Lapoviţă

 

 

Grăunţe aruncate-n fuioare de chin
lovesc resemnate visări de destin,
bezmetică vreme, lături peste tot,
adunăm probleme cu gest de robot.

Fior luminos pe gâtul viorii
un soare distrus sub steaua-mpăcării,
surâd enigmatic cu geana lăsată
în urmele ploii ce-au curs pentru-o pată.

Venit din poveste, luceafăr căzut
pe versul albastru, în dor nevăzut
pe urmele tale vor curge ninsori
când soarele verde visează splendori.

Mi-e liniştea dusă cu-n hohot de râs
mai sus de durere, mai sus, tot mai sus...
fuioarele curg lăsând loc uitării,
bezmetică noapte la poalele mării.

Nu-i rost de furtună doar valuri şi chin,
m-ascund după lună şi sorb din destin
pocalul durerii cu gerul iscat...
îmi las mâna goală şi-aştept... m-a muşcat.

Vorbe de ceară

 

 

O frunză încerca să-mi spună,
În stilul ei primăvăratic,
Că tot ce zboară împreună
Se împlineşte enigmatic.

Ştiam că vorbele din ceară
Se vor topi în cel mai scurt
Şi călduros sfârşit de seară,
De când suflasem în iaurt.

A ruginit din prima clipă
Căzând sub pomul roditor
Din care nu se înfiripă
Decât un ger îngrozitor.

Acum se zbate sub zăpadă
În haina unui ghiocel,
Dar nimeni n-are timp să vadă
Ce primăveri ascunde-n el.