Sunt o lacrimă

În drumul ars al lacrimilor mele
S-au aşezat de multe ori nămeţi
Să cucerească zborul pân' la stele,
Aruncându-mi otravă în pomeţi.

Mi-au născocit licoarea-nveninată,
În piept mi-au pus-o ca pe o insignă
Să-mi ardă clipa vie, parfumată,
De parc-aş fi o lacrimă malignă.

Mi-au pus pe frunte nopţi şi zile crunte,
Mi-au distrus focul viu din rădăcină
Dar, am urcat cu lacrima pe munte
Iubind toţi norii, să redau lumină.

Am sângerat în curcubeu albastru
Să înverzesc iubirea ofilită
De sloiuri ce loveau din astru-n astru,
Şi-am îndrăznit să urc, nedreptăţită.

În drumul ars al lacrimilor mele
Am întâlnim nămeţi de spini frumoşi
Ce-au încercat lacrimile să-mi spele
Purtând hăinuţe reci de credincioşi.

Cu zâmbete în spate m-au servit
Mi-au pus pe frunte nume de ateu,
Sufletul sub călcâie mi-au strivit
Dar, l-am avut în piept pe Dumnezeu.

Am fost şi sunt o lacrimă curată,
Nu pot să mă transform într-o ruină,
Eu curg din dragoste adevărată
Şi-mi cer iertare pentru-această vină!

Decorporalizare

Am ieşit din trup, odată
Să-mi văd corpul cum râvneşte
La o pagină curată
Peste care se-arcuieşte
Rima albă, nepătrunsă
De săgeţile din soare
Şi-am ales să stau ascunsă
Într-o viaţă viitoare.

Am ieşit pe câmp, să-nlătur
Graurii nesaturaţi,
Macilor să mă alătur
Cu stropi calzi, însângeraţi
Ce prindeau a mă străpunge
Dintr-o zare-n altă zare
Alegând să mă alunge
Într-o viaţă viitoare.

Am ieşit din rădăcina
Ce din piatră s-a sculptat,
Macilor le-am dat lumina,
Vulturii am sărutat,
Şoaptelor le-am dat suflare,
Mugurilor, mângâiere
Şi-am ales să fiu datoare
Rimelor, cu-împerechere.

Mi-am depus sufletu-n toate
Precum o ofrandă vie
Alegând s-adun din noapte,
Lângă luna argintie,
Picături de suferinţă
Strânse-n lacrimă curată,
Cu iubire şi credinţă
Am ieşit din trup, odată.

Între lacrimă și gând

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt un cobai cu rădăcina
Adânc înfiptă în pământ,
De vrei să știi care-mi e vina
Privește câte stele sunt.

Sunt multe, calde și curate
Precum iubirea-n primăvară,
Visând, se sting noapte de noapte
Vibrând, se-aprind seară de seară.

Sunt curioasă ce-ți vor spune
Când le vei întreba, pe rând
Sunt un cobai, singur pe lume
Prins între lacrimă și gând.

Sunt un cobai fără puteri
Ocrotit de divinitate,
Stelele-mi sorb mii de dureri
Dându-mi iubire peste noapte.

Indiferență

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Somnul naţiunii creşte
Precum drojdia de bere,
Nonşalanţa ne loveşte
Cu cea mai mare plăcere.

Curcubeul se măsoară
În procent multicolor,
Iarna picură amară
Peste gerul carnivor.

Munţii smulşi din rădăcină
Ard pădurea de belşug,
Scăldă trecutu-n lumină
Decorându-l în coşciug.

Pudrăm posmagii cu sete
În decorul afumat,
Mâzgălind pe un perete
Vitejesc anonimat.

În pofida climei noastre
Ce se schimbă după caz,
Stelele rămân albastre
Şi facem haz de necaz.