Printre ninsori

Zadarnic jur că-mi este dor de tine,
Zadarnic te implor să îmi răspunzi
Tu nu mă crezi, sau poate te simți bine
De mine-n veci să fugi, să te ascunzi. 

Mi-e drumul greu, inima mi-e pustie,
Iarna îmi bate-n ușă, cum o știi,
Eu mă retrag mereu în poezie
Și te aștept ca de-obicei să vii. 

Zadarnic șanțuri mi-au brăzdat obrazul,
Zadarnic lacrimile-mi sunt surori,
Petrec la masa unde-a plâns necazul,
Așteptând să revii, printre ninsori.

O primă zi

E-aşa cum nu mai ştiu nici cum se cheamă,

un alb divin, înveşmântat în auriu,

o primă zi, care încet aclamă:

"mă iartă până nu e prea târziu!"

E-aşa cum vreau să se înfăşoare gândul

neprihănit de-un vis uitat pe geană,

e prima zi, de-acum ţi-a venit rândul

să-mi pui ciorchini de versuri peste rană. 

în sunet de vioară

 

 

 

aş vrea să-ţi iau sărutul cu mine,
într-o vară,
lacrima toamnei crude să nu-l poată atinge,
să-l port, fără tăgadă, pentru că-mi aparţine,
la gât, ca pe-o vioară,
fiindcă mă poţi convinge.

îmi pui în ochi surâsul,
din cremene de dor
îmi împleteşti speranţa nopţilor argintii,
îmi despleteşti misterul nescris dintre apusul
şi răsăritul dulce, avid al viselor
în care-mi dai iubirea, s-o port, cât voi trăi.

să-ţi cânt din el cu jale
când stelele aţipesc
pe braţul iernii crude înveşmântată-n dor,
să-mi aduci primăvara încoronată-n cale,
să-ţi susur, fără teamă, de-a pururi, te iubesc!
în sunet de vioară, să-l sorb, să te ador.
 

Visul unor nopţi de iarnă

Din fulg de nea s-a întrupat
un înger fără nume,
ea l-a privit, l-a acceptat
şi au pornit în lume.

Zăpada printre ei cădea
ca şi când cerul mare
v-a readuce dragostea,
aşa, la întâmplare.

El o privea necontenit
ca pe o stea polară,
o îmbrăca în răsărit
şi-n soarele de vară.

Păreau doi crini înzăpeziţi
ţinându-se de mână
ce pot păşi nedespărţiţi
prin iarna cea nebună.

Doi trandafiri imaculaţi
prin vitregia vieţii,
care luptau neajutaţi
să pună punct tristeţii.

Printre nămeţi cu greu păşeau
de scârţâia zăpada...
prin visul lor se rătăceau,
lăsând departe strada.

De mână o călăuzea
şi-n gândurile clare
cu praf de stele-o încălzea
prin era glaciare.

Pădurea se-ntindea, dar ei
nu aveau cum să vadă
adunătura de mişei,
ce-i pândeau din zăpadă.

La colţuri lupii-i aşteptau,
cu rânjetul specific,
dar ei în noapte înaintau
ca marea spre Pacific.

Zorii păreau că se ivesc
când le-a ieşit în cale,
un cuib de vis, împărătesc,
căptuşit cu petale.

Au păşit peste prag uşor,
ca-n orice vis... din vise,
au făcut focu-n dormitor
cu stelele promise.

Au ars un timp îndelungat
ca flacăra albastră,
nopţile lungi au îngheţat
toţi spinii la fereastră.

Visul frumos s-a stins în zori.
Gheţarii râd într-una
c-au strivit cele două flori,
ca soarele şi luna.

Dar nu au cum a înţelege
că-n nopţile acele,
din dragostea fără de lege
s-au născut alte stele.

Ele vor străluci cândva
când nopţile vor pune,
la loc de cinste dragostea
îngerilor din lume

Speranţă

 

 

 

Din fuiorul neputinţei
Torc un vis pudrat pe geană,
Aripile năzuinţei
Împletesc fără prihană.

Ating ceru-n straie fine
Implorându-i îndurare
Şi-ascund lacrimi cristaline
Sub mormane de uitare.

Ciripesc sub stânca dură
Despletindu-mi insomnia,
Ce-a udat fără măsură
Pana, slova şi hârtia.

Zidul crunt mă înspăimântă
Uneori când norii curg,
Doar speranţa mă încântă
Răsărită într-un amurg.

Paşii-s duri, ca de mileniu
Răzvrătit de vânt şi ploi,
Ridicând la rang de geniu
Toată spuma din noroi.

Muguri frânţi cad pradă veşnic
Ignoraţi de ierni diforme,
Conducând neîndoielnic
Iubirea spre alte forme.

 

 

Sunt lut

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt lut, modelat în lacrimi,
Curg din barbă spre călcâie,
Praf de stele peste patimi,
Lut, din luna amăruie.

Sunt frunză lovită-n toamnă
De ploile ce s-au scurs
Peste iarna ce înseamnă
Tulpina cu-n alt apus.

Sunt un ghiocel în palma
Lutului nemodelat,
Fulgii iernii curg de-a valma
Dar, cerul mi-e înstelat.

Sunt lut, înfrunzit de viaţă,
Modelat de-un ghiocel
Ce s-a strecurat prin gheaţă
Ciripind un cântecel.

Lacrimă de dor

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Pe retină, undeva,
Tremură nerăbdătoare,
Poate-i dor de vocea ta
Sau doar iarna, amatoare
De-așternut moale, pufos,
Peste tot ce ne-înconjoară.
Gândul meu, vijelios,
Numai înspre tine zboară.

Clocotește, se agită,
Se-abține, totuși erupe,
Ca ibricul pus pe plită,
Nimic nu o întrerupe,
Curge lin ca din izvor,
Nu știu ce e de făcut,
E doar lacrima de dor
Revenită din trecut.

Fulgii iernii o sărută
Dar, din drum nu o opresc,
Curge lacrima tăcută
Doar din doru-mi nebunesc.
Aș opri neaua și vântul
De-aș putea să îmblânzesc
Universul și pământul,
Să-ți spună cât te iubesc!

Indiferență

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Somnul naţiunii creşte
Precum drojdia de bere,
Nonşalanţa ne loveşte
Cu cea mai mare plăcere.

Curcubeul se măsoară
În procent multicolor,
Iarna picură amară
Peste gerul carnivor.

Munţii smulşi din rădăcină
Ard pădurea de belşug,
Scăldă trecutu-n lumină
Decorându-l în coşciug.

Pudrăm posmagii cu sete
În decorul afumat,
Mâzgălind pe un perete
Vitejesc anonimat.

În pofida climei noastre
Ce se schimbă după caz,
Stelele rămân albastre
Şi facem haz de necaz.

Scrisoare către Moș Crăciun

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Te-aștept de ani și ani de zile,
Fără daruri extravagante,
Să te privesc după lentile
În ciuda lacrimilor toate.

Printre nămeți de suferință
Și bulgări de suspine reci,
Te-aștept cu aceeași credință
Pragul sufletului, să-mi treci.

Probabil ai venit odată,
Mult înainte de-a mă naște
Și mi-ai lăsat căldura toată
S-o dau celui ce mă cunoaște.

Te-aștept în fiecare iarnă
Lângă un brad împodobit
Dar, sacul timpului răstoarnă
Durerea, ce m-a gârbovit.

În acest an, m-am hotărât
Să-ți trimit o primă scrisoare,
În lacrimă am coborât
Să-ți scriu tot ceea ce mă doare.

Am șters oglinda prăfuită
Să-mi privesc vina de-a dori
Să fiu de Crăciun răsplătită,
Cu ceea ce pot oferi.

Coș fumegând la casă n-am,
Am coșul pieptului deschis
Dar, te aștept să vii pe geam,
Dacă ai timp, te-aștept în vis.

Și mâine e o zi

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Îmi răscolesc cu lacrima iubirea
Precum vârful de munte câte-o stea,
Înec printre silabe mărginirea
Dăruind, infinită, dragostea.

Îmi împletesc din amintiri prezentul
Înlocuind tristețile cu tine,
Păstrez neîntinat antrenamentul
De-a ne visa pe culmile alpine.

Veșnic ascund durerea după frunze
Ferindu-mă de toamna ruginită,
De gerul iernii așternut pe pânze
Udate-n seri, de tine bântuită.

Sustrag din stropii ploii câte-o rimă
Înmiresmând-o cu o primăvară,
Lacrima peste strofe se comprimă
Dar, te aștept să vii și mâine seară.

De-aceea enorm te iubesc!

Aş vrea să ies, prea tare zbier,
Aş vrea lacrima s-o opresc,
Să nu-mi mai fii gondolier,
La pieptul tău, vreau să zâmbesc!
 
Aş vrea să mă răpeşti din lume
Cum o faci tu mereu, iubite
Să mă-nconjori cu multe glume,
Să îmi pătrunzi din nou în minte.
 
Să îmi aşezi pe raftul plin
De lacrimi şi suspine zeci
Sufletul tău cald şi divin...
Aş vrea să vii, să nu mai pleci!
 
Aş vrea să nu depind de tine,
Cerneala să nu-ţi mai cerşesc,
Pe-orice copac, pe culmi alpine
Să aştern vers, să te iubesc.
 
Fără să-ţi fiu veşnic datoare,
Că-ţi fur cuvântul din cuvânt...
Dar eu, sunt singură sub Soare,
Sunt singură pe-acest pământ.
 
Atunci când nu-ţi aud o şoaptă
Sunt luptă fără conţinut,
Suflet pierdut sub pielea coaptă
De viaţa prin care-am trecut.
 
Sunt suflet rătăcit de rele
Într-un corp îmbibat de cer,
Doar lângă tine zbor spre stele...
De mult nu mai e un mister.
 
Se ştie că doar tu îmi dai
Din sufletul tău cald şi bun
Căldura nopţilor de Mai
Iar eu în vers o cânt, o spun.
 
Fără s-ascund vreo picătură
Cu-a ta iubire mă mândresc!
Tu mă sustragi din lan de ură
De-aceea enorm te iubesc!
 
Tu mă ridici din clipe grele
Prin care mă târăşte viaţa,
Doar ochii tăi ca două stele
Îmi mai îndepărtează ceaţa.
 
Din astă lume rea de seară
În care iarna locuieşte,
Doar tu îmi aduci primăvară
În viaţa ce mă biciuieşte.
 
Lacrima nu pot s-o opresc
Decât la pieptul tău iubite,
De-aceea enorm te iubesc!
Iar versul meu nicicând nu minte.

Sărbătorind iubirea

În seara asta-s singură, pustie
Glasul mi-e dus departe, peste munte...
M-a părăsit şi Luna argintie,
Nici stelele n-au timp să mă asculte,
În seara asta, n-am deloc culoare
Vreau să pictez, dar nu eşti lângă mine
Aş fi luat din curcubeu splendoare
Şi-aş fi brodat cuvânt doar pentru tine.
În seara asta, ca în orice seară
M-am aşezat o strofă să-ţi aştern,
Dar fără glasul tău... nimic nu zboară,
Nimic nu creşte, nimic nu-i etern.
În seara asta, dorul tău mă seacă,
Versul e gol, nimic nu mă încântă
Iar iarna asta... care nu mai pleacă
Spre alte zări..., doar dorul tău se-avântă
În zbor pribeag, spre tine să m-aline,
Sub pleoape să-mi strecoare fericirea
În vis măcar, mi-e tare dor de tine!
Să te sărut sărbătorind iubirea.

Voi Fi Aproape De Tine

Pe-un ger cumplit, fulgi sclipitori
Îmi şterge umbra tremurândă,
Îmi soarbe noaptea de culori,
În alb şi negru mă inundă...
Şi-n iarna blândă aşternând
Miracol inedit de nea
Te port mereu în al meu gând
Şi te declar minunea mea,
De dor disper, în flăcări ard,
Mă scalzi în lanuri de splendoare,
Sunt vasul fără de catarg
Uitat pe-un ţărm în depărtare
Când eşti plecat pe culmi alpine,
Transmiţi iubirea să-nţeleg
Oriunde eşti, eşti lângă mine,
Alt drum nu am cum să aleg
Cu-aceeaşi paşi, aceleaşi stele
În noapte ne vor lumina,
Vom zbura singuri printre ele
Nu am când să te pot uita!

Ploaia iubirii eterne

De n-ar mai fi iarnă, să nu-mi mai îngheţe
Sufletul de dor, inima de tristeţe,
Să-mi plouă pe umeri sărutul fierbinte,
În zori să rosteşti numai două cuvinte,
Să ne plouă ploaia iubirii eterne
Cu stropi de dorinţă, iubirea-n cisterne
S-o strângem o viaţă, să o dăruim,
Să demonstrăm lumii cât de mult ne iubim.
S-aşternem iubire pe flori de cireşi,
Cercei la urechea planetei aleşi
Să fim anotimpul cu fluturi desculţi
Zburând peste zarea pierdută din munţi,
Să-mi fi peste geană sărutul din zori
De n-ar mai fi iarnă, de n-ar fi ninsori...

Chiar dacă iarna...

Chiar dacă iarna-ncearcă să ne-ngheţe,
Distanţă-i mult mai crudă şi mai rea,
Iubirea noastră poate da poveţe
Celor ce nu cunosc ce-i dragostea.
S-au spus atâtea şi se mai spun încă
Că viaţă-i scurtă, dragostea-i doar fum,
Iubirea noastră e mult mai adâncă
Chiar dacă-n iarna rece eşti pe drum,
Eu te voi aştepta seară de seară
Ca pe un asfinţit spectaculos,
Cum m-aşteptai tu asta primăvară
Să-mi dăruieşti aripi de albatros.
Chiar dacă iarna-ncearcă să doboare
Iubirea dintre noi nu-i doar un vis,
Oricâţi ar încerca să o măsoare,
Noi ne iubim mai rău ca-n Paradis.

Mi-e dor de adevăr!

Mi-e dor de... ceea ce, cred eu, c-a existat
Odată... în vechime, acum sute de ani
Când nu domnea minciuna, iar adevăr curat
Ieşea din gura noastră făr-a ne costa bani.
Mi-e dor să nu ne-ascundem chipul sub fixativ
Rostind fără vreo jenă minciuni pictate-n alb,
Mi-e dor de adevăr, oricât e de tardiv,
Mi-e dor să ningă-n iarnă, vara să mor de cald,
Mi-e dor să privesc lumea fără lentile mate,
Mi-e dor de siguranţa zilei care apare,
Să simt cum înfloresc copacii cu dreptate,
Mi-e dor să privesc cerul scăldând raza de soare,
Îmi e extrem de dor de chipuri nevopsite,
De suflete firave şi umeri calzi, vânjoşi,
Mi-e dor să mai fim oameni cum eram înainte,
Să fim... doar cum pretindem, în suflete frumoşi,
Nu doar pe dinafară, mascaţi, la patru ace,
Cu diplome plătite, postate pe pereţi,
Iar sub costum de firmă, ura-n noi să se joace
Apretând o cămaşă cu nasturii defecţi.

Stelele-n cor ne vor cânta

Iarna cu gerul ei cumplit,
Scrâșnind sub tălpi, nu va putea,
Nici depărtarea ce-a domnit,
Să îmi îngheţe dragostea.
Lumea, cu glasuiri ciudate,
Avidă de-a mă judeca
În orice zi şi orice noapte,
Orice-ar spune, n-or câștiga.
Eu ştiu şi simt c-aşa va fi,
Stelele-n cor ne vor cânta
În acea zi când vei veni,
Iar Luna blândă va dansa,
C-un cuvânt de-al tău ce mă-nalţă
Cu ochii ce mă încălzesc,
Cu sărutări ce-mi vor da viaţă
Şi sufletul îmi îmfloresc.