Doar scriu...

Eu scriu să pot zâmbi dintre cuvinte,
Să pot zbura pe cerul meu senin
Pe care l-am pictat dintre morminte,
Să ţi-l redau puțin câte puțin.

Eu scriu imaginându-mă pe coală
Strop de cerneală lăcrimând cuvinte
Ce nu s-au dus în viața lor la școală,
Dar vor să-mi fie Crez de-acu'-nainte.

Eu scriu cu pana albă de condor
În ciuda nopților însângerate,
Să mă iubești, să mă topesc de dor,
Să te clădesc din versuri deșirate.

Eu scriu, cum scrii și tu, din pasiune
Sau din dorința de a te-mbăta
Cu versul meu, născut dintr-o minune
Sau din iubire pentru slova ta.

Iubire veșnică

Lupt cu laptele și mierea să-ndulcesc al vieții chin,
nopțile-mi răpesc puterea de-a mă feri de venin,
lupt cu lacrima pe buze să-mi gust stropii reci de ploi,
dar descopăr că lumina s-a ascuns în amândoi.

Lupt cu mine și cu zborul care mi-a fost destinat,
descopăr că revolverul spre tâmpla mea-i înclinat.
Lupt cu pașii lumii noastre să-mi descopăr viitorul,
trecutul mă urmărește pătând cu noroi covorul.

Lupt cu teama de-ntuneric și cu spaima de lumini
îngrozindu-mă la gândul c-am să mor printre străini,

am să dăruiesc iubire celor ce n-o înțeleg
și-am să primesc la răscruce drumul care să-l aleg...

Lupt cu tot ce mă-nconjoară să-mi pot câștiga menirea,
iarna asta mă-nspăimântă, îmi distruge răstignirea.
Lupii urlă-n haine albe cât îi țin vreascurile,
ploaia curge-n lacrimi aspre pe toate geamurile...

Lupt cu strada cea pustie să-i despletesc trecătorii,
fiindcă nu a fost să fie lacrimă-n urma ninsorii,
nici crăiese-n strai bezmetic rătăcind din văi în munți,
doar oceane de durere pentru cei ce plâng desculți.

Lupt cu șoaptele pe ramuri și cu rădăcina-n păr
să-mi pun mofturile-n hamuri, viața într-un adevăr,
să m-obișnuiesc cu gândul că oricât îmi e de greu
totdeauna-am fost iubită și voi fi de Dumnezeu.

O felie din noi

 

 

 

 

 

Am distribuit lumii
o felie din noi,
s-o disece,
măsoare,
umezească-n lacrima dimineții,
usuce cu ultimul fior,
s-o îndulcească în bătăile
inimilor însetate de dragoste.

Am știrbit așteptările
celor ce nu pot
mișca un pai.

Am trimis o scrisoare deschisă
la suflet spre inimile
care mai recunosc
iubirea de departe.

De acum ne vor cunoaște,
recunoaște,
mira și răsfoi paginile
una câte una.

O altă virgulă se așează ușor
peste netezimea filei.
Versul s-a împiedicat
de o șoaptă rostită cu nesaț.

Dezgrop ziua de mâine
să-ți pot arăta
zorii sidefii.

Simt migala ta pe umeri,
căldura șoaptelor tale
îmi sărută ceafa
a mulțumire.

Trăiesc. 

Sărut de noapte bună

Te-am sărutat aseară, de plecare
și de venire, peste munți și văi,
m-ai mângâiat tăcut știind cât doare
pasul bătut pe cele două căi.

Cerneala adormită-n eprubete
și-a limpezit cu-o lacrimă culoarea,
la pieptul tău m-am cuibărit cu sete,
ai dezghețat iubirea și splendoarea.

Triumfători ne vom așterne clipa,
chiar dacă depărtarea ne apasă,
ne vom atinge țelul cu aripa
și amândoi ne vom întoarce-acasă.

Alungare

 

 

M-aş spăla pe ochi, de tine,
să-mi îndepărtez durerea
care se ascunde-n mine.
Ce-aş mai îngropa tăcerea...!!!

Pe trup m-aş spăla de tine
cu săruturi mii şi sute,
să alerg zâmbind, de mâine,
pe alei nestrăbătute.

Viforul l-aş strânge-n braţe
să-i ofer val de căldură,
sufletul să mi-l înhaţe
dintre spinii plini de ură.

Doamne, cât de mult mă doare!!!
Nu am cum să te-alung!
Ard ca flăcările-n zare,
curg şi lacrimile-mi ung.

M-aş spăla pe ochi, de tine,
lacrimile-aş izgoni
dar în clipa care vine
sufletul mi-ai cotropi.

Las ploile să m-aline
stropii reci să mă lovească,
fulgerând dorul de tine
şi durerea pământească.

 

 

 

Îmi stă în piept o lacrimă

 

 

Îmi stă în gât o lacrimă de-o vreme,
nici  numai ştiu de când şi pentru când,
ştiu numai că de dor sufletu-mi geme
şi mă trezesc în noapte suspinând.

Ştiu c-ai plecat cu toate ale mele
şi-ai să te-ntorci atunci când vei putea
să descifrezi ce stă sculptat în stele
şi-n versul meu ce-aduce dragostea.

În piept îmi stă o lacrimă de-o vară,
adânc înfiptă de tăcerea ta,
ştiu sigur clipa când o să răsară,
exact atunci când te voi revedea.

Din ea îmi împletesc averi de-o vreme,
nici numai ştiu de câte ori pe zi
te strig şi te acopăr cu poeme
din care mă hrănesc pentru-a trăi.

Uneori vin miniaturi din lumea crudă
şi mă lovesc cum n-am visat vreodată,
sperând că sunt numai o biată dudă
şi voi pieri sub talpă lor crăpată.

Amarnic se înşeală orice boare
crezând că în venin mă vor topi,
sunt lacrimă, dar sunt ruptă din soare
şi-n lacrimi versul cald pot contopi.

Îmi stă în piept o lacrimă, de-o viaţă,
nici n-o împart cu cei ce nu iubesc
fiindcă n-au cum, sufletul lor de gheaţă
mi-au dat mereu curaj să reuşesc.

 

 

Stelele tac

 

 

Ascult cum se străpung zorii...
lacrimi de vii coapte-alene
ce desfată trecătorii
cu vin alb, stropit pe gene.

Stelele, prea obosite
pentru zorii aceştia noi,
se ascund nestingherite
sub un cer ferit de ploi.

Cupa timpului se umple
cu de toate şi, nimic
parcă nu vrea să se-ntâmple,
stelele tac, tac chitic.

Tac tăcerile-adunate
pe o lacrimă de stea,
versurile mele-n noapte
au pus zorii-n palma ta.

Cupa plină se desfată
ameţindu-se de şoapte,
versul curge şi îmbată
sentimentul prins în noapte.

Zorii vin, fără tăgadă,
rupţi parcă din calendar,
sufletul îmi cade pradă
stelelor, scântei de-amnar.

În ţara mea

În ţara unde cerşetorul
recită versuri în metrou,
când se întoarce muritorul
de la serviciu, pentr-un ou...

În ţara unde se trăieşte
din ce în ce mai fără trai,
fără de zâmbet se zâmbeşte
din colţul gurilor de rai...

În ţara unde premierul
rosteşte vorbe adunate
din praful de pe şantierul
ce se iveşte peste noapte...

În ţara unde se despică
cerul în cioburi de durere,
că dragostea de viaţă pică
în şanţuri, beată... de putere.

În ţara unde plâng bunicii
de ciudă că, prin buzunare
mai au doar baierele fricii
că vom pieri peste hotare...

În ţara unde cresc copiii
cu-o alocaţie infimă,
se lăfăie-n averi spahii
privind la silicon cu stimă...

În ţara unde se citeşte
ziarul bun pentru... closet,
cel care supravieţuieşte
de fapt se stinge-ncet, încet...

În ţara mea, se duc poeţii,
artiştii, sufletele sfinte,
să-şi pună-n ceruri epoleţii,
în urma lor jelim morminte...

În ţara mea mă simt străină,
mă-ntreb de ce e vina mea
că m-am născut fără vreo vină
aici, şi să plec nu aş vrea...

În ţara unde se transformă
inestimabile valori
în scrum, din cea mai pură formă,
trăieşti fiindcă n-ai bani să mori.

Vorbe incolore

 

 

Rătăcesc de ceva zile
Printre nori, să înţeleg
Cum, căldura unei file
Mă ajută să aleg?!?

Cuvântul meu, cum răneşte,
Când e adevărul pur?!?
Nu ridică, nu striveşte,
Nu priveşte împrejur...

Mai degrabă se ascunde
Sub cerneală şi condei,
Decât să lovească unde
Se pudrează cu mujdei.

Mai degrabă se transformă
Într-o apă curgătoare
Decât să adopte formă
De minciună-atrăgătoare.

Mai degrabă lăcrimează
Rugând Cerul să ignore
Ceea ce numai şochează,
Vorbe, vorbe incolore...

Cuvântul meu fierbe-n cupe
Nu se strecoară prin lavă,
Curge lin, nu se-ntrerupe
Să se îmbibe cu otravă.

Lacrimi albe

 

 

 

Eu ştiu să scriu chiar şi cu lacrimi albe,
Cu fulgii iernii, îngheţaţi de dor,
Ştiu să-mpletesc, în noaptea rece, salbe
Din stropii neopriţi ai ochilor.

Am învăţat să-mpletesc cu migală,
Firave gânduri calde, parfumate,
Ce tind ades să intre-n pardoseală,
Dar le ridic, cu dor îngemănate.

Ştiu să frământ poemu-n lapte dulce
Cu albul pur din nobilă durere,
Aroma lui, tristeţile să culce
Pe jar nestins, păstrat pe etajere.

Eu ştiu să-mi zvânt de lacrimă tot versul
Să-l pudrez cald, pufos şi asortat,
Când dorul vă încetineşte mersul,
Să v-il redau, cu sufletul curat.

Am învăţat, strângând fără-ncetare
Căuşul palmelor bătătorite,
Să-mi ocrotesc clipele-aducătoare
De dimineţile nebănuite.

Ştiu să culeg din ochii tăi pădurea,
Cu frunza ei, sufletul să-mi hrănesc,
Să rătăcesc, de dorul tău, aiurea,

Sub ochii tăi, ştiu să mă regăsesc.

 

 

 

Îmi cânt iubirea

În timp ce cauţi alinare,
Eu mângâi soarele în zori
Cât timp, pe boltă, mai apare
Şi izbuteşte printre nori.

În vremuri grele, de furtună,
Prin ceaţă, eu răzbat uşor,
Mă sfătuieşte blânda lună
Să strălucesc, ca ea, de dor.

Prin geruri trec cu amintirea
Clipelor pline de alean
Şi-mi încălzesc, la piept, iubirea
Ca pe un bob de porţelan.

În timp ce eu privesc spre munte
Precum un vultur glorios,
Stelele toate vor s-asculte
Versul meu cald, şoptit duios.

În timp ce greierii răstoarnă
Mirajul serii în chitări,
Doar cerul, peste pleoapă, toarnă
Visele mele până-n zori.

N-am timp să dorm în zorii zilei,
Miezul nopţii nu-mi e duşman,
M-aşteaptă lacrimile filei,
Să le-ndulcesc, fără vreun plan.

În timp ce tu îmi dai tristeţe
Şi mă ridici pe-un nor de fum,
Eu îţi voi şopti cu blândeţe
Un singur sfat: vezi-ţi de drum!

În timp ce cauţi cu privirea
Să-mi furi din suflet simţământul,
Îmi voi hrăni, aici, iubirea
Iar ea îmi va sorbi cuvântul...

Eu sunt iubită peste poate
De-un suflet cald, mărinimos,
Îl cânt în versurile toate
Fiindcă-l iubesc ca pe-un Hristos.

Cred că stelelor le pasă

Vara s-a scurs printre suspine,
Toamna mă frânge-n nopţi târzii,
Adorm cu dor imens de tine
Înlăcrimând alţi zori de zi.

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-acest imens covor de frunze?
Chiar crezi că visele mă lasă
Să-mi hrănesc sufletul cu pânze?

Luna şi-a distrus jumătatea,
Soarele-i palid ca şi mine
Deşi, nu mă-ngrozeşte moartea,
Îmi este tare dor de tine!

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-nmormântarea frunzelor?
E clar că toamna mă apasă
Să-mi mistui sufletul de dor.

Purific nopţile cu lacrimi,
Serile-n versuri învelesc,
Probabil am vreo zece inimi
De-aceea supravieţuiesc.

Chiar crezi că stelelor le pasă
C-adorm mereu cu tine-n gând,
Aşteptând să te-ntorci acasă?
Se sting şi ele... rând pe rând.

Mi-aş pune inima pe rânduri

Mi-aş pune aripi, astă seară,
La pieptul tău să pot zbura,
Să mă transform în căprioară
Din vis, să îţi pot murmura
În şoaptă, versuri de iubire
Din sufletul meu adunate,
Pe trupul tău să se răsfire
La fel în fiecare noapte.

Ţi-aş cânta versuri de baladă
Brodate-n nopţile cu lună,
Stelele-aprinse să mă vadă
Cât te ador, ca o nebună.
Ţi-aş colora visul frenetic
Când soarele va îndrăzni
Să se trezească asimetric
Pe cerul nostru-n zori de zi.

Mi-aş pune inima pe rânduri
Să-ţi spună cât îmi e de greu
Să te pierd un minut din gânduri,
Când eşti departe, dragul meu.
Mi-aş pune aripi de zăpadă,
Cu un sărut să le topeşti,
Cu zeci, cu sute, o cascadă...
Să te iubesc, să mă iubeşti.

Ştiu că-n zori ochii-ţi voi pierde

Ştiu, că-n noapte voi zbura
Să-ţi aştern pe ochi sărutul,
Visul veşnic va dura,
Sau doar cât rosteşti cuvântul...
Ştiu că-n zori ochii-ţi voi pierde
Pentru câteva minute,
Vor veni să mă dezmierde
Versurile neştiute,
Ştiu că numeri clipe-n stele,
Le culegi seară de seară,
Le-mpletesti cu albăstrele
Aşteptând să reapară
Zorii fără de sfârşit,
Plini cu picături de rouă
Şi tot ce-am agonisit
Între palmele-amândouă.
Pana mea nu vrea să tacă
Ochii vrea să ţi-i sărute
Visele să le întreacă
Peste munţi şi atribute.

Muzica progresiva si avangarda rock-ului

Iubirea mea de zi cu zi

Lumina mea din miez de noapte,
Iubirea mea de zi cu zi,
Voi scrie versurile toate
Atâta timp cât voi trăi
Cu gândul la ochii tăi calzi,
La glasul tău plin de iubire,
Iubirea-n care lent mă scalzi,
Ca pe-o prinţesă-ntre safire
Şi clipele ce-mi dăruieşti,
Le voi aşterne neîncetat,
Dragostea noastră ca-n poveşti
Pe culmi alpine s-a gravat
Într-un volum plin de iubire
Din suflet să ţi-l dăruiesc
E-adevărat, nu-i amăgire:
Din tot sufletul TE IUBESC!

Dobânda iubirii

Atât cât mai există încă
Pe-această lume sentimente,
Inimii mele-i dau poruncă,
Din clipele proeminente
Trăite-n zilele cu soare
Ale iubirii noastre sfinte,
Să-mprăştie fulgi de splendoare,
În suflete, de-acu-nainte,
Dragoste-n picături de rouă,
Să-azvârle peste zori de gheaţă,
Lumina vieţii noastre nouă
S-o picure de dimineaţă
Peste pământul adormit,
Pe lacrimile reci din noapte
Ce-au curs din ochiul cel rănit
Inundând serile deşarte,
Pe sufletele suferinde
Şi inimile-nlăcrimate,
Iubirea noastră să colinde
Din zori de zi în miez de noapte,
Adâncurile să pătrundă,
Culmi îngheţate să topească
Prin versul meu- ca o dobândă
A dragostei, să împânzească
Planeta aţipind alene,
Să dăruim poftă de viaţă,
Ochilor trişti- sărut pe gene
În fiecare dimineaţă.

Şi ne iubim cu-adevărat...

De ziua mea vă dăruiesc
Primul volum de poezii.
În el veţi citi cât iubesc
Sufletul ce din noapte zi
A reuşit să îmi transforme,
Cu-adevăr şi sinceritate
Nelimitat şi fără norme
Iubindu-ne şi zi şi noapte
Tuturor vrem să demonstrăm
Că dragostea nu-i un păcat,
Pe-astă criză ne căţărăm
Şi ne iubim cu-adevărat.

Mă urăsc că te iubesc

Învăţ să mor câte puţin
Sorbind din viaţă-al ei venin,
Iau lecţii din notiţe vechi
Dar ţi-aud şoaptele-n urechi,
Învăţ să redevin un sloi,
S-arunc lacrima la gunoi,
Mă urăsc azi mai mult ca ieri,
Ochii-mi sunt doi corăbieri,
Încerc să nu-i mai umezesc
Deşi n-am cum să reuşesc.
Pe străzi, la orice colţ m-aştepţi,
În noapte stelele le-ndrepţi
Să-mi bată batjocoritor în geam...
Te-alung dar în suflet te am.
Nu-mi pasă cât voi suferi
Într-o zi, când voi reuşi...
Să mă urăsc voi înceta,
Sufletu-mi voi despacheta
De flacăra ce mă distruge,
De gândul ce mereu îmi fuge
Doar înspre tine..., mă urăsc!
Că te iubesc şi recunosc.

Vând furnici la kilogram

Totul era minunat, fără ploaie, fără nor,
Fără crampe la stomac, cu puiul la rotisor,
Savuram cafea din ceaşcă lângă veşnica ţigară,
Întinsă precum un tren, pe-un peron din orice gară.
Peste mintea obosită un gând s-a înfiripat,
C-un picior din cele două, puternic a apăsat,
Intrând într-o depăşire, descoperii că la el,
Nimeni nu este leoaică, totu-i mic, chiar mărunţel...
Ce nu văd, chiar nu există, ce n-aud chiar nu contează,
Poţi simţi orice doreşti, eu alerg, tu savurează...
Peste-a nopţii insomnie, doar dorinţa mea fierbinte
De a te ştii existentă cum păşeşti, mereu cuminte,
Are-o mare importantă, nu poate fi doar un val...
O glumă nevinovată, un cuvânt...e prea vital.
Tonul, modul şi substratul, gustul, aroma divină,
Statusul şi avatarul, purtare-adolescentină
A cafelei nefiltrate, peste graniţe băută...
Te transform inevitabil în peritonită acută.
Extirparea nu-i o dramă, chiar dacă aşa părea...
Muşuroiul de furnici s-a zbătut în palma mea,
Udată de mii de lacrimi, fără nici o importantă,
Şi-a ales staţionarea pe gresie şi faianţă.
Micul întrerupător, din spatele blocului
A nimerit tastatura la lumina becului...
S-a aprins sorbind o clipă din nopţile infernale,
A cumpărat muşuroi, furnici artificiale,
Din colţ, de la magazin, erau on-line pe alt gard,
Se jucase-o vară-ntreagă, neîncetat biliard.
Cu sacosi ecologiste căra murături de-acum...
A pus oţet în exces, când gonea pe al lui drum
Şi-a acrit toată dulceaţa, clătitele le-a stricat,
O termită mai vioaie peste dealuri s-a urcat,
A citit cuvinte-n goană, scrise de-un robot fierbinte
Şi-a gândit... nu luaţi în seamă... sunt un robot fără minte,
Scriu cuvinte fără număr, fără noimă şi substrat,
Scriu ce simt, visez, trăiesc, nu trebui neapărat
Să-nţelegi ce-am vrut să spun, dacă nu ştii să citeşti
Printre rânduri şi cafele savurate, rătăceşti...
Furnici şi greieri tomnatici, din plastic şi cauciuc...
Am încălecat pe-o rimă şi-n versuri albe mă duc
Să culeg rigiditatea de pe creste de găină,
Să-nţelegi că-i doar o glumă, iar tu nu ai nici o vină.
Vând furnici la kilogram, calde, proaspete, pe-alese,
Nu ai dreptul să ratezi asemeni delicatese!