Mă arde dorul tău, măicuţă!
Mă arde-aşa de tare,
Că de-aş păşi pe jar, desculţă
Aş avea alinare.
Sufletu-n mine se topeşte,
Nu am unde zbiera,
Dar aş răcni, chiar nebuneşte...
Mări aş cutreiera.
Aş înghiţi oceane-adânci,
Gheţarii i-aş topi,
Aş muta mii și mii de stânci,
Ochii mi-aş contopi
Cu orice alt izvor, măicuţă,
Lacrimi să nu-ţi mai dau,
M-aş înhăma la o căruţă,
Sub bice, mii, să stau.
De al tău dor să uit, copile!
Mi-aş smulge inima
La începutul primei zile...
De-aş putea exprima
Ceea ce simt, de al tău dor...
Cuvântu-i de prisos...
Durerea n-am cum s-o măsor
Băiatul meu, frumos!
Mă arde dorul tău, măicuţă!
Mă arde-aşa de tare,
Că de-aş păşi pe jar, desculţă
Aş găsi alinare.
Postări
Numai o mamă care şi-a pierdut fiul poate simţi această poezie. De câte lacrimi poate fi capabilă o mamă! Dumnezeu să îţi aline sufletul cum ştie el mai bine!
RăspundețiȘtergereAzi, la serbare-am reuşit
RăspundețiȘtergereLacrima s-o opresc,
Deşi premiul nu l-am primit,
Poate am să-l primesc...
În gât, ca un vulcan aprins
Lacrimile fierbeau...
În drum spre casă m-au învins
Şi numai conteneau.