Flăcări vii

Aş învăţa un grai aparte

Pe care-l ştie numai vântul,

Când ploaia lacrima-şi împarte,

Scăldând în primăveri pământul.

Aş învăţa graiul pe care

Nu-l ştie niciun muritor,

Să-mi opresc lacrimile-amare

Ce se preling de al tău dor.

Aş învăţa stâncă să fiu,

Să rostesc slove pietruite,

Să nu-mi frământ până târziu

Sufletul ars, cu tine-n minte.

Aş despica o noapte-n două,

Tăcerea stelelor să-nvăţ,

Să-mi scald iubirea-n stropi de rouă,

Să-ţi aduc zorii la ospăţ.

Aş tăia ziua-n miliarde

De clipe fără înţeles,

Dorul, în flăcări vii mă arde

Iar eu, de mult n-am de ales.

Aş învăţa să fiu clepsidră

Să-mi macin sufletul de dor,

Să-l împletesc cu praf de pudră

Strâns din lumina stelelor.

Aş învăţa să-ţi spun, iubite,

În două clipe de tăcere,

Cu trei cuvinte nerostite,

În flăcări dorul tău nu piere.