Planeta noastră aţipeşte
deşi o mângâi neîncetat,
un curcubeu se iscăleşte
pe norii mei, puşi la iernat.
Pe-a locuri irişi înfloresc
în iz de toamnă ruginie,
încerc să nu-mi mai amintesc
că tu îmi eşti hărăzit mie.
Încerc să-mi spun că niciodată
n-am fost mai crudă ca acum,
sub lespezi aş dormi, mă iartă
că n-am putut păşi pe-alt drum!
Planeta noastră arde-n ape
cu gust de lacrimă, de dor...,
un dor ce nu mă mai încape
nici printre ploi..., nemuritor.
Un dor de glasul care sună
în zorii zilei ce-a trecut,
să mă sărute de zi bună
pe un vis cald, neînceput.
Un dor nemărginit de viaţa
pe care-aleg să o trăiesc
când fugi ca visul dimineaţa
iar eu rămân să... te iubesc!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!