Cu fiecare cuvânt!

 

 

 

De s-ar desfrunzi pădurea
În clipa de rătăcire,
Şi-ar îngenunchea securea
În izvor de fericire...

De s-ar stinge luna-n ceruri
Când o stea o părăseşte
Şi-am zâmbi când, după geruri,
Primăvara ne zâmbeşte...

De s-ar zbate munţii falnici
Sub izvoare, susurând,
Milioane de făţarnici
S-ar lungi pe străzi ţipând.

Unu-ar spune că el ştie
Cine-a desfrunzit pădurea,
Altul c-a primit simbrie
Să ridice coborârea.

Unul ar închide noaptea
Într-o gaură de şerpi,
Doar pentru-a ignora moartea
Ce-a aflat cât sunt de sterpi.

De-ar putea vorbi pădurea
Înfrunzită sub zăpadă
Cum a lovit-o securea
Şi nimeni nu vrea s-o vadă...

De s-ar naşte stele-n ciuda
Stelelor care-au pierit
Şi i-am recunoaşte truda
Soarelui c-a răsărit...

De s-ar iscăli pe ramuri
Fiecare strop de rouă,
Cerul s-ar izbi de valuri
Şi-ar tăia iubirea-n două.

Codrul tace-n miez de noapte
Adormit de-al lunii cânt,
Te iubesc până la moarte
Cu fiecare cuvânt!