M-am născut înainte să mor

 

 

 

M-am gândit să mă nasc înainte să mor,
să adun primăveri dintr-un hohot de cânt,
să păşesc peste timp despletind cald fior,
dându-mi seama ce-am fost să-mi doresc cine sunt.

M-am născut dintr-un lut tocmai bun de convins,
am topit fulgi de nea dintr-o iarnă cumplită
să-mi astâmpăr ciorchini care-n dor s-au încins
şi-au ţâşnit, vers cu vers, mângâieri să comită.

M-am convins c-am atins pragul zilei, de ieri,
ca un far zbuciumat printre valuri domnind,
împărţind adieri, luminând primăveri,
m-am gândit să renasc firul ierbii doinind.

Citeşte-mi cuvântul

 

 

Citeşte-mi cuvântul şi-afirmă, te rog,
Că nu-mi eşti în suflet în fiece clipă,
Că mi-ai dat speranţă şi-ai pune zălog
Că nu-mi eşti văzduhul, că nu-ţi sunt aripă.

Citeşte-mi cuvântul şi spune-mi măcar
Că poţi fără mine s-aduni primăveri,
Că nu mi-ai dat aripi, că sunt un coşmar
Ţi-aduc disperarea şi n-ai ce să-mi ceri.

Citeşte-mi cuvântul şi smulge-mi din piept
Iubirea nebună ce-o port fără grai,
Orbită de ochii pe care-i aştept
Să-mi dea doar speranţă şi-o gură de Rai.

Flăcări vii

Aş învăţa un grai aparte

Pe care-l ştie numai vântul,

Când ploaia lacrima-şi împarte,

Scăldând în primăveri pământul.

Aş învăţa graiul pe care

Nu-l ştie niciun muritor,

Să-mi opresc lacrimile-amare

Ce se preling de al tău dor.

Aş învăţa stâncă să fiu,

Să rostesc slove pietruite,

Să nu-mi frământ până târziu

Sufletul ars, cu tine-n minte.

Aş despica o noapte-n două,

Tăcerea stelelor să-nvăţ,

Să-mi scald iubirea-n stropi de rouă,

Să-ţi aduc zorii la ospăţ.

Aş tăia ziua-n miliarde

De clipe fără înţeles,

Dorul, în flăcări vii mă arde

Iar eu, de mult n-am de ales.

Aş învăţa să fiu clepsidră

Să-mi macin sufletul de dor,

Să-l împletesc cu praf de pudră

Strâns din lumina stelelor.

Aş învăţa să-ţi spun, iubite,

În două clipe de tăcere,

Cu trei cuvinte nerostite,

În flăcări dorul tău nu piere.