Sentimentul sfânt

Tu, suflete, ce baţi la poartă,
Într-un costum nou de zăpadă,
De ce mă-ntrebi despre-a mea soartă
Când ştii că orbii pot să vadă
Cortina-n care mă-nvelesc
Şi fardul care mă ascunde,
Să nu-ţi mai spun cât te iubesc
La fiecare trei secunde.

De ce mă-ntrebi, ca un străin,
Deschizând gura într-o doară,
Când ştii că viaţa mi-e un chin
Dar, nici n-o mai visez uşoară,
Când ştii prea bine cât de tare
Şi de imens te pot iubi,
Că-mi hrănesc clipa cu răbdare
Şi te aştept în orice zi.

De ce mă-ntrebi, ce fac, iubite?
Oare ce-ai vrea să îţi răspund?
Că te-ai mutat în a mea minte,
Oriunde-aş vrea să mă ascund...?!?
Că nu am clipă fără tine
Cum nu am zi fără poem,
Că noaptea-n lacrimi şi supine
Te strig, te caut şi te chem...?!?

De ce mă-ntrebi, când ştii deja
Prin ce-am trecut, n-a fost de-ajuns?
Tu n-ai văzut că dragostea
Adânc în suflet ne-a pătruns?
Nu ai simţit la fel ca mine,
Că universul a pierit
Sub lacrimi crude şi suspine
În clipa când ne-am despărţit?


De ce mă mai întrebi odată,
Tu crezi că noaptea m-a schimbat?!?
Neîncrederea e vinovată,
Ea ne-a lovit! Tu m-ai uitat?!?
Atunci, de ce mă-ntrebi mereu
De parcă n-ai ştii cine sunt?!?
Eu Îl întreb pe Dumnezeu
De ce-a dat sentimentul sfânt?

La marginea hârtiei

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt umbra ce te-așteaptă
În pragul casei, seara,
Privirea mi se-ndreaptă
Strivindu-mi călimara.

Sunt umbra ce-şi aruncă
Privirea pe fereastră
Când noaptea-i prea adâncă,
Cerneala prea albastră.

Sunt umbra frământării
Din versul insomniei,
Răbdarea așteptării
La marginea hârtiei.

Sunt umbra așteptării
Pe-o lacrimă de dor
Dansând la malul marii
În ritmul stelelor.

Un întreg

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.






Nu aș fi sperat vreodată
Că iubirea noastră învinge
Depărtări, furtună, zloată,
Iar astăzi, cu flori va ninge.

Redescopăr alinare,
O pierdusem în trecut,
Vieții nu-i rămân datoare
Şi-o voi lua de la început.

Cu penelu-n mână dreaptă
Și cu sufletul hrănit,
Viaţa-n loc nu mai așteaptă,
Suferința s-a sfârșit.

Reîncep să-mi scald iubirea
În versuri adevărate,
Să ne trăim fericirea
Pură, dup-atâta noapte.

Am descoperit surâsul,
Sufletul mi-e îmbălsămat
Cu iubire, de-acum plânsul
Nopților, mi l-ai curmat.

Funia secundei noastre
Între palme-o ținem iar,
Zburăm spre stele albastre
După un întreg coșmar.

Nu mai e niciun mister,
Încep totul să înțeleg,
Toate stelele din cer
Ne-au unit într-un întreg.

Într-o lume-n care ceaţa
Visele ne perforează
Şi-i atât de scurtă viaţa,
Doar iubirea ne salvează.

Fraţi de cruce

Din sărutări pictate şi fir de busuioc
Îţi împletesc în noapte năvod aprins de vise,
Cuvântul te răsfaţă ca preţul în talcioc,
Negociind cu mine versurile nescrise.

În forfota nebună cu dor necugetat,
Îţi răsucesc o rază născută peste punct,
Înfig virgula-n temă fără vreun atestat,
Te instalez în şoaptă Luceafărul secund.

Din râpa suferinţei mă sustragi neîncetat,
Genunchii mi-i pansezi cu tact şi cu răbdare,
Suntem doi fraţi de cruce pe cerul înstelat
Ironizând o ploaie de stele căzătoare.

Vom pune punct pe i, pe j de va fi cazul,
Pe ziua ce se naşte la ceasul conceput,
Vom îngropa trecutul, vom îneca necazul,
Victorioşi porni-vom către alt început.