Sărut nevătămat

 

 

Cu sărutări de crin, nevinovate,
ningea neîncetat o noapte întreagă,
încătuşări fierbinţi, abandonate
la pieptul tău avid, să ne înţeleagă
luna şi stelele, aprinse-n cer de tuci,
privirea orbilor rătăcind peste ceaţă,
să ne alerge şchiopii la răscruci,
să ne cuprindă-n zori pofta de viaţă.

Cu sărutări de trandafiri albaştrii
ningea în noapte-aceea, n-ai văzut?!?
Priveai în ochii mei ca şi când aştrii
ne contopeau  pe veci într-un sărut.
Ne urmăreau cometele grăbite
să lase-n urmă praf fără folos,
tăcerile din şoapte aţipite
să ne-mpletească drumul luminos.

Cu sărutări din lacrimile lunii
ne-am zămislit iubirea până-n zori,
poemele i-au stins nopţii tăciunii,
şi-adăpostit sufletul de ninsori.
Fără de număr, valurile mării
se rătăcesc pe ţărmul îngheţat,
lacrimile de dorul sărutării
se-aştern într-un covor imaculat.

Adorm în palma ta noapte de noapte
visând sărutul zorilor, nevătămat
de niciun fir de praf din stele apte
să ne distrugă drumul parfumat.
Adorm cu sărutări nenumărate,
pe pieptul tău, aşa cum ne dorim,
sub cerul plin cu stele antrenate
să ne înveţe cum să ne iubim.