Nu se mai poartă uşa larg deschisă

De la un timp mă limpezesc în soare
şi-n lacrimile mării mă usuc,
de la un timp nu-mi mai trimiţi culoare,
nici eu nu plec deşi încet mă duc.

De la un timp mă îngrozesc netoţii
cu vorbe aruncate la-ntâmplare,
încătuşez iubirea cum fac hoţii
să nu mă rătăcesc în bălţi de soare.

De la un timp izbesc în laşitate
cu braţele-ncleştate de durere,
nu-ţi cer nici timp, nici aur, nici dreptate,
nici frunzelor ce cad nu le cer miere.

Mă duc spre miazănoapte să-mpart stele,
spre miazăzi să-mpart ce-a mai rămas
din curcubeul frânt în acuarele
şi ploi torenţiale fără glas.

Mi-e teamă să-ţi repet ce-mi arde pieptul,
nu se mai poartă flăcări de prisos,
acum se osândeşte alfabetul
şi se alungă tot ce-i mai frumos.

Nu se mai poartă dorul sărutării,
nici ochii dragi nu se aşteaptă-n prag,
acum ne tăvălim ca valul mării
şi rătăcim icoana celui drag.

Aş fi ridicolă dacă ţi-aş cere
să te gândeşti cât un sărut la mine,
un strop infim... Imensa mea avere
e sentimentul ce-a uitat să se încline.

Nu se mai poartă uşa larg deschisă,
nici sufletul la purtător nu-i de bone-tone,
iubirea e o noapte contrazisă
de-o lacrimă ascunsă sub beton.

Stelele tac

 

 

Ascult cum se străpung zorii...
lacrimi de vii coapte-alene
ce desfată trecătorii
cu vin alb, stropit pe gene.

Stelele, prea obosite
pentru zorii aceştia noi,
se ascund nestingherite
sub un cer ferit de ploi.

Cupa timpului se umple
cu de toate şi, nimic
parcă nu vrea să se-ntâmple,
stelele tac, tac chitic.

Tac tăcerile-adunate
pe o lacrimă de stea,
versurile mele-n noapte
au pus zorii-n palma ta.

Cupa plină se desfată
ameţindu-se de şoapte,
versul curge şi îmbată
sentimentul prins în noapte.

Zorii vin, fără tăgadă,
rupţi parcă din calendar,
sufletul îmi cade pradă
stelelor, scântei de-amnar.

Nimeni nu mi te poate lua!

Deschide ochii şi citeşte,

Atâta timp cât mai exist

Nimeni nu te înlocuieşte

Pentru că eu, încă persist.

Citeşte-mi sufletul şi gândul,

Ştiu bine c-ai să reuşeşti,

Te-a indus în eroare vântul

Dar, tot aici te regăseşti.

Citeşte bine şi ascultă

Ceea ce-ţi spune inima,

Din noi, oricând viaţă rezultă,

Nimeni nu mi te poate lua!

Citeşte cerul din cuvântul

Pe care mi l-ai dăruit,

Nu reuşeşti să-ngropi pământul,

Oricât de mult ţi-ai fi dorit.

Acolo-n steaua noastră zace

Printre nori înspăimântători,

Un curcubeu ce numai face

De mult morală vreunei flori.

Deschide gura, biciuieşte,

Cu sentimentele meschine

Sau lacrima mi-o risipeşte

Cu gândul pur, adânc, din tine.

N-ai cum să pleci, fiindcă revin

Iar, depărtarea se topeşte,

Mă urci pe-un cer cu stele plin

Să-i învăţăm cum se iubeşte.

N-am cum să zbor fără aripa

Pe care-ai colorat-o-n cer,

Deschide ochii, prinde clipa,

Metafora nu-i un mister!

E doar covorul de petale

Pe care mi l-ai dăruit

Când locuiam în lumi astrale

Dar, nimeni n-ar fi bănuit.

Doar noi ştiam, doar noi şi luna

Încă mai ştim ce-nseamnă zbor,

Degeaba-ncearcă, mulţi, întruna

Să-i pună lacăt şi zăvor.

Noi vom rămâne peste veacuri

Doi stropi de lacrimă curată

Care-au topit săgeţi şi arcuri

Cu dragostea adevărată.

Fără argumente

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Numai o parte dintre voi
Ați putea să înmuguriți,
Dacă ați proceda ca noi,
Orice va fi, să vă iubiți.

Să-așterneți iubire pură
Peste tot ce vă-înconjoară,
Chiar dacă-n suflet arsură
Veți simți seară de seară.

Numai o parte dintre voi,
Partea aceea minunată,
Care-ați trecut prin vânt și ploi,
Veți cerne dragostea curată.

Să-împletiți vii sentimente
Din lacrimi sau din dor imens,
Fără a cere argumente,
Să dăruiți suflet intens.

Noi ne iubim fără oprire,
Noi ne iubim cu-adevărat
Iar viata noastră în iubire
Se construiește neîncetat.

Iubire pură

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Seara, ce cădea grăbită,
S-a oprit din al ei dans
Peste ploaia rătăcită
În emoții și suspans.

Un surâs de primăvară,
Lângă-o cană de cafea,
Doar într-o banală seară
A dat vieții, dragostea.

O cascadă de cuvinte,
Scoase de prin buzunare,
Se scurgeau inconștiente
Peste clipa următoare.

Noaptea își lăsase pleoapa,
Stropii reci priveau uimiți
Cum din lespezi stoarcem apa,
Doi nebuni îndrăgostiți.

Doar o clipă, o secundă,
Un minut în palma ta,
S-a născut ca să pătrundă:
N-ai să mă mai poți uita!

Universul se încinge,
Soarele se zvârcolește,
Doru-n suflet ne atinge
Cu săgeata, mișelește.

Ne lovesc furtuni de-a valma,
Ne ridică nori pe creste,
Lacrimile ne ard palma,
Totul părea o poveste.

Fulgere destrămau zarea,
Visele ne risipeau
Dar, iubirea și iertarea
În suflete năvăleau.

Zeci de voci loveau sălbatic,
Judecând neștiutori
Cu sufletul lor antarctic,
Suspinul pierdut în zori.

Crivățul, neluat în seamă
Printre spini s-a risipit,
Iubirea din nou ne cheamă,
Azi, doi ani s-au împlinit.

Doi ani de iubire pură,
Sentiment dumnezeiesc,
Sunt numai o picătură
Dar, din suflet te iubesc!

Îmi pui viaţă în cerneală,
Dragostea s-o zugrăvesc,
Din acea seară banală
Dragul meu, eu te iubesc!

În clipele ce vor urma

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ce ea ce pot vedea.

Din nopțile ce s-au pierdut
Fără a ta privire,
Ocean de vise-am conceput
Cu valuri de iubire.

Din clipele care s-au scurs
În zorii fără de tine,
Ocean de lacrimi am ascuns
Sub pleoape și retine.

Din zilele care-au zburat
Fără-a ta sărutare,
Ocean de gânduri am sculptat
Pe lacrima ce doare.

Din stelele ce-au plâns cu mine
În nopțile pustii,
Ocean de raze cristaline
Revin, când tu revii.

Din șoaptele ce-am risipit
În urma ta, visând,
Poeme calde-am încropit
Să nu te pierd din gând.

În clipele nenumărate
Pe care azi plutesc,
Voi dărui și zi și noapte
Tot, fiindcă te iubesc!

Iubirea mea...

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Iubirea mea... e-o poezie
Ce-adoarme norii în apus,
Ce umple inima pustie
Când uiţi tot ce aveai de spus.

Iubirea-i zbor fără aripă
Şi zâmbetul necontrolat,
E primăvara într-o clipă 
Şi iarna ce s-a destrămat.

Iubirea-i fructul din livadă
Cules în luna lui Cuptor,
Din vise fără baricadă 
Şi ramuri îmbibate-n dor.

Iubirea-i strop curat de rouă 
Născut din razele de stea, 
Ce-au inundat o lună nouă, 
Dăruind ierbii dragostea. 

Iubirea mea... nu-i doar o rimă
Deşi, eşti versul meu nescris
Ce-mi dă putere şi lumină
Să sorb din lacrimi orice vis.

Iubirea... e o poezie
Citită până la sfârşit
În cântec surd de ciocârlie
Şi-aripi de dor neprăbuşit.

Teamă de întuneric

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nu e barcă, nu-i vapor,
Nici o navă oarecare,
Cred că s-a născut din dor
Și din lacrimile-amare.

Nu-i un vas de croazieră,
Nici un puf de păpădie,
Praful de pe etajeră
Sau doar vântul ce adie.

Nu-i un vis pictat de mine
Într-o noapte fără stele,
Cred că a ieșit, în fine,
Soarele-n clipele mele.

Peste valul lui plutesc
Într-un soi ciudat de haină,
Mi-e teamă să mă trezesc,
Să nu-îngheț în plină iarnă.

Să nu-înlătur fericirea
În care m-ai inundat,
Ţin la pieptul meu iubirea
Ca pe-un trofeu minunat.

Îmi e teamă să clipesc,
Mi-e teamă să fac un pas,
Nu cumva să mă trezesc
Din acest fraged popas.

Mi-e teamă să mă gândesc
Că visez sau am visat,
Știu sigur că te iubesc
Și-n lacrimi te-am așteptat.

Mi-e teamă să-i gust savoarea,
Să trăiesc clipa din plin,
Să nu mă înghită marea...
Mi-e teamă de-al meu destin!

Nu e teama de-ntuneric,
Nici de-a pierde infinitul,
Sentimentu-i mai puternic
Parcă mi-a sosit sfârșitul.

S-au sfârșit nopțile-n care
Îmi doream să te alint?
Trăiesc viaţa următoare?
Asta e ceea ce simt?

Mi-e teamă mâna să-întind
Prin ocean să izbutesc
Echilibrul să-l disting,
Știu doar că plutind, iubesc.