Curg poemele şiroaie

Cum să te ascunzi sub ploaie
Când o lume-nmugureşte,
Curg poemele-n şiroaie
Frunza-n codru glăsuieşte.

Bat lăstarii la ferestre
Visând că-i o întâmplare,
Florile de colţ rupestre
Se agită tot mai tare.

Trec furtuni, zile senine,
Ierni cumplite se ivesc,
Nopţile cu stele pline
Aripi albe dăruiesc.

Lupii-n haită se adună
Încercând a sfâşia
Dragostea sub clar de lună
Presărând neîncrederea.

Crivăţul din nou porneşte
Fără nicio ezitare,
Dar, izvorul nu se-opreşte
Curge-n versuri uimitoare.

Flacăra iubirii sfinte
Pâlpâie fără oprire,
Soarbe viaţa din cuvinte
Ce tind numai spre uimire.

Îngerii din cer coboară
Împletind cununi de dor,
Clipele mi le măsoară
C-un verde nemuritor.

Existăm

Tu m-ai întrebat odată 

Dacă "noi" mai existăm,

Dacă-n dragoste curată

Avem timp să ne scăldăm....

Eu păşesc acum spre tine

Cu acelaşi întrebare,

Sus, pe culmile alpine

Mai există vreo culoare?

Noi am învăţat că cerul

Poate fi-îmbrăcat în verde,

Doar cel ce-a trăit misterul

Iubirii, în ea mai crede. 

Noi am depăşit furtuna

Ce lovea cu disperare

Şi-am pus soarele şi luna

Să răspundă la-întrebare.

Noi am existat odată

Chiar când crivăţul lovea,

Acum iubirea-i gravată,

Noi mereu vom exista.