N-am motiv să-mi cer iertare!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Daţi-mi foc în piaţa mare,
Daţi cu pietre, dacă vreţi,
N-am motiv să-mi cer iertare,
Zidiţi-mă în pereţi!

Biciuiţi cu-orice cuvinte,
Loviţi, cât puteţi de tare,
Nu-mi e teamă de morminte,
N-am de ce să-mi cer iertare!

Luaţi-mi sufletul din mine,
Tăvăliţi-l prin noroi,
Chiar în noaptea care vine
Transformaţi-mă într-un sloi!

Luaţi-mi lacrima fierbinte
Ce-a udat oceanul sec,
Îmbibaţi în a mea minte
Ura-n care să mă înec!

Smulgeţi-mi din rădăcină
Inima plină de dor,
Luaţi a ochilor lumină,
Doar la pieptul lui să zbor.

Mult prea scurtă este viaţa,
Mult prea plină de furtuni,
Doar la pieptul lui sparg gheaţa,
Loviţi-mă, oameni buni!

Loviţi, cât puteţi de tare,
Jur să nu mă-mpotrivesc
Dar, nici n-am să-i cer iertare
Lumii, pentru că-l iubesc!

N-am putut

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nu te-am putut opri din drum,
Lacrima n-am cum s-o opresc,
Aveam așa multe să-ți spun,
M-am rezumat la: Te iubesc!

Timpul cu ghearele-i de fiară,
Tot sufletul mi-a sfâșiat,
A zburat fără să îl doară
Nimic, și m-a îngenunchiat.

Nu te-am putut opri din drum,
Nici lacrima n-o pot opri,
Cu sufletul pierdut în scrum
Am să te-aștept, în orice zi.

Să-ți spun ce grea e depărtarea,
Cu lacrimi să te încălzesc,
Să-ți zămislesc cerul și marea,
La nesfârșit să te iubesc!

Fir de lacrimă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt fir de lacrimă fierbinte
Pe-obrazul Lunii, rotunjit,
Clădesc o boltă din cuvinte
Să-ţi mângâi sufletul rănit.

Sunt fir de lacrimă îngheţată
Pe raza soarelui din nori,
Visez o lume colorată
De curcubeu, născut din flori.

Sunt lacrima ce curge-n şoaptă
Fără a-ţi da timp să o zăreşti
Pe firul ierbii, ce te-aşteptă,
Într-o secundă s-o striveşti.

Sunt rătăcirea din secundă,
Prinsă-n nisipul auriu,
Filtrat de lacrima profundă
Pe malul mării plumburiu.

Sunt sufletul avid de tine,
Ars de-o imensă depărtare,
Când lacrimile cristaline
Pierd şirul clipelor amare.

Reinventând iubirea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Să împletim un vis din două,
Să-l facem să vibreze,
În zori târzii, stropiți cu rouă
Să ne-acompanieze
Șoaptele soarelui născut
Din valurile mării,
Să-ți spun cât te iubesc de mult,
Să nu mă dai uitării.

Să vii cu braţele deschise,
În fiecare seară,
Să împletim visul din vise
Pe flori de primăvară,
Să ne hrănim doar cu iubire
Alungând clipe reci,
Nopțile calde să se-înșire,
Nicicând să nu mai pleci.

Să devenim copac de vise
Iar, roua dimineții
Să-mi scalde paginile scrise
De lacrimile vieții.
Să te trezești sub ochii mei,
Să îți sărut privirea,
Să zburăm veșnic printre zei
Reinventând iubirea.

În clipele ce vor urma

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ce ea ce pot vedea.

Din nopțile ce s-au pierdut
Fără a ta privire,
Ocean de vise-am conceput
Cu valuri de iubire.

Din clipele care s-au scurs
În zorii fără de tine,
Ocean de lacrimi am ascuns
Sub pleoape și retine.

Din zilele care-au zburat
Fără-a ta sărutare,
Ocean de gânduri am sculptat
Pe lacrima ce doare.

Din stelele ce-au plâns cu mine
În nopțile pustii,
Ocean de raze cristaline
Revin, când tu revii.

Din șoaptele ce-am risipit
În urma ta, visând,
Poeme calde-am încropit
Să nu te pierd din gând.

În clipele nenumărate
Pe care azi plutesc,
Voi dărui și zi și noapte
Tot, fiindcă te iubesc!

Lacrimă de dor

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Pe retină, undeva,
Tremură nerăbdătoare,
Poate-i dor de vocea ta
Sau doar iarna, amatoare
De-așternut moale, pufos,
Peste tot ce ne-înconjoară.
Gândul meu, vijelios,
Numai înspre tine zboară.

Clocotește, se agită,
Se-abține, totuși erupe,
Ca ibricul pus pe plită,
Nimic nu o întrerupe,
Curge lin ca din izvor,
Nu știu ce e de făcut,
E doar lacrima de dor
Revenită din trecut.

Fulgii iernii o sărută
Dar, din drum nu o opresc,
Curge lacrima tăcută
Doar din doru-mi nebunesc.
Aș opri neaua și vântul
De-aș putea să îmblânzesc
Universul și pământul,
Să-ți spună cât te iubesc!

Iubirea mea...

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Iubirea mea... e-o poezie
Ce-adoarme norii în apus,
Ce umple inima pustie
Când uiţi tot ce aveai de spus.

Iubirea-i zbor fără aripă
Şi zâmbetul necontrolat,
E primăvara într-o clipă 
Şi iarna ce s-a destrămat.

Iubirea-i fructul din livadă
Cules în luna lui Cuptor,
Din vise fără baricadă 
Şi ramuri îmbibate-n dor.

Iubirea-i strop curat de rouă 
Născut din razele de stea, 
Ce-au inundat o lună nouă, 
Dăruind ierbii dragostea. 

Iubirea mea... nu-i doar o rimă
Deşi, eşti versul meu nescris
Ce-mi dă putere şi lumină
Să sorb din lacrimi orice vis.

Iubirea... e o poezie
Citită până la sfârşit
În cântec surd de ciocârlie
Şi-aripi de dor neprăbuşit.

Purtându-ți dorul

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Am privit în ochi iubirea
Ca pe-o divă grațioasă,
Într-o zi când nemurirea
Se târa ca o țestoasă.

I-am dat apă, să se spele
Pe-obrazul catifelat
Și-am pornit-o printre stele
Cu gândul cel mai curat.

Am privit în ochi iubirea
Într-o zi cu nori și ploi,
Se născuse nemurirea
Pe-obrazul filelor sloi.

I-am dat aer să respire,
Curcubeu să înflorească,
I-am dat șoapta de iubire
Balsamul să-i folosească.

Am privit în ochi iubirea
Ca pe-un zeu, neputincioasă,
Se născuse din clădirea
Stelelor pe bolta joasă.

I-am dat visul nepătat
Născut în zori fără ceaţă,
Și cerul ce ne-a scăldat
Lacrimile de pe faţă.

Am privit în ochi iubirea,
Cerului să-i redau zborul
Și-am capturat fericirea
Sub aripi, purtându-ți dorul.

Teamă de întuneric

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nu e barcă, nu-i vapor,
Nici o navă oarecare,
Cred că s-a născut din dor
Și din lacrimile-amare.

Nu-i un vas de croazieră,
Nici un puf de păpădie,
Praful de pe etajeră
Sau doar vântul ce adie.

Nu-i un vis pictat de mine
Într-o noapte fără stele,
Cred că a ieșit, în fine,
Soarele-n clipele mele.

Peste valul lui plutesc
Într-un soi ciudat de haină,
Mi-e teamă să mă trezesc,
Să nu-îngheț în plină iarnă.

Să nu-înlătur fericirea
În care m-ai inundat,
Ţin la pieptul meu iubirea
Ca pe-un trofeu minunat.

Îmi e teamă să clipesc,
Mi-e teamă să fac un pas,
Nu cumva să mă trezesc
Din acest fraged popas.

Mi-e teamă să mă gândesc
Că visez sau am visat,
Știu sigur că te iubesc
Și-n lacrimi te-am așteptat.

Mi-e teamă să-i gust savoarea,
Să trăiesc clipa din plin,
Să nu mă înghită marea...
Mi-e teamă de-al meu destin!

Nu e teama de-ntuneric,
Nici de-a pierde infinitul,
Sentimentu-i mai puternic
Parcă mi-a sosit sfârșitul.

S-au sfârșit nopțile-n care
Îmi doream să te alint?
Trăiesc viaţa următoare?
Asta e ceea ce simt?

Mi-e teamă mâna să-întind
Prin ocean să izbutesc
Echilibrul să-l disting,
Știu doar că plutind, iubesc.

De ziua mea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nu vreau nimic neașteptat,
Nu vreau în iarnă vreo lalea,
Doar sufletul tău minunat
Îl doresc azi, iubirea mea!

Nu vreau să-mi dai nimic aparte,
Nu vreau cadouri și dovezi,
Noi doi am zămislit o carte
Privind în ochii tăi cei verzi.

Nu vreau smaralde și safire,
Nu vreau să-mi aduci nicio stea,
Vreau doar o viaţă de iubire
Să mă topești în palma ta.

Nu vreau surprize ca-n poveste,
Nu vreau nimic extravagant,
Numai cu tine urc pe creste,
Ești darul cel mai important.

Nu vreau palate și castele,
Nimic din toate nu-mi doresc,
Vreau să-mi alini clipele grele,
Să-ți demonstrez cât te iubesc!

Nu vreau să-mi aduci nicio floare
Sufletul tău e mult mai cald,
Vreau la această aniversare
În lacrimi albe să mă scald.

Pe aripi de vis alb

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Stelele într-o mănușă,
Ca o argintie salbă
Au intrat ușor pe ușă
Zămislind în noaptea albă.
Au pus visul într-o barcă,
Aripile peste creste,
Lumea toată s-o întoarcă
În tărâmul de poveste
Îmbrăcată-n lacrimi albe,
Plăsmuite pe furiș
Din petalele de nalbe
Crescute pe-acoperiș.

Norii albi zvâcneau în zare,
Fluturi cu mărgăritar
Se grăbeau din depărtare
Spre palatul de cleștar.
Tuberoze și zambile
Albe, ca un fulg de nea,
Așterneau iubirea-n file
Colorând lacrimi de stea,
Fragede ca o mireasma
De iubire nesfârșită,
Învingând orice fantasmă
Diluată-ntr-o clipită.

Nedumerire

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Poate că-n orice pădure
Mai există o liană...
Poate că-n nopțile dure
Stelele, luna își cheamă
Strop de lumină să-i fure,
Fără cea mai mică teamă
Că n-ar putea să îndure
La nesfârșit orice rană.

Poate că-n orice ființă
Mai există alinare
Iar, un gram de suferință,
Peste tot ce-înseamnă zare,
Ar avea, în consecință
O puterea uimitoare,
Pe-o liană, cu credință
Poți urca din stele-n soare.

Poate că s-a sfârșit noaptea,
Poate că-i adevărat
Sau poate abilitatea
De-a visa neîncetat
Am pierdut, urcând în nori
Pe liana din pădure
Și-am căzut în câmp de flori
Cu petale albe, pure...

Anonimului

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Privește-mă cu ochii minţii,
Nu-njura pe sub ochelari,
Să alungi demonii şi sfinţii
Sub lespezile cele mari.

Citeşte-mă doar printre rânduri
De nu-nțelegi ce-am vrut să spun,
Nu mă împovăra cu gânduri
Pătate de orice săpun.

Priveşte-mă în zorii zilei
Când soarele îşi scaldă faţa,
Nu-mi întina liniştea filei
Cu gerul care sparge gheaţa.

Citeşte-mă cu îndemânarea
Unui romantic visător
Ce-a transformat în lacrimi marea,
Purtat de ultimul vapor.

Scufundă-mă-n sinceritate
De vrei să îți vorbesc deschis,
Fără metafore sărate
Uitând de fapt ce-aveam de zis.

Nu mă lovi cu-anonimate,
Nici nu mă lăuda prea mult
Chiar dac-ai cumpărat dreptate
Din târg, nu vreau să te ascult.

Aceeași

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De ce pășesc pe aceeași stradă?
Nici nu mai știu, cred c-am uitat,
Fiindcă doream să mă mai vadă
Norii care m-au fermecat.

De ce mă scald cu-aceeași apă?
Fiindcă sunt doar un vărsător,
Lacrima mea nu-i solz de ceapă,
Lacrima mea curge de dor.

De ce visez cu-aceeași geană,
Pe-aceeași pernă ca și ieri?
Fiindcă în noaptea pământeană
Am sculptat multe primăveri.

De ce îmi rog a mea tăcere
Să se reverse-n asfințit
Și nu invoc lapte și miere
Șoaptelor care-au ațipit?

De ce sărut aceeași gheaţă
Cu buze tremurânde, reci?
Fiindcă nu vreau din a mea viaţă
Să mai fii nevoit să pleci.

De ce aprind aceeași torţă
Și-aceeași candelă mereu
Fiindcă iubirea mea-i o forță
Ce vine de la Dumnezeu.

Un întreg

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.






Nu aș fi sperat vreodată
Că iubirea noastră învinge
Depărtări, furtună, zloată,
Iar astăzi, cu flori va ninge.

Redescopăr alinare,
O pierdusem în trecut,
Vieții nu-i rămân datoare
Şi-o voi lua de la început.

Cu penelu-n mână dreaptă
Și cu sufletul hrănit,
Viaţa-n loc nu mai așteaptă,
Suferința s-a sfârșit.

Reîncep să-mi scald iubirea
În versuri adevărate,
Să ne trăim fericirea
Pură, dup-atâta noapte.

Am descoperit surâsul,
Sufletul mi-e îmbălsămat
Cu iubire, de-acum plânsul
Nopților, mi l-ai curmat.

Funia secundei noastre
Între palme-o ținem iar,
Zburăm spre stele albastre
După un întreg coșmar.

Nu mai e niciun mister,
Încep totul să înțeleg,
Toate stelele din cer
Ne-au unit într-un întreg.

Într-o lume-n care ceaţa
Visele ne perforează
Şi-i atât de scurtă viaţa,
Doar iubirea ne salvează.

Leac îmi este Eminescu

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

În aceasta eră nouă
Pur şi simplu obosesc,
Inima mi-e ruptă-n două,
Leac am, doar când te citesc.

Nimic nu e ca înainte,
Cu tei nu ne mai hrănim
Ne ascundem sub cuvinte
Printre plopi ne otrăvim.

Se iubeşte tot mai tare
Aurul din buzunar,
Dragostea e-n galantare,
Meşterul nu e zidar.

Versul nu mai e la modă,
Sufletul ne-a îngheţat,
Tu-i cântai iubirii odă,
Noi o ducem în păcat.

Aveai slova pregătită
Pentru orice pământean,
Acum banu-i pe orbită,
Versu-i stropul din ocean.

Nu ne mai hrănim cu vorbe,
Toţi avem câte-un grătar
Plictisiţi de-atâtea ciorbe,
Ne iubim prin avatar.

Ne fălim c-avem de toate
Când avem doar un costum
Însă, haina nu mai poate
Să deducă omul bun.

Punem rimelor trei pense
Sau în grabă le mixăm,
Ne-ai lăsat averi imense
Dar, nu toţi le descifrăm.

Reîntoarce-te la viaţă
Dragostea s-o învăţăm,
Nu avem altă speranţă
Doar să te reinventăm!

Reînvaţă-ne iubirea
Şi dorinţa de frumos,
Lasă-o clipă nemurirea,
Tu, Luceafăr luminos!

Reîntoarce-te o noapte
Printre noi să rătăceşti,
Să redai iubire-n toate
Sufletele pământeşti!

Suspiciuni

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

În căușul palmei tale
Sunt o lacrimă fierbinte,
Hrănește-mă cu petale
Cum o făceai înainte.

Sunt un fluture albastru,
Fără șansa de-a decide
Dacă-n noapte, aprig astru
În două se va divide.

Flacără nestăpânită
De vreo apă curgătoare,
Râu ce plânge, se agită
Cu ochii lucind în soare.

Fulg de nea rătăcitor,
Ferindu-se să se-așeze
În palma ta, un fior,
De dor să capituleze.

Sunt stropul de lăcrămioară
Ce se-abține, să nu curgă
Străpunsă în inimioară,
Întunericul s-ajungă.

Dă-mi în zori sărutul care
Mi-l dădeai necontenit,
Nu mă împinge în uitare
Cu sufletul pârjolit.

Dă-mi în noapte visul pur
Veșnic împletit cu tine,
Să uit relele din jur
Sus, pe culmile alpine.

Nu mă pierde-n apă rece,
Să-mi rupi aripile-n zbor,
Nu vreau sufletul să-mi sece
De iubire și de dor.

Pauza de viaţă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Lasă-mă, seară de seară
Să-mi iau pauza de viaţă
Ca și când, ultima oară
Am sorbit, de dimineață
Dintr-o cană cu suspine
Plină până la refuz,
Lasă-mă, să fiu cu mine,
Chiar dac-am să fac abuz.

Lasă-mă, să-mi caut vina
De a nu te înțelege,
De a-mi iubi rădăcina
Fără să încalc vreo lege
Din cele încovoiate
Și îndreptate cu patos,
Lasă-mă, să n-am dreptate
Stând pe norul meu pufos.

Lasă-mă să-mi spăl tristețea
În picături de iubire,
Să-mi înlătur bătrânețea
În a mea dumnezeire.
Să-mi fac așternut pe norii
Pe care mi-i construiesc,
Criticii și cititorii,
Cu sufletul, să-mi hrănesc.

Lasă-mă, s-aștern zadarnic
Pe file, chiar slove moarte,
Dacă ești viteaz și harnic,
De poți merge mai departe
Fără să te-agăți de spinii
Gerului ce ne-nconjoară,
Să emit doar ciudățenii,
Lasă-mă, seară de seară.

Indiferență

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Somnul naţiunii creşte
Precum drojdia de bere,
Nonşalanţa ne loveşte
Cu cea mai mare plăcere.

Curcubeul se măsoară
În procent multicolor,
Iarna picură amară
Peste gerul carnivor.

Munţii smulşi din rădăcină
Ard pădurea de belşug,
Scăldă trecutu-n lumină
Decorându-l în coşciug.

Pudrăm posmagii cu sete
În decorul afumat,
Mâzgălind pe un perete
Vitejesc anonimat.

În pofida climei noastre
Ce se schimbă după caz,
Stelele rămân albastre
Şi facem haz de necaz.

Raționament

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cum să îţi pretind lumina
Nopţilor ce-n jar uneşti,
Îngropând şi rădăcina
Clipelor ce dăruieşti?

Cum să-ţi pretind mângâiere
Când tu n-ai nimic de spus
Şi -n imensa ta tăcere

Toate stelele-au apus?

Cum să îţi pretind iubire
Când suspinul îl striveşti,
Sub coperţi de amăgire
Dintr-o carte cu poveşti?

Cum să îţi pretind tăcere
Când ecoul tău răsună
Ca un clopot, ce-n durere
Se dizolvă şi se-adună?

Rugăciune

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Din a Ta Împărăţie
Doamne Sfinte, Te implor,
Iartă-mi păcatul şi mie,
Sunt un simplu muritor,
Iartă-mi lacrima, ce curge,
Când m-ajunge întristarea,
Când trecutul mă străpunge
Și nu-mi găsesc împăcarea!
Dă-mi putere, Doamne Sfinte,
Pruncii sănătoşi, să-mi cresc,
Cum face orice părinte,
Doar Tu ştii cât îi iubesc.
Învaţă-mă ce e bine,
În ispită nu mă duce,
Pâinea clipelor de mâine
Nu lăsa să se usuce.
Cei doi îngeri ce s-au dus
Prea iute-n a Ta grădină,
Iartă-i, Doamne, lacrimi nu-s
De ajuns să fac lumină
În sufletu-mi fără pace,
De când fiii mi-au plecat
Lângă Tine, să se joace,
Fereşte-mă de păcat,
Dă-mi putere să zâmbesc
Pentru cei ce mi-au rămas,
Doamne Sfinte-Ţi mulţumesc,
Că m-ajuţi la orice pas!
Învaţă-mă drumul drept
Spre a Ta împărăţie,
Cu răbdare să aştept
Ceea ce va fi să vie.
Dă-le, Doamne, sănătate
Celor care mă lovesc,
Fiindcă în singurătate
Mi-ar fi groaznic să trăiesc.
Mulţumesc, cu plecăciune,
Pentru harul tău divin,
Ce mi-L dai, să-l dau în lume,
Prin versul meu cald. Amin!

Visul care nu mai vine

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

În versul meu, de-aș pune miere,
Insectele n-ar mai zbura,
Ar cânta crinul de durere
Iar, soarele l-ar cenzura.

În versul meu, de-aș pune sare,
Ar curge lacrima curată
Iar, fericirea ar fi datoare
Să plăsmuiască flori de piatră.

În versul meu, de-aș pune vin
S-ar coace pâinea-n miez de iarnă
Când, fără glasul tău divin,
Toți norii, lacrimile-mi cearnă.

În versul meu, de-aș pune gheaţă,
S-ar topi stelele-n ferestre,
Când visele ar prinde viaţă
Din sunetul uitat pe creste.

În versul meu, pun doar culoare
Din zumzetul unei albine,
Din curcubeul beat de soare
Și visul care nu mai vine.

Mă cert cu visul

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Încerc să pun geană pe geană,
Sub amintiri să te ascund
Dar, visele, din nou, te cheamă,
Nu mai știu ce să le răspund.

Mă învinuiesc c-aş fi prea crudă,
Că te-aş fi rătăcit prin nori,
Că seara, lacrima mi-e udă
Doar pentru-a te visa în zori.

Mă pedepsesc ca pe-o păgână
Şi mă lovesc cu disperare,
Vor să opresc cu a mea mână
Cursul lacrimilor amare.

Stelele mă privesc cu milă
Știindu-mi dorul nesfârșit,
Ce zbiară-n orișicare filă
Ca un torent nepotolit.

Și luna, sora mea, tăcută,
Mi-alină noaptea cu-o privire
Precum o biată deţinută
Scăldată-n stele, de iubire.

Mă cert cu visul de pomană,
Nu-i vina lui și nici a mea,
Nu pot să pun geană pe geană,
Nici tu nu cred că vei putea.

Prefer să visez

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Mă arde liniștea adâncă
Din gheaţa nopților trecute,
Speranța mă vânează încă,
Punând sechestru zilei mute.

Mă arde haosul eteric
Ce prinde aripi uimitoare
În gheara unui mit feeric
Ce-a înflorit dintr-o eroare.

Îi cer trecutului iertare
Să i-o pot dărui-n vecie,
Aleg aleea spre visare
Să nu simt ce va fi să vie.

Îi dăruiesc nopții iubire
Să-și împletească cer cu stele
Chiar dacă va fi să te mire
Șuvoiul lacrimilor mele.

Îmi ninge pagina cu vise
Din cerul părăsit de ploaie,
Beau lacrimile nepermise
Ce mă transformă în șuvoaie.

Revărs paharul cu uitare
Pe toate paginile negre,
Să privesc clipa ce mă doare
Din colţul camerei integre.

Visez că se va naște clipa
Când curcubeul voi picta,
Și voi împiedica risipa
Nopților, fără șoapta ta.

Visez o șoaptă nevăzută
Pe geana pragului de seară,
Mă frige lacrima pierdută
Sub pașii tăi de astă vară.

Din ceaţă sorb numai o coajă,
Nici nu promit că voi putea
Să cern nisipul de pe plajă
Pe-un așternut de catifea.

Din suflet împletesc cuvântul
Să-aline lacrima din mers
Și nu permit să-ncerce vântul
Să-mi stoarcă dragostea din vers.

Prefer să beau, din cupe, apa,
Oricât de chioară o găsești,
Decât să sparg, sub pleoapă, ceapa
Visând o viaţă ca-n povești.

Prefer să mă ascund sub vise,
Pe norul meu, de mulţi râvnit
Iar, lacrimilor nepermise
Să le pun frâu în asfințit.

Iar, de vei râde printre rânduri
De drumul meu catifelat
Și n-ai căzut deloc pe gânduri,
E semn că n-am falimentat.

Vise așternute

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

La colţ de vis, pe-o stradă veche,
Un scârțâit pițigăiat,
De ușă fără nicio veghe,
Lângă un anticariat,
Din balamale, lent, țâșnea.

Un trecător, venit în grabă
Să cumpere un vers din carte,
Ce nu-l găsise pe tarabă,
A azvârlit ușa-ntr-o parte,
Sub iarna care se-așternea.

Un lacăt, ruginit, lovește
În ritm demonic, sacadat,
Pulsul librarului pornește
Mai iute și mai concentrat
Dar, nimeni nu-l mai auzea.

Din perna cerului, imensă
Cad fulgi de nea fără oprire,
Iar, versul, fără recompensă,
A amorțit în amintire,
De dorul celui ce-l citea.

Pe străzi luminile sunt moarte,
Nici ușa nu se mai deschide,
Visele se aștern în carte
Dar, numai Dumnezeu decide
Ce s-a băut în cafenea.

La colţ de vis, strada-i pustie,
Liniștea în nămeți se-așterne,
E ger dar, cine să mai știe
Dacă din stele sau lanterne
Lovește astăzi dragostea.