Spune-mi tu...

Spune-mi, tu

ce-nţelegi prin ilustrul "a fi"...?

spune-mi când mă visezi

spune-mi când mai adormi,

oare când te trezeşti,

cu ce lacrimă torni?

Spune-mi...

tu ce-nţelegi

prin măruntul "a da"?

din grăunţe hotar,

din dorinţă visări,

oare pui în pahar

tot seninul din zări?

Oare mâine s-a scurs

când tu nici n-ai simţit,

dăruind ce-ai parcurs

pentru-a fi asfinţit?

Desluşeşte cărări

care n-au existat,

dă-i iubirii din zori

ceea ce-a meritat.

Înţeleg să-mi pun cer

printre stelele mii,

de ruşine să pier,

nu din darul de-a fi.

N-am să-mi cumpăr un loc,

eu deja l-am primit

de când soarta mi-o joc

ca un film renumit.

Spune-mi...

tu ce-nţelegi

prin eterna iubire?

când prin ploaie alergi

fără a-mi da de ştire,

când mă spulberi de dor

şi-n căuş mă adormi,

oare când urc pe nor

cu ce lacrimă-mi torni?

lipsesc

ascund iar lacrimile la rever
şi fac un pas cât toată vâlvătaia,
un singur nor pe viaţă îţi mai cer
şi-apoi mă sting împăturindu-mi foaia.

triumfător mi se aşterne drumul,
dar fără tine totu-i un mister,
sărutul tău mi-ar inspira parfumul
şi mi-ar aprinde stelele pe cer.

ascund în dorul neştirbit de vreme
lacrimi însângerate de iubire,
îmi desemnez cu patimă probleme
cu gust apatic de închipuire.

monotonia mă îngenunchează
la capătul peronului, găsesc
un şantier pe care se lucrează
non-stop, doar eu, doar eu lipsesc.

Covor de nuferi

În căuşul palmei tale,
Nufăr sunt, mă odihnesc,
Liniştea, ieşită-n cale,
Mă-ntâmpină-n strai regesc.

Vântul nu-l mai iau în seamă,
Împart clipele la doi,
Plutind fără nicio teamă
O secundă... amândoi.

Lacul cântă din petale
Mii de şoapte şi suspine,
Lacrima închisă-n zale
Şi-ascunde norul ce-o ţine.

Între noi, covor de nuferi
Se aşterne ca-ntr-un vis,
Printre stele şi luceferi
Multe mai aveam de zis.

Mai sunt pe lume încă

 

 

 

Mai sunt pe lume pietre, mai sunt pe lume stânci
Mai sunt şi ape tulburi, chiar şi fântâni adânci,
Mai sunt şi lacrimi sfinte curgând pentru un dor,
Mai scriu şi eu o slovă în ciuda anilor.
 

Se împletesc iluzii, se sting pe albe flori,
Se nasc iubiri de-o clipă, se prăbuşesc comori,
Se reclădesc speranţe din florile de măr,
Aştern încă odată un strop de adevăr.

Mai sunt încă speranţe, mai sunt încă minuni
Mai sunt suflete care înveselesc tăciuni,
Mai regăsim iubirea ce se credea pierdută,
Pun un fir de amprentă şi mor ca o redută.

Se pierd atâtea clipe în scrinul nepăsării,
Se duce la osândă umbra însingurării,
Se pune preţ pe-o oală din nopţile târzii,
Pun virgulă-ntre rime cu rang de poezii.

Mai sunt pe lume versuri şi adieri de vânt,
Mai am curaj să sufăr pentru orice cuvânt,
Mai iscălesc o rugă  pe geana stelelor
Şi-apoi în noaptea surdă mă voi topi de dor.

 

 

 

 

Protecţie

 

 

 

Aveam de gând în astă noapte
Să-ţi răpesc dorul din privire,
Să-mi resemnez, cât se mai poate,
Tăcerile din amintire.

Aveam de gând să-mi răstorn dorul
În palma cerului furat
Dar obosise, visătorul,
La ceas târziu, abandonat.

I-am pus pe aripi, praf de zbor
Să-i ţină liniştea aproape,
I-am împletit din al meu nor
Un vis curat, purtat pe ape.

Mi-a dăruit, de pe retină,
Stropi de iubire neştirbită
Şi-am împletit din ea lumină
Să te păstrez ca pe-o pepită.

Aveam de gând să-ţi spun că somnul
M-a asaltat cu vise reci
Dar, de coşmar m-a ferit Domnul,
Când ai fost nevoit să pleci.

 

 

 

Hrana sufletului tău

Sunt învelişul tău firesc,
M-am întrupat în poezie
Să-ţi spun în şoaptă, te iubesc,
Întreaga lume să o ştie.

Sunt hrana sufletului tău,
Născută pentru a-ţi dărui
Aroma cuvântului meu
În ritmul cald al inimii.

Sunt picătura ce porneşte
Din norul alb, îndepărtat
Şi-n drumul ei te osândeşte
La dragoste fără păcat.

Sunt duh ascuns într-o fântână
Cu apă proaspătă şi vie,
Născut sub razele de lună
Să te dezmierd în poezie.