Începutul altor zori

 

 

Incredibil cum apare
toamna, fără să-şi dea seama
frunza arsă cade, moare,
peste ea se-aşează vama.

Vama unei lumi distruse
de atâta ignoranţă,
doar i-am spus, nu mă crezuse
că-mi pot lua oricând vacanţă.

S-a lăsat dusă pe gânduri
şi-a uitat că-n norii mei
pot strecura printre rânduri
zori de vis, nu zori cu zmei.

Incredibil cum răsare,
printre frunzele chircite,
o urzică... doritoare
sufletul să mi-l agite.

Ca şi când, ultima oară
când a vrut să mă hrănească,
mi-ar fi dat, din inimioară
răsuflarea îngerească.

Incredibil infinitul,
cum le-aşează pe culori...
Ştiu că nu-i aici sfârşitul
ci-nceputul altor zori.