Vând furnici la kilogram

Totul era minunat, fără ploaie, fără nor,
Fără crampe la stomac, cu puiul la rotisor,
Savuram cafea din ceaşcă lângă veşnica ţigară,
Întinsă precum un tren, pe-un peron din orice gară.
Peste mintea obosită un gând s-a înfiripat,
C-un picior din cele două, puternic a apăsat,
Intrând într-o depăşire, descoperii că la el,
Nimeni nu este leoaică, totu-i mic, chiar mărunţel...
Ce nu văd, chiar nu există, ce n-aud chiar nu contează,
Poţi simţi orice doreşti, eu alerg, tu savurează...
Peste-a nopţii insomnie, doar dorinţa mea fierbinte
De a te ştii existentă cum păşeşti, mereu cuminte,
Are-o mare importantă, nu poate fi doar un val...
O glumă nevinovată, un cuvânt...e prea vital.
Tonul, modul şi substratul, gustul, aroma divină,
Statusul şi avatarul, purtare-adolescentină
A cafelei nefiltrate, peste graniţe băută...
Te transform inevitabil în peritonită acută.
Extirparea nu-i o dramă, chiar dacă aşa părea...
Muşuroiul de furnici s-a zbătut în palma mea,
Udată de mii de lacrimi, fără nici o importantă,
Şi-a ales staţionarea pe gresie şi faianţă.
Micul întrerupător, din spatele blocului
A nimerit tastatura la lumina becului...
S-a aprins sorbind o clipă din nopţile infernale,
A cumpărat muşuroi, furnici artificiale,
Din colţ, de la magazin, erau on-line pe alt gard,
Se jucase-o vară-ntreagă, neîncetat biliard.
Cu sacosi ecologiste căra murături de-acum...
A pus oţet în exces, când gonea pe al lui drum
Şi-a acrit toată dulceaţa, clătitele le-a stricat,
O termită mai vioaie peste dealuri s-a urcat,
A citit cuvinte-n goană, scrise de-un robot fierbinte
Şi-a gândit... nu luaţi în seamă... sunt un robot fără minte,
Scriu cuvinte fără număr, fără noimă şi substrat,
Scriu ce simt, visez, trăiesc, nu trebui neapărat
Să-nţelegi ce-am vrut să spun, dacă nu ştii să citeşti
Printre rânduri şi cafele savurate, rătăceşti...
Furnici şi greieri tomnatici, din plastic şi cauciuc...
Am încălecat pe-o rimă şi-n versuri albe mă duc
Să culeg rigiditatea de pe creste de găină,
Să-nţelegi că-i doar o glumă, iar tu nu ai nici o vină.
Vând furnici la kilogram, calde, proaspete, pe-alese,
Nu ai dreptul să ratezi asemeni delicatese!

Vestea venită-n noapte

Prin vatra plină de tăciuni am rătăcit,
Să aflu colţ de nor din ploi fierbinţi,
Timpu-a lovit din nou şi-un dor tacit
Apasă aprig zborul stors din minţi,
Cupa cu vinul demisec, lent s-a umplut
Picurând peste mine flăcări dense
Ce-au ars năpraznic adevărul absolut
Vărsând în urma ta minciunile intense,
Ai îmbrăcat iubirea-n neagră haină,
Paharul l-ai umplut pân-la refuz,
Ai adormit în mine vers de taină
Pe culmea norilor lăsând mesaj confuz,
Mi-ai dat pentru-o secundă libertatea
De-a flutura aripa peste veacuri
În vatra sufletului arde-n flăcări noaptea,
Tăciuni de dor din ochi se varsă-n lacuri,
M-ascund printre cuvinte neînţelese
Şi mă hrănesc fără să vreau cu tine,
Cel de acum, de-atunci, din seri alese,
Iar cupa mea mai limpede devine.
Veninul tău a fermentat o vreme,
Când mai credeam în valul spart de mare
Divinizându-ţi ochii în poeme,
Doar amintirea vie mă mai doare,
Chipul tău mă inundă peste noapte,
Giulgiul tristeţii peste vis coboară
M-a-nspăimântat vestea venită-n şoapte,
Cenuşa-i prea încinsă, prea amară.