Teamă de întuneric

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nu e barcă, nu-i vapor,
Nici o navă oarecare,
Cred că s-a născut din dor
Și din lacrimile-amare.

Nu-i un vas de croazieră,
Nici un puf de păpădie,
Praful de pe etajeră
Sau doar vântul ce adie.

Nu-i un vis pictat de mine
Într-o noapte fără stele,
Cred că a ieșit, în fine,
Soarele-n clipele mele.

Peste valul lui plutesc
Într-un soi ciudat de haină,
Mi-e teamă să mă trezesc,
Să nu-îngheț în plină iarnă.

Să nu-înlătur fericirea
În care m-ai inundat,
Ţin la pieptul meu iubirea
Ca pe-un trofeu minunat.

Îmi e teamă să clipesc,
Mi-e teamă să fac un pas,
Nu cumva să mă trezesc
Din acest fraged popas.

Mi-e teamă să mă gândesc
Că visez sau am visat,
Știu sigur că te iubesc
Și-n lacrimi te-am așteptat.

Mi-e teamă să-i gust savoarea,
Să trăiesc clipa din plin,
Să nu mă înghită marea...
Mi-e teamă de-al meu destin!

Nu e teama de-ntuneric,
Nici de-a pierde infinitul,
Sentimentu-i mai puternic
Parcă mi-a sosit sfârșitul.

S-au sfârșit nopțile-n care
Îmi doream să te alint?
Trăiesc viaţa următoare?
Asta e ceea ce simt?

Mi-e teamă mâna să-întind
Prin ocean să izbutesc
Echilibrul să-l disting,
Știu doar că plutind, iubesc.