Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta scrin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scrin. Afișați toate postările

joi, 22 mai 2014

Clasat



Acum e mai bine 
dar ieri,
întrebam de tine
sub seri.

O voce plăpândă 
şoptea
încercând s-ajungă
o stea.

în noaptea pustie 
aprind 
o luna zglobie
şi tind
să-mi pierd amintirea
pe drum
să-ţi ascund iubirea 
în scrum.

De mâine toţi norii
zâmbesc,
stăpânesc fiorii
şi cresc...

Te pun într-un scrin 
la presat,
şi-ţi scriu pe copertă:
 clasat.


luni, 30 decembrie 2013

Sfârşit de an, nu şi de veac


Eu nu-ţi voi spune c-ai greşit,
Nu mai am timp de-aşa ceva,
Dar dacă vei fi fericit
Nimeni nu te va judeca.

Totul a îngheţat de-acum
Chiar dacă nu ţi-am demonstrat
Nu are rost să mă consum
Trăind fiindcă... n-am încetat.

Mă voi retrage într-un scrin
Cu multe amintiri ciudate,
Iubindu-te tot mai puţin
Sau tot mai mult, noapte de noapte.

Nimic nu-mi va topi iubirea,
Nimeni nu mi te poate lua,
Nici lacrima, nici fericirea
Nimeni nu-mi va evalua.

Iar dacă mâine voi afla
Ceea ce ieri puteai să-mi spui,
Din zborul tău nu înceta...
Punând dantelă cerului.

Mai bine spune-mi azi ce-ascunde
Sub geana nopţii, iarba deasă
Şi lasă-mă acolo unde
Mă simt exact la mine acasă.


sâmbătă, 29 iunie 2013

Gânduri reţinute

 
 
 
Am încetat să-ţi bat în zori, în poartă,
Cu vorbe dulci, cu lacrimi nevăzute,
Am adunat în scrinul fără soartă
Iubirea toată,  gânduri reţinute...

N-am mai pictat pe chip zâmbete goale,
Nici n-am ascuns de ochii tăi iubirea,
Am păşit demn, tăcut, firesc, agale,
Pe-alea care mângăie privirea.

Am băut stropi amari de neputinţă
Cu insomnii ce mi-au marcat destinul,
Strângând la piept izvorul de credinţă
Mi-am construit aripi ce-au topit chinul.

Nu ţi-am destăinuit nicio-ntâmplare,
Cum nici tu n-o mai faci de mult, iubite,
Eşti prea departe, depărtarea doare...
Sau poate nu, nu-mi mai aduc aminte...!?!

Am încetat să-ţi spun seară de seară
Cu ce-am greşit, cât am înaintat,
Cât mă aprinde, cât o să mă doară
Sau poate nu... poate că te-am uitat...?!?

Poate că-n toată această întâmplare
Tu eşti cel ce-ai iubit cu-adevărat,
Eu mă aprind când depărtarea doare
Sau poate nu... poate că te-am uitat...?!?
 
 

joi, 7 martie 2013

Visele prind rădăcină

 
 
 
Uit durerile prin care
Am ajuns unde-am ajuns,
Pun în scrinul cu uitare
Lacrimile ce m-au uns,
M-au purificat ca mirul
Şi mi-au redat strălucirea
Ce-o emană trandafirul
Când întâlneşte iubirea.

Strălucesc prin noaptea crudă,
Metamorfozând nămeţii
Ce m-au finisat cu trudă
De la începutul vieţii.
Plămădesc vise curate
Din stropi limpezi de izvor,
Le sustrag din mări sărate
Oblojind aripi în zbor.

Desluşesc în beznă drumul
Luminat de licurici,
Mă împrospătează parfumul
Cald, al paşilor cosmici.
Pâlpâi ca o lumânare
Dăruind nopţii lumină,
Întunericul dispare,
Visele prind rădăcină.


duminică, 1 ianuarie 2012

Nu vreau să mai aud de tine, 2011!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Ca un escroc sentimental
Te-ai infiltrat, din prima clipă,
Cu un cadou monumental,
Dându-mi încredere-n aripă.

Cheia scrinului ferecat
Şi prăfuit, de prea mulţi ani,
Mi-ai dat-o şi m-ai fermecat,
Ca pe copiii trişti şi-orfani.

M-ai lăsat să mă scald în soare,
Să probez haine de prinţesă,
Să hrănesc plante cu izvoare
Iubindu-te fără adresă.

Să zbor departe peste veacuri
Cu patimă din rădăcină
Dar, într-o zi, fără de leacuri,
Mi-ai luat a ochilor lumină.

M-ai tăvălit prin cea mai crudă
Şi mai sfâşietoare groapă,
În lumea lacrimilor, udă,
Mi-ai ars sufletul de sub pleoapă.

Îmi pare rău doar c-ai plecat
Fără să-mi identifici vina,
De azi cerul s-a-nseninat
Deşi, tu mi-ai răpit lumina.

De azi păşesc pe-altă alee,
Te-ai scurs cu ultima secundă
Şi-un viu miros de orhidee
Sufletul simt cum îmi inundă.

De azi te voi lăsa în urmă,
Rămâi în scrinul prăfuit,
Tristeţea-n zori de întâi se curmă,
Lacrimile mi s-au oprit.

Nu vreau să mai aud de tine!
Ai fost un an sfâşietor,
Cât voi trăi pe-această lume
Nu vreau clipa să-ţi mai măsor!

Doar linişte în pagini goale
Visez, şi îmi voi creiona
Speranţele din cer spre poale
Iar, clipa îmi voi ordona.




miercuri, 12 octombrie 2011

Înmugurire


Sărutul tău, aripa-mi frântă,
Mi-a redresat-o peste nori,
M-am luat cu visele la trântă
Să nu mă rătăcesc prin flori.

Privirea ta, bolta-nnorată,
A-nseninat-o într-o seară,
De parcă era prima dată
Când brațul tău cu mine zboară.

Cuvântul tău, șoapta-mi nebună,
Din gură n-a lăsat să-mi scape,
A îngenunchiat crunta furtună
Cu sărutări fierbinți pe pleoape.

Inima ta, mi-a redat visul
Ce-l ascunsesem într-un scrin
Și mi-a îndepărtat abisul
Cu-al tău parfum din flori de crin.

Iubirea noastră, zbuciumată,
Prin ani a supraviețuit.
Venirea ta neașteptată,
Sufletul, mi-a tămăduit.






duminică, 11 septembrie 2011

Păşind spre fericire


În cufărul cu amintiri
Am pus petală cu petală
Din cupa unei mari iubiri
Plecate, fără îndoială,

Într-un turneu spre alte zări,
Probabil mult mai luminoase,
Probabil cu mai multe flori
Mai proaspete şi mai frumoase.

Am îndesat în el fiorii
Şi clipele nepieritoare
Ce ne-aduceau pe tâmple zorii
Precum o binecuvântare.

În dans feeric de gazelă
Ne purtau paşii spre oceane,
Iar noaptea, ca o bagatelă
Ne punea aripi diafane.

Dându-ne şansa uimitoare,
De a cuprinde Universul
Până în ziua următoare,
Când învăţam la stele mersul.

În paşi de dans năucitor,
Într-o spirală argintie,
Cuprinşi de-al dragostei fior,
Cu iz
gingaș de florărie.

Ne ascundeam de-o lume nouă,
Să vedem visele pulsând,
Pe stropul cristalin de rouă
Ce fremăta-n al nostru gând.

Am ferecat în scrin iubirea,
Ca pe un nesecat izvor,
Înlănţuind nefericirea
Nopţilor îmbibate-n dor.

Ne-am prins în plete fulgi de stea
Din noaptea ce se va sf
ârşi
Şi-n vals de vis, cu dragostea,
Spre lumea noastră vom păşi.




vineri, 17 septembrie 2010

A venit ziua în sfârşit



A venit ziua în sfârşit
Să sparg paharul de cleştar,
Nu-mi pare rău că te-am iubit
Dar mi-ai lăsat un gust amar,
Nu-mi pare rău c-ai existat,
Nu-mi pare rău pentru nimic,
Eu te-am iubit cu-adevărat,
Tu ca pe-o coală dintr-un plic.
De astăzi scrinul cu-amintiri
Va purta şi al tău parfum,
Parfumul unei mari iubiri...
N-are rost să mă mai consum.
N-are rost să-ţi mai dăruiesc
Clipele toate-n gânduri mii,
La nesfârşit să te iubesc,
Să nu mă crezi, sau să nu ştii.
Neîncrederea ta m-a uimit,
Lovitura a fost enormă
În suflet adânc m-ai rănit,
Inima mea nu e diformă.
Dar nici mai mult de-atât n-am cum
Să-ţi demonstrez că te iubesc
Te voi acoperii cu fum...
Mi-ajunge... chiar vreau să trăiesc!
Nu-mi e ruşine şi nici teamă
De cei ce mă vor judeca,
Nu am greşit, ştiu ce înseamnă
Pe un alt drum iar voi pleca.
Iubire am cât pentru-o viaţă
Sufletul meu nu e pustiu,
Voi alunga lacrima-n ceaţă
De tine numai vreau să ştiu.
Virgulă-am pus de-atâtea ori
Am obosit şi nu mai vreau
Să-ţi aştern mii şi mii de flori
În viaţa ta, n-am să mai stau.
Drumul de-azi îmi voi relua
Cu fruntea sus, fără regret
De-acum te voi evacua,
Nu are rost să mai aştept.





sâmbătă, 3 iulie 2010

Chiar dacă ...


Chiar dacă marea îmi va frânge
Urmele paşilor, chiar azi...
Chiar dacă-n valuri vor mai curge
Sute de lacrimi pe obraji,
Chiar dacă ploaia va ascunde
Ziua-n care ne-am sărutat,
Scrinul cu amintiri plăcute
Altă surpriză-a adunat.
Chiar dacă bolta n-am atins-o
Deşi pe aripi m-ai purtat,
Iubirea noastră a aprins-o
Zugrăvind cerul înstelat.
Chiar dacă timpul n-am putut
Nici astăzi în loc să-l oprim,
De-abia acum am priceput
Cât de mult, de fapt, ne iubim...

miercuri, 30 iunie 2010

Am vrut



Am vrut să te blestem, din minte să nu-ţi ies,
Am vrut să omor noaptea, să nu te pot visa,
Am vrut să ucid ziua în care te-am ales,
Dar viaţa nu-i un joc, să o pot dezmembra.

Am vrut să primesc floarea din orice colţ ar fi,
Dar glasul tău, doar glasul, e dar dumnezeiesc
Cum pot să mă prefac că nu te pot iubi
Nu îmi laşi nici o clipă să mă împotrivesc,

Am vrut să te anunţ că te-am uitat de mult,
Că-n scrinul cu-amintiri de mult te-am afundat,
Dar mi-ai ucis puterea, glasul de ţi-l ascult
Pieptu-mi ţipă din marea cu valul sacadat.