Nu vreau statuie de savant!

În cuibul unde deranjez
De obicei... mă întristez,
Vărs lacrimi fără vreo ruşine
Şi... mă retrag, mi-e mult mai bine
Să stau cuminte-n banca mea.
Nu cer nimic, nu sunt o stea,
Nu sunt un om prea important,
Nu vreau statuie de savant!
Vreau să rămân ceea ce sunt:
Un strop de suflet pe pământ.
Şi numai Bunul Dumnezeu
Să-mi judece paşii la greu,
La bine sau la disperare.
Iar pentru asta-mi cer iertare
Că fac umbră pe-acest pământ!
Vreau două palme de-un cuvânt,
Chiar patru, nu mă deranjează,
Inima mea nu oxidează.
În suflet prea aprig mă doare,
Când în genunchi îmi cer iertare,
Deşi n-am şansa s-o primesc.
Rămân totuşi să vă iubesc!