Zori de aur

Auzeam cum toarce luna,

din fuioarele de stele,

trena noastră şi cununa

viselor nepământene.

Şoaptele-mpleteau sălbatic

săruturi înflăcărate,

ce picurau sistematic

pe trupuri, întreaga noapte.

O stea se-apleca să vadă

cum iubirea iscăleşte

suflet fără acoladă,

strângându-mă ca-ntr-un cleşte.

Vis de toamnă definită

cu iz cald, trandafiriu,

smulgea inima rănită,

ce plângea până târziu.

Nopţile au prins culoare,

stelelor le-am spălat faţa

iar în ziua următoare

Zori de aur, spărgeau gheaţă.

Printre stele

 

 

Ascult cum se zbate sub stropi reci fereastra,
Încerc să descopăr sonetul dospit,
Dar vântul-l răpeşte în noaptea aceasta
Târându-l spre visele ce-au aţipit.

Ca ploaia la pieptul tău cald mă strecor,
Mă lepăd de griji peste norul enorm,
Ascult cum se stinge în noapte-al tău dor
Privindu-te-n suflet, încerc să adorm.

Sărutul îmi sfarmă tăcerea-n  visare,
Un strop de iubire secunda răstoarnă
Iar ploaia anunţă o noapte mai mare
Decât cea trecută şi curge şi toarnă...

Mă sorbi din privire ca pe-un strop de nor
De geamătul ploii să nu mă lovesc,
Ascult cum se stinge în noapte-al tău dor
Şoptind printre stele şi eu te iubesc!

 

 

 

 

Zorii unei poezii

 

 

Credeam că lumea se sfârşeşte
Sub ceaţă şi ipocrizie,
Credeam că luna îmi zâmbeşte
Doar pentru a-mi oferi mie
O alinare-n nopţi târzii,
Când insomnia nu se lasă
Pe stele să-aştern poezii
Din stropi de dragoste aleasă.

Credeam că lumea se scufundă
Încet dar sigur, uneori,
Că tot ce zboară se confundă
Când soarele i-ascuns în nori.
Credeam că aripi protectoare
Ai întins doar pentru o zi
Să-i dai iubirii o culoare
În zorii unei poezii.

Credeam că doar în visul meu
Exişti, fără nicio îndoială,
Că numai bunul Dumnezeu,
Cu grija Lui monumentală,
Încrederea-mi poate reda,
Să mă ridic, să înfloresc,
Să uit de tot ce-mi îngheţa
Sufletul şi să te iubesc.