Nu pot să fac prea multe

Ştiu, nu pot să fac prea multe
Fac numai ce pot şi eu,
Păsările să mă asculte
Cum le ciripesc mereu,
Încă nu am întâlnit...

Oceanul să se ferească
De pe ochii mei visând,
Orbul trist să mă citească,
Dar îl voi găsi curând,
Păşind lent spre infinit...

Printre stropii reci de ploaie
Mă voi strecura cum pot,
Chiar de vor curge şiroaie
Lacrimi, nu ştiu să înot,
Dar viaţa n-a luat sfârşit...

Steaua care mă hrăneşte
O voi săruta din zbor,
Chiar dacă îmi zămisleşte,
Pe taraba din obor,
Dorul ce-am agonisit...

Voi pluti ca norul care
Stă ascuns sub raze calde,
Voi împrăştia spre zare
Iubirea ce vreau să scalde
Universul adormit...

Ştiu, nu pot să fac prea multe,
Totuşi nu abandonez,
Picăturile s-asculte
Ploaia, când o fredonez,
Doar în vis am întocmit...