Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Dau cuvânt pe răzătoare
Ca pe o gutuie rece,
Fiindcă slova lui mă doare
Când privesc ce se petrece.
Fierb silabe sângerânde
În licori lacrimogene,
Pierdute-n clipe fecunde
Din culori nepământene.
Scot cuvântul din prinsoare,
Îl îmbrac în haine pure
Pentru că mă simt datoare
Copacului, cu-o pădure.
Nu-mi e teamă de-a ei umbră,
Nu m-ascund sub frunza deasă,
Nici de mușcături de cobră
Ce tot vin, nu îmi mai pasă.
Rup din nopți câte-o bucată
Și mă strecor prin rugină,
Să mă odihnesc curată
În tăcere și surdină.
Nu mă pot ascunde-n piatră,
Înspre nori mai pot purcede,
Ei mi-au oferit o vatră,
Doar în ei mă pot încrede.
Nici nu-mi cer perfecțiunea
Când pe palma lor mă plimb,
Doar mi-au conferit minunea
Stropi puri de a da în schimb.
Postări
