Apocalipsa

 

 

 

Probabil că, eu voi cădea
În clipa când va fi să zbor,
Mă voi opri, în palma ce-a
Strâns lacrimi reci, de al meu dor!?!

Probabil că, tu vei visa
Cum fac mereu, în nopţi pustii,
Iar eu mă voi înfăţişa
Doar când mă vei acoperii.

Poate că-n umbra ta vor curge
Fiori de cremene tăcut,
Iar curcubeul va ajunge
Un firicel necunoscut!?!

Poate iubirea se va vinde
Pe-un fir de iarbă-nrourată
Iar, soarele se va aprinde
În miez de noapte înstelată.

Probabil lumea asta, mare,
Se va schimba, cum o spun mulţi
Sau, Universul ăsta moare,
Născându-se printre desculţi!?!

Vom pune zilnic pe hârtie
Orice mişcare fără ţel
Şi-n clipa când va fi să vie
Cu dragoste vom trage-n el.

Vom împleti un arc feeric
Din curcubeul ce-a rămas,
Uitat de noi în întuneric
Şi-l vom picta, redându-i glas.

Vom decora cu stele bolta
Însufleţindu-le mereu,
Iar toamnei îi vom da recolta
Iubirii din sufletul meu.

Nu este vremea să-mi strâng jocul
Şi să mă nasc mult mai târziu
Regenerând din lacrimi focul,
De sfârşit eu nu vreau să ştiu!

Probabil că se va aprinde
Un soare verde, îngeresc,
Când Universul va cuprinde
Sfârşitu-acesta pământesc.

Eu cred că, cerul va fi fructul
Din care ne vom adăpa,
Iubirea noastră, amănuntul
Ce de sfârşit ne va scăpa.