De când te iubesc

 

 

 

Doar de când te iubesc
versu-mi curge-n izvor,
nopţile se unesc
pe-un tril ameţitor.

Doar de când te ador
zorii-mi sunt mai senini,
stelele nu mai vor
să-mi ofere ciulini.

Doar de când te-am aflat
şi-mi dai viaţă-n deşert,
te iubesc neîncetat...
sentimentul e cert.

Pedeapsă fără de păcat!

Cu gheare crude de-ntrebare

Simt timpul cum mă înconjoară,

Eu n-am motiv să-mi cer iertare

Dar, neîncrederea doboară.

Mă-ntreb cât pot să fiu de dură?!?

Mă-ntreb cât pot să te iubesc?!?

Când vei ieşi de sub armură

Voi reuşi iar să zâmbesc?

Timpul se scurge-ncet şi bine

Clipa nu pot să o zidesc,

Nici n-am încredere în mine,

Nu ştiu cu ce-am să mai gândesc...

Furtuna-mi stă înfiptă-n minte,

Mă doare... arde... mult prea tare

Deşi, te iubesc ca 'nainte,

Eu n-am motiv să-mi cer iertare.
.

Mi-e teamă, dragul meu, mi-e frică

Să nu strivesc clipa de zid

Iar, zidul rece nu-mi explică

Aroma aceasta de perfid...

Am obosit să port pe glezne

Vinovăţii închipuite,

Din dragoste... am iertat lesne

Totuşi, îmi stăruie în minte...

Ce timpuri de rebut trăim!!!

Eu... ca pe vremuri te iubesc!!!

De-abia aştept să ne-ntâlnim

 Dar, lacrimile podidesc...

Mă cred doar norii mei pufoşi,

 Ei ştiu ce-ascund sub pardesiu,

Cum să-ntreb ochii tăi frumoşi

Ce văd? Deşert, abur, pustiu???

 Am obosit să port pe tâmple

Pedeapsă fără de păcat!

Vreau să ştiu ce-o să se întâmple?!?

Nimic nu mi-ai clarificat!

M-am săturat să calc pe zgură,

Sufletu-n mine-i ars de mult,

Sunt doar o simplă picătură

Ce scrie şi vreau să te-ascult!

Acreditare

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Şi-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt doar deşertul însetat
Veşnic, de-a ta sărutare,

Stelele am acreditat

Să îţi trimită înştiinţare.

Sunt prea reci în astă seară,
Parcă nici nu m-ar fi simțit
Cât îmi e viaţa de amară
Fără de tine-n asfinţit.

Sunt zgribulită-n colţ de casă
Căutându-ţi ochii luminoși,
Glasul tău cald nu mă mai lasă
În gheara norilor ţepoşi.

Sunt curioasă cine oare
Ți-a șoptit că am lăcrimat
În lipsa ta, de-ai pus culoare,
Pe curcubeu și m-ai calmat.

Sunt mulţumită că exiști
Chiar dacă mi-ai luat inima,
Ochii mei nu mai pot fi trişti
Când am în schimb dragostea ta.

Te strig în noapte

În zadar te strig în noapte, nu m-auzi, deşi-ţi şoptesc
De două ori pe secundă... te ador şi te iubesc!
Eşti departe, numai Luna simte ceea ce simt eu,
Un suspin fulgeră pieptul, fără tine, dragul meu
Seara asta-i mai ciudată decât toate la un loc,
Glasul tău nu-mi mai adoarme gândurile prinse-n joc
Rătăceşti prin bezna vieţii, eu te-aştept neîncetat.
Privind clipele în care, trist, te-am imortalizat
Îţi pătrund adânc în minte, tristeţea s-o desfăşor
În patru, cinci zecimale, însă nu-mi este uşor,
Cizma crudă lasă urme pe nisipul din deşert
Iar pe chipul tău citesc radicalul cel incert.
Drumu-i lung, aventuros, trandafiri catifelaţi
De sărutul tău fierbinte cer să fie mângâiaţi...
Ieri, o teamă argintie mintea-mi inundase lent
Azi, val imens de speranţă mă cuprinde elocvent,
Mâine-n zori Luna dispare, chipul ţi-l voi lumina
Pe-un platou plin de iubire, îmi voi jertfi inima
Fără nici o remuşcare, fără nici un strop de-amar
Îţi voi alunga tristeţea dându-ţi zâmbetul în dar,
În deşertul plin de zgură trandafiri vor răsări,
Cu iubirea noastră pură veşnic îi vom înflori.