Lacrimi albe

 

 

 

Eu ştiu să scriu chiar şi cu lacrimi albe,
Cu fulgii iernii, îngheţaţi de dor,
Ştiu să-mpletesc, în noaptea rece, salbe
Din stropii neopriţi ai ochilor.

Am învăţat să-mpletesc cu migală,
Firave gânduri calde, parfumate,
Ce tind ades să intre-n pardoseală,
Dar le ridic, cu dor îngemănate.

Ştiu să frământ poemu-n lapte dulce
Cu albul pur din nobilă durere,
Aroma lui, tristeţile să culce
Pe jar nestins, păstrat pe etajere.

Eu ştiu să-mi zvânt de lacrimă tot versul
Să-l pudrez cald, pufos şi asortat,
Când dorul vă încetineşte mersul,
Să v-il redau, cu sufletul curat.

Am învăţat, strângând fără-ncetare
Căuşul palmelor bătătorite,
Să-mi ocrotesc clipele-aducătoare
De dimineţile nebănuite.

Ştiu să culeg din ochii tăi pădurea,
Cu frunza ei, sufletul să-mi hrănesc,
Să rătăcesc, de dorul tău, aiurea,

Sub ochii tăi, ştiu să mă regăsesc.