Dacă nu ai prins curcubeul

 

 

 

 

Înşiră-mă pe sârmă,
sau pe aţă,
pe iarbă, pe gânduri,
înşiră-mă... pe sfoară.

Ai grijă,
să nu fie ghimpată,
să se irosească,
aşa, ca mine,
înnodată sau cârpită
ca ziua de mâine,
de azi şi mai ales
ca lespedea de ieri.

Înşiră-mă pe suma lacrimilor,
pe conturul nopţilor
care curg prin venele stelelor
argintând şoaptele noastre
într-un tărâm de vis.

Ai grijă
să nu mă rătăcesc
printre stele incolore,
mi-aş pierde strălucirea,
mi-aş abandona rădăcinile
şi-aş porni spre cetatea intruşilor abandonaţi.

Înşiră-mă pe sârmă,
dacă nu ai prins curcubeul
deşiră-l pentru mine,
înşiră-mă pe acele nopţi
când vom trăi
la fel de fericiţi
sub oricare petec de cer,
la fel de împliniţi
sub orice fel de streaşină.

Înşiră-mă sub genele tale
şi adoarme-mă surâzând.

Mă voi trezi
ca în fiecare dimineaţă
cu tine-n gând.

 

 

 

 

 

 

Şi totuşi eşti

 

 

 

Voiam, să-ţi spun că noaptea vine
numai aşa... să nu mă lase
să uit complet, în vis, de tine
sau de-amintirile frumoase.

Voiam, să te ascund sub pernă
ca pe un fulg de nea, plăpând,
să te absorb, fir de lucernă
cu ochii verzi, din al meu gând.

Voiam, să te adun din toate
nopţile albe, şi, să-ţi spun,
că n-ai plecat, că ai dreptate,
iubirii tale mă supun.

Voiam, să-ţi împletesc o altă
istorisire de moment,
dar nici pe pagina cealaltă
nu te-am găsit, erai absent.

Şi totuşi eşti, chiar dacă luna
nu-mi luminează noaptea toată,
vei străluci întotdeauna
precum o boltă înstelată.

Îţi voi destăinui probabil,
cât te iubesc, în altă zi,
că sufletul nu-mi e capabil
să te alunge, orice-ar fi.

Alb - Negru

 

 

 

Sub mantia neagră pun gândul,
cu ghiara să nu mi-l striveşti,
aştern veşnicia pe rândul
pe care nu mi-l desluşeşti.

Nu am nicio aripă frântă
aşa cum credeai la început,
iubirea de-o viaţă îmi cântă,
zbor cum nu ai priceput.

Pe gene ţin praful de stele,
prin vene îmi curge speranţa,
sub mantia albă de vele
ascund de ochi goi cutezanţa.

 

 

 

 

Un singur dor nemărginit

 

A fost odată, într-un vers
Un dor de visătoare,
Un dor cărunt, de eră şters,
Aprofundat în zare.

Născut din vise, nu demult,
Nici numai ştiu exact,
De când stelele-n cer consult,
Un joc, infim, abstract.

Un dor avid de infinit,
Rănit pe cord deschis,
Un dor din dor, nemărginit
Apărut chiar din vis...

Sub pleoapă aduna frânturi
Cu şoapte de iubire,
Suflul oricărei picături
Ce nu-şi dorea safire.

Trei zile-n dor nemărginit
Cu versul la-ntâmplare,
Sufletul i l-au otrăvit
Poemul să-i omoare.

Trei nopţi în şir a încercat
Să-i pună-n suflet ger,
Ea-l asculta, neîncetat
Crezând c-ar fi sincer...

El o privea încremenit
Sperând că-i o fetiţă,
O ridica necontenit
La rangul de zeiţă.

A încercat să-i dea curaj,
Să zburde peste nouri
Dar între ei imens baraj
Se ridica-n tablouri.

Metaforele îl vrăjeau
Ca mierea din prisacă,
Dar nici în vise nu gândeau
Că gerul o să treacă.

Pe trupul ei, atât de cald
N-ajungeau mângâieri,
Doar ochii verzi, ca de smarald
O scăpau de dureri.

Din depărtări se strecurau
Prin noaptea înstelată
Şi dragostea îi picurau
Cu inima curată.

Ea-i aşternea în nopţi târzii
Cu lacrima pe buze,
Săruturi albe, străvezii
Din cele mai confuze.

El depărtarea o sfida
Oricât era de-amară
Şi sufletul îi invada
Vibrând, seară de seară.

Dorul cel crud, nemărginit,
Fierbând de gelozie,
În lacrimi multe s-a gândit
S-o scalde, pe vecie.

Trei zile nori s-au adunat
Deasupra poeziei,
Când stelele s-au îndurat
Şi-au pus punct geloziei.

Nopţile lungi s-au isprăvit
Şi-n prag au apărut
Ochii cei verzi, ce-au îndrăznit
Să-i fure alt sărut.

Un univers, ascuns mereu,
În ochii de smarald,
S-au ivit când era mai greu,
De-aceea-n ei mă scald.

În ei mă regăsesc oricând,
Iubită, protejată
De orice lacrimă şi gând
Ce-au existat vreodată.

Oricâte doruri s-au născut
Din stelele ce pier,
Niciunul nu a perceput
În vers, al meu mister.

Doar ochii lui ca de smarald
Mi-au dezlegat misterul,
Mi-au alungat fald după fald
Să pot regăsi cerul.

Protecţie

 

 

 

Aveam de gând în astă noapte
Să-ţi răpesc dorul din privire,
Să-mi resemnez, cât se mai poate,
Tăcerile din amintire.

Aveam de gând să-mi răstorn dorul
În palma cerului furat
Dar obosise, visătorul,
La ceas târziu, abandonat.

I-am pus pe aripi, praf de zbor
Să-i ţină liniştea aproape,
I-am împletit din al meu nor
Un vis curat, purtat pe ape.

Mi-a dăruit, de pe retină,
Stropi de iubire neştirbită
Şi-am împletit din ea lumină
Să te păstrez ca pe-o pepită.

Aveam de gând să-ţi spun că somnul
M-a asaltat cu vise reci
Dar, de coşmar m-a ferit Domnul,
Când ai fost nevoit să pleci.

 

 

 

Miracolul ţine de cer

Efectul de seră,
Cu cârje şi leacuri
De ieri, mă disperă,
Mă-ngroapă sub veacuri.

Miracolul pare
Că-n timp se produce,
Un ceai cu mult soare
În pagini te-aduce.

E noaptea prea lungă
Şi versul prea scurt,
Scotocesc prin pungă
Să beau un iaurt.

Secunda aleargă,
Durerile cresc,
Întinsă pe-o targă
Încerc să zâmbesc.

Beau calde speranţe
Din căni de metal,
Să-mi înfrunt instanţe
Din cercul vital.

Mi-e greaţă să-mi plouă,
Mi-e teamă să-mi ningă
Tai nopţile-n două
Să nu mă învingă.

Mă doare durerea
Din cord pârjolit,
Mă-ngroapă tăcerea
Ce s-a scrijelit.

Istoria cerne
Nădejdi cu ecou,
Din nori se discerne
Visarea, din nou.

Simetric se-ascunde
Un gând desluşit,
Pe-aici nu am unde
S-aştern un sfârşit.

Mi-e teamă de zorii
Ce noapte aduc,
Când toţi cititorii
Vor ştii că mă duc.

Mi-e teamă de leacul
Prea scump pentru noi,
Păcat doar de veacul
Scăldat în noroi.

De lespezi prea plină
Mă las într-o parte,
Doar tu-mi dai lumină,
Doar tu, pân' la moarte.

Descifrez o umbră
Uitată pe ring
Dansând în penumbra,
Cu stelele-o-nving.

Mirajul e-n palma
Ce-ţi scrie plăpând,
Iubire de-a valma
Să-ţi soarbă din gând.

Te-aşez pe-o petală
De nufăr smerit,
Firav ca o coală
Pe-un râu însorit.

Iubirea revine
In orice cuvânt,
Miracolul ţine
De cer şi pământ.

Jocul de-a aşteptarea

Cum să prind aripi în noapte,

Printre vise să vibrez,

Stelele să mă accepte

Fără să le descifrez.

Cum să joc un teatru searbăd

Printre roluri definite,

Când sub ceaţă întrevăd

Zborul viselor unite.

Cum să pun sub pernă visul

Care nu s-a împlinit,

Clipelor să le schimb cursul

Spre oceanul aţipit.

Cum să împletesc o oază

De iubire şi lumină

Când în mintea lucrează

Dorul tău, plâns în surdină.

Cum să joc pe frunze moarte,

Jocul toamnei fără glas,

Când în fiecare noapte

Mă urmăreşti pas cu pas.

Cum să joc pe scena vieţii

Rolul clipelor pustii,

Când din zorii dimineţii

Te aştept, ştiu c-ai să vii. 

Te-am căutat aseară

Te-am căutat aseară,
Am vrut să-ţi bat în uşă,
Nu-ţi ceream o comoară,
Nici o stea jucăuşă.

Voiam să-ţi aud gândul,
Umbra să-ţi desluşesc,
M-a luat la goană vântul
Şi-am adormit, firesc.

Te-am căutat aseară,
Am vrut să-ţi bat în geam
Dar, lacrima fugară
Se-ntreba ce mai am.

Voiam să-ţi cer tăcerea
S-o folosesc o seară
Dar, m-a lovit durerea
Din lacrima amară.

Voiam să-ţi spun că zorii
Degeaba se ivesc,
Nu mă mai trec fiorii
Decât când te privesc.

Voiam să-ţi spun că uşa
E-aşa de-nţepenită,
Că n-am să-ţi strâng cenuşa
Lăsându-mă minţită.

Voiam să te aplaud,
În urma ta-i dezastru,
Doar cu tine mă laud
De parc-ai fii vreun astru.

Te-am căutat aseară,
Prin munţi şi ţări străine,
Ştiam c-o să mă doară
Dar, sper să-ţi fie bine.

Voiam să-ţi spun adio
Pentru a mia oară,
Ascultând la radio
Te-am căutat aseară.

Ascultă-mi inima

 

 

Ascultă-mi inima, îmi cântă
A jale pentru tot ce-a fost,
Ochii de lacrimi mi se zvântă,
A trecut, nu mai are rost.

Ascultă-mi gândul, cum te strigă
Vibrând, la orice adiere
Când un sărut de-al tău câştigă
Iubirea fără bariere.

Ascultă-mi liniştea din mine
Cum te trezeşte cu un tril
Din visul ce nu-ţi aparţine,
Cu-n sărut tandru de copil.

Ascultă-mi lacrima fierbinte
Cum picură în nopţi târzii,
Când îmi pătrunzi adânc în minte
Şi dispari doar în zori de zi.

Ascultă-mi visul ce se-ndreaptă
Spre pieptul tău să-l ocroteşti,
De-o lume rece şi nedreaptă,
Când te îndeamnă să zâmbeşti.

Ascultă-mi versul cum se-aşterne
Pe pagina, doar pentru tine
Clădind aromele eterne
Neînţelese de oricine.

Ascultă-mi inima cum bate
La uşa sufletului tău,
Te-aşteaptă să fugim departe
Doar noi şi bunul Dumnezeu.
 

Simetrie

Din mâlul neputinţei împărtăşesc dorinţa
De-a traversa cu barca minunilor cereşti,
Luându-mi libertatea de-a-mi biciui fiinţa
Cu dragostea nebună în care mă zideşti.

Mi-e dor să-ţi străpung gândul cu mine de cu zori,
Să-ţi inund noaptea rece cu trupul meu fierbinte
Colorând curcubeul în sute de culori,
Să te ridici din vise zburând cu mine-n minte.

Strivesc o amintire sfrijită de durere
Pe un perete verde, înţepenit de frig,
Împachetez în vise eterna mea avere
Cautând o ieşire prin care să te strig.

Mi-e dor să-ţi simt privirea cum mă îmbracă-n dor,
Să-ţi fiu prizonieră pe veci fără simbrie,
Să-mi spui că mă iubeşti, să-ţi spun că te ador
Scăldându-ne iubirea într-o oglindă vie.

Metafora dezmierdată

Pe o pajişte uscată,
Între soare şi abis,
Stă metafora uitată
Sub copacul interzis.

Lângă ea, un fir de iarbă
Se ridică ruşinat,
O atinge şi o întreabă:
-Azi, cine te-a supărat?

Se înţoleşte în cuvinte,
Pune virgula pe vers,
Se strecoară înainte,
Neînţeleasă-n univers.

O metaforă minoră
Cât un strop firav de rouă,
Se stinge din oră-n oră,
Se aprinde doar când plouă.

Triluri blânde de luceferi
Îi ung litera rănită,
O salvează de înfrângeri
Şi de furtuna cumplită.

Dintr-un ram uitat sub frunze
Curge-n palmă o părere,
Arca lacrimilor dârze
Sapă printre emisfere.

Licurici cu geana lungă
Prind ideile din urmă,
Verde crud în versuri plângă,
Arşiţa nu se mai curmă.

O metaforă firavă
Aşternută pe hârtie
Coace inima pe tavă,
Pentru viaţa ce-o să vie.

Firul ierbii se usucă
Sub metafore de foc,
Un jargon ar vrea s-aducă
Perla verde cu noroc.

Timpul curge acromatic
Peste norii adunaţi,
Într-un soi de vis acvatic
Scurs din munţii îngheţaţi.

Sub nămeţi de suferinţă
Metafora se dezmiardă,
Mănată de-a ei credinţă,
Aripile-n fier să-şi ardă.

Bogăţie

N-am palate moştenite,
N-am aur, pomi fructiferi,
Am doar sentimente sfinte
Şi-amintirile de ieri. 

Nu am trup de balerină,
Adorabil chip de zână
Dar, am în piept o inimă
Mică, o cuprinzi în mână.

N-am în casă stupi de-albine,
Să-mi aducă mierea lor,
Să ung versul meu în rime
Plin de dragoste şi dor.

 N-am pretenţii de crăiasă,
N-am averi, decât în cer,
Ce-i pe mine... e şi-n casă
Iar, eu nu-s un temnicer.

Nici măcar gândul nu-mi şade
Pe vreun scaun tolănit,
E mereu plecat departe,
Dus... după al meu iubit.

Viaţa este mult prea scurtă,

S-o trăiesc oricum, n-am timp,
 Inima-mi mereu importă
Al iubirii anotimp.

N-am un suflet de paiaţă,
Cu iubire mă întregesc,
Sunt bogată-n astă viaţă,
 Bogată fiindcă iubesc.