Te iert robot bătrân şi fără minte!

Eu te iubesc, ateu ciudat şi singur
deşi n-ai înţeles cât te admir,
ce mult aş vrea să pot să te-asigur
că Dumnezeu nu-i doar în cimitir!

Eu m-am născut să îţi aduc aminte
că te transformi într-un robot cumplit,
că Dumnezeu ne iartă şi-n morminte,
şi asta chiar de când ne-a zămislit.

Eu te iubesc, chiar dacă nu pot ţine
Luna-ntr-o mână, soarele la piept,
şi voi ierta blestemul de la tine,
mă-nclin în faţa Domnului şi-aştept...

Te iert şi te iubesc ca pe-o furnică
ce-a greşit drumul şi s-a rătăcit
prin lumea-n care iarba se ridică
sub talpa ce-a strivit necontenit.

Te iert robot bătrân şi fără minte!
Tu eşti doar un ateu, nimic mai mult,
eu sunt un strop de suflet, ia aminte,
de-aceea te ignor şi nu te-ascult.

Blestem sub razele de soare

Când ai plecat, în zori, mi-ai pus pe suflet
Sărutul dulce, jaru-înfierbântat,
Blestem şi chin de lacrimi fără umblet
Din cerul nostru, verde-înstelat.

M-ai blestemat să nu-mi arunc privirea
Spre nicio altă umbră trecătoare,
Doar ţie-n veci să îţi păstrez iubirea
Neîntinată, lacrimă de floare.

M-au judecat atâtea guri întoarse,
Atâţia ochii mi-au pus în spate... multe
Dar, lacrimile mele pot fi stoarse
Doar de-ai tăi ochi ce ştiu să mă asculte.

Când ai plecat, în zori, mi-ai spus: "Iubire,
Mă voi întoarce de mă vei păstra
La pieptul tău şi-n gram de fericire,
Stelele noastre le vei orchestra".

Am împletit cum am ştiut mai bine
Gânduri firave pentru clipe reci
Din care, să tot guşti de dor de mine,
Să te întorci, pe veci să numai pleci!

Să fim blestem sub razele de soare,
Să fim iubirea fără de hotar,
Să ne iubim şi să-ţi rămân datoare
Cinci vieţi de dragoste să-ţi dau în dar.

Prinos

Un frate de suflet a scris un poem,
Cu mult adevăr şi multă durere
Ascunsă sub versuri precum un blestem,
Aşa plâng poeţii în vremuri de fiere.

Ne ducem speranţa în pânzele albe,
Hrănindu-ne pruncii cu lapte la plic,
Înecăm durerea în doze şi halbe
Golind cardul care şi-aşa-i de nimic.

Azvârlim gunoiul pe geam, nu la ghenă,
E drumul prea lung, iar groapa-i păzită,
De-atâţia gurmanzi, ca leii-n arenă
Aşteaptă o pungă cu jale dospită.

Am luat ieri salariul, l-am dat pe o rată,
Am fiert arpacaşul cu lacrimi cu tot,
Mai am de-o secundă şi-o ultimă plată,
Iar greva loveşte c-un bici peste bot.

Nu am nici tigaie, să fiu gospodină,
Să-nlătur uleiul din publicităţi,
Citesc pe-ndelete poeme-n surdină
Şi-mi caut menirea prin alte cetăţi.

Răcnim fără noimă, răcnim fără rost,
Sfârşiţi de durere ne purtăm amarul,
Îl punem de strajă, visând contra cost
La ziua de mâine, ne-ngroapă coşmarul.

Avem libertatea de-a scrie cu jale,
Aveţi libertatea de a ne citi,
Cu sângele nostru pe filele goale,
Ne-aducem prinosul c-un poem pe zi.

Sub cascade provocate

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Vreau să zbor, să zbor departe
De tot omul ce lovește,
Să dau foc la semn de carte,
Să mă comport nebunește.

Vreau să zbor, să zbor spre stele,
Să-mi găsesc liniștea sfântă
Între paginile mele
Să-mi aud versul cum cântă.

Vreau să zbor, să zbor odată
Cum n-am mai zburat nicicând,
Să-mi ascund iubirea toată
Dintre lacrimi, izvorând.

Vreau să zbor, să zbor pe creste
Să nu mai aud minciuni,
Printre clipele celeste
Să-întâlnesc doar oameni buni.

Vreau să zbor, cu-aripa frântă
Și cu rănile enorme,
S-aud dragostea cum cântă
În cupele-i uniforme.

Vreau să zbor, în adâncime
Să vărs norii-n picătură,
Să șterg rănile din mine,
Să pun dragostea pe ură.

Vreau să zbor pe culmi alpine
Singură-n pustietate
Să nu mai aud de-un bine
Ce se uită peste noapte.

Vreau să zbor atât de sus,
Lacrima să nu-mi zărești
Nici în zori, nici în apus,
Nici în oglindiri lumești.

Vreau să zbor, pe norii mei
Doar în ei mă pot încrede
Să uit anii ăștia grei
Și-ochii tăi, fior de verde.

Vreau să zbor, dintre puhoaie
De necazuri și durere,
S-opresc lacrimi în șuvoaie
Și să zbor, să-aud tăcere.

Vreau să zbor de lângă tine,
Să fii mult mai fericit,
Să strivesc sufletu-n mine,
Uitând ce mult te-am iubit.

Vreau să zbor, să uit cuvinte
Ce mi le-ai lovit de gheaţă,
Să privesc doar înainte
Făr-a-mi mai păsa de viaţă.

Vreau să zbor, să uit că ieri
Am zâmbit la pieptul tău,
Iar astăzi, printre dureri
Zbor, urlând din hău în hău.

Vreau să zbor, secând cascada
Pe care-o provoci mereu,
Să uit iarna și zăpada,
Să fiu doar cu Dumnezeu.

Vreau să zbor, să poți zâmbi,
În blestem să nu mai zac
Probabil cât voi trăi...
Vreau să zbor, ce pot să fac?

Petala mea de trandafir

Mă pierd în ochii tăi adânci, privindu-te seară de seară
În suflet vrei să îmi pătrunzi ca o petală-n primăvară,
Mă pierd în ochii-ţi vrăjitori, mă regăsesc şi iar mă pierd,
Îţi sărut sufletul rănit, încerc mereu să ţi-l dezmierd,
Să te transform în puf de dor, să te alung, să te rechem,
Dar nu-i nevoie, eşti aici, în suflet, precum un blestem,
Mă strângi la piept ca pe un înger şi mă susţii ca pe-un trofeu
În ochii tăi mă împlinesc seară de seară, dragul meu.
Eşti dragostea ce mă-nconjoară, eşti aerul ce îl inspir,
Eşti muza mea catifelată, petala mea de trandafir.

Am obosit, iubirea mea!

Am obosit, iubirea mea!
Să mă tot las în voia ta...
Dar știi ce mult am obosit?
Am obosit să-mi fie dor,
Am obosit să te ador,
Am obosit să-aștept "sfârșit"
Când nici n-am început ceva,
Am obosit, iubirea mea!
Am obosit...dar n-ai ieșit
Din gândul meu nici până-acum
Am obosit ca pasu-n drum
Am obosit, iubirea mea!
Să-mi spun că sunt a ta mereu
Și să te-aștept... e-așa de greu
De nici nu-ți poți imagina...
Am obosit seară de seară
Să-aștept o clipă mai ușoară...
Am obosit, iubirea mea!
Am obosit să știu că ești
Dar, poate... nici nu te gândești
Ce mult mă doare inima,
Am obosit să-mi fie dor
Ca unui fluture în zbor,
Am obosit, iubirea mea!
În palma ta vreau să m-așez
Am obosit să te visez,
Am obosit, iubirea mea!
Am obosit să mă înving
Și-n noaptea rece să te strig,
Să m-audă doar perna mea
Am obosit să obosesc!
Dar...n-am cum să nu te iubesc!

Nici in alta viata

Am sufletul gol și plin doar de durere,
Mă cufund în ceaţă și inima-mi piere,
Am sufletul plin, dar gol de lumină,
Doar fiindcă exist și plâng în surdină,
Renasc înspre seară doar fiindcă-s silită,
Însă nici o clipă nu-s adăpostită
Și-atunci mă strecor prin geruri și foc
Să pot răscoli un dram de noroc,
Încerc să-l sădesc, să-l alint un pic
În zadar implor, nu iese nimic...
În zori mă trezesc căutând spre rouă
Dar inima-mi plânge rupându-se-n două.
Nu cer îndurare, nu cerșesc nimic,
Vreau doar să dispar după ce-am să zic
Doar ceea ce simt și nimic mai mult,
Nu vreau să jignesc , nu vreau să insult,
Vreau lacrima mea în nor s-o transform
Și numai cu ea somn lin să adorm,
S-adorm pe vecie, să nu mă trezesc
Nici în altă viaţă, să nu vă rănesc
Cu-a mea insistență de-a vă deranja
Să nu vă lovească nici privirea mea,
Nici umbra măcar, nici a mea suflare,
Vreau să mă topesc ca o lumânare .

Am scris și eu o utopie

De ce nu pot? fiindcă n-aş vrea?
Să trec ușor...inima mea
Nu poate-înghiții o minciună.
Chiar de nimeni nu poa-să spună
Că m-a simțit...c-a fost doar "vis"...
Cu lux de-amănunte-am descris
După ce m-am documentat...
Toți ați spus că-i adevărat...
Dar eu nu pot să m-odihnesc,
Am mințit și nu reușesc...
Mi-e somn, moțăi, dar nu adorm,
M-apasă-n suflet, mult, enorm,
Iar inima îmi e pustie,
Am scris și eu o utopie
S-alung din calea mea, departe
Un fost iubit, însă n-am parte
De liniște, cum am sperat
N-aş fi crezut, i-adevărat
Că voi simţi aşa ceva...
Dar asta este firea mea .
Mă simt față de voi datoare,
Tuturor vreau să-mi cer iertare!
De voi depinde tot acum,
Mai mult de-atât ce pot să spun?
Mă voi ruga la Dumnezeu
Să nu știți ceea ce simt eu.

Mîine cred că-mi iau zborul....

De emoţii.... doar atât
S-a-ntâmplat....n-aş fi crezut,
Că se poate întâmpla
Dintr-o dată-aşa ceva.
Nehotărârea, dorinţa...
Nu ştiu ce... poate absenţa?
Poate n-am simţit totalul...???
Totuşi mă luase valul?
Poate nu a fost să fie...
Totul mi se-ntâmplă mie?
E deja târziu acu'
Să spui "da"... să fie "nu"
Şi-asta doar din... neglijenţă?
Acasă, nici o prezenţă
Malefică, n-a mai fost....
Pe cine să iau la rost?
A fost numai vina mea
Că s-a întâmplat aşa?
Deja mă cuprinde dorul...
Iar mâine cred că-mi iau zborul....
Emoţia o alung....
Şi în trei ore ajung....
Nu mi se pare corect
Să tot stau şi să aştept
Când... nimic nu mă opreşte.
N-am dreptate? Glăsuieşte!

Blestem

Voi...ce râdeți de iubire
Atunci când o întâlniți,
Să nu aveţi fericire,
Blestemaţi de ea să fiţi!

Voi... ce râdeți când iubirea
Din suflet vă este dată,
Vă blestem ca fericirea
Să n-o-întâlniți niciodată!

Voi... ce spuneţi prea uşor
Că-adoraţi, sau că iubiţi,
Blestemaţi să fiţi, de dor
O viaţă să suferiţi!

De veţi râde de iubirea
Caldă , sinceră, curată,
Să căutaţi fericirea,
Să n-o găsiţi niciodată!

Să-întâlniți odată-n viaţă
O fiinţă minunată,
Să vă dea doar o speranţă
Şi iubire niciodată!

Voi iubire să-i cerşiţi,
Să-i cerşiţi o mângâiere,
Nicicând fericiţi să fiţi,
Să iubiți doar cu durere!

Că doar aţi râs de iubire,
Şi iubirea v-a ajuns.
Poate că de fericire
Nu vă stă ochii din plâns,

Nu mai râdeți de iubire,
Acum când şi voi iubiţi?
Prea târziu pentru căire,
Blestemaţi pe veci să fiţi!