Pentru cei ce cred

Pentru cei ce cred în stele,
în iubire cu temei,
pentru vremurile grele,
vreau să urc pe norii mei!

Pentru cei ce cred că-n beznă,
cu iubire, mă descurc,
ard din creştet pân-la gleznă
şi pe norii mei tot urc.

Zorii ce vin

De ce încă mai cred în şoapte

Când nimeni nu le mai aude,

Când întunericul din noapte

Adânc în adevăr pătrunde?

De ce încă mai sper că ploaia

Vă spăla ziua mincinoasă,

Când veşnic umblă Gheonoaia

Strident fardată şi hidoasă.

De ce încă mai cred că fiara

Prin dor se poate îmblânzi,

Când încă se topeşte ceara

În lacrima de peste zi?

De ce îmi pasă-aşa de tare

De fiecare fulg de nea,

Topindu-mă? Din întâmplare,

Ştii ce înseamnă iarna grea?

De ce mai cred că nu se poate

Să tratăm cu indiferenţă,

Înaintând târâş pe coate,

Cerul, ucis din imprudenţă?

De ce încă mai cred în vise

Când insomnia mă loveşte,

Iar rândurile-acestea scrise

Nici orbul nu le mai citeşte?

De ce mai cred în puritate

Când ceaţa-i tot mai îmbâcsită

Când după colţ, plângând se zbate

Luna, ce pare adormită?

De ce mai cred? E-a mea voinţă

Să cred că se va lumina

După atâta suferinţă,

Zorii ce vin, vor alina.

Pagini albe

Implor fila goală să-mi scrie

Cuvântul ce nu-l pot rosti,

Mi-e groază de noaptea pustie

Şi-n lacrimi aştern doar prosti.

Veşmânt de cuvinte nespuse

M-apasă pe tâmpla fierbinte,

Sunt umbrele zilei apuse,

Tablou de aduceri aminte.

Implor fila goală să tacă,

Sub lacrimi să nu mâzgălească,

Prin umbre lumină să facă

Iar, luna din cer să zâmbească.

Potop de cuvinte mi-aruncă

În noaptea ce s-a irosit,

Durerea-i mai grea ca o stâncă,

În stânci am săpat negreşit.

Implor fila goală s-alunge

Grotescu-i sărut de coşmar,

Aş vrea să mai scriu dar, aş plânge

Să-înec orice arcă cu-amar.

Mă plouă pe fila albastră

 Cu stropii cei negri de dor,

Nici luna nu bate-n fereastră,

Nici steaua pe care-o ador.

Implor fila palida iară,

De vise să nu se ferească

Şi-n lacrimi fierbinţi ca de ceară

Să uite puterea cerească.

Mi-e gândul curat ca o filă,

 Coperta tocită de chin,

Aş vrea să fiu lut sau argilă

Dar, filele curg pe destin.

Egoism

 Mi-am scos iubirea la fereastră
S-o vadă orice trecător,
Convinsă că în lumea noastră
Există dragoste şi dor.

Mi-am împărţit iubirea-n zile
Fiindcă nu am nimic de-ascuns,
De la-începutu' acestor file,
Totul, cu suflet pur, am uns.

Mi-am picurat iubirea-n vers
S-o soarbă orice cititor,
Ce intră-n al meu univers,
Pătruns de dragoste şi dor.

Mi-am aşternut mereu iubirea,
Doar dintr-un sentiment firesc,
Nu-mi iau din piaţă fericirea,
Nici n-am gândit să v-o răpesc.

Mi-am declarat iubirea pură,

Din egoismul meu ciudat

De a iubi peste măsură

Sincer, enorm, cu-adevărat.