Mă tem că nopţile din rânduri
Mult prea târziu le vei zări,
Că lacrimile strânse-n gânduri
Din nou mă vor înlănţui.
Mă tem că voi muri în lacrimi
Când pleoapele-mi vei săruta
Iar, universul, plin de patimi
Secundele va amputa.
Mă tem că tot ce ne-nconjoară
Este-un imens nor de tăcere
Şi nici măcar nu-i prima oară
Când o transformi în mângâiere.
Mă tem că voi lăsa să zboare
Minutele în patru zări
Cum fac mereu, doar sunt datoare
Să te iubesc, din depărtări.
Mă tem că n-am puteri ascunse
Să-ţi sărut cerul înnorat,
Că lacrimile-n taină scurse
Sufletul mi l-a perforat.
Mă tem că numai am puterea
De a lupta cu mori de vânt,
Că m-a împovărat durerea
Şi veşnicia pe pământ.
Mă tem că şoaptele de îngeri
Din stele, încă le măsor,
Că numai tu poţi să-mi acoperi
Pleoapele pentru somn uşor.
Mă tem că-n lanţuri de-aşteptare
Inima mi se va topi,
Că stelele nemuritoare
Doar noi le putem contopi.
Postări
