Efectul de seră,
Cu cârje şi leacuri
De ieri, mă disperă,
Mă-ngroapă sub veacuri.
Miracolul pare
Că-n timp se produce,
Un ceai cu mult soare
În pagini te-aduce.
E noaptea prea lungă
Şi versul prea scurt,
Scotocesc prin pungă
Să beau un iaurt.
Secunda aleargă,
Durerile cresc,
Întinsă pe-o targă
Încerc să zâmbesc.
Beau calde speranţe
Din căni de metal,
Să-mi înfrunt instanţe
Din cercul vital.
Mi-e greaţă să-mi plouă,
Mi-e teamă să-mi ningă
Tai nopţile-n două
Să nu mă învingă.
Mă doare durerea
Din cord pârjolit,
Mă-ngroapă tăcerea
Ce s-a scrijelit.
Istoria cerne
Nădejdi cu ecou,
Din nori se discerne
Visarea, din nou.
Simetric se-ascunde
Un gând desluşit,
Pe-aici nu am unde
S-aştern un sfârşit.
Mi-e teamă de zorii
Ce noapte aduc,
Când toţi cititorii
Vor ştii că mă duc.
Mi-e teamă de leacul
Prea scump pentru noi,
Păcat doar de veacul
Scăldat în noroi.
De lespezi prea plină
Mă las într-o parte,
Doar tu-mi dai lumină,
Doar tu, pân' la moarte.
Descifrez o umbră
Uitată pe ring
Dansând în penumbra,
Cu stelele-o-nving.
Mirajul e-n palma
Ce-ţi scrie plăpând,
Iubire de-a valma
Să-ţi soarbă din gând.
Te-aşez pe-o petală
De nufăr smerit,
Firav ca o coală
Pe-un râu însorit.
Iubirea revine
In orice cuvânt,
Miracolul ţine
De cer şi pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!