Stelele tac

 

 

Ascult cum se străpung zorii...
lacrimi de vii coapte-alene
ce desfată trecătorii
cu vin alb, stropit pe gene.

Stelele, prea obosite
pentru zorii aceştia noi,
se ascund nestingherite
sub un cer ferit de ploi.

Cupa timpului se umple
cu de toate şi, nimic
parcă nu vrea să se-ntâmple,
stelele tac, tac chitic.

Tac tăcerile-adunate
pe o lacrimă de stea,
versurile mele-n noapte
au pus zorii-n palma ta.

Cupa plină se desfată
ameţindu-se de şoapte,
versul curge şi îmbată
sentimentul prins în noapte.

Zorii vin, fără tăgadă,
rupţi parcă din calendar,
sufletul îmi cade pradă
stelelor, scântei de-amnar.

Bun venit, toamnă!

Firavă, ca o crăiasă
Ne-a părăsit blânda vară,
Numai în suflet şi-n casă
A rămas caniculară.

Urlet jalnic în cascadă,
Tânguiri de vânt grăbit
Se strecoară lent din stradă,
Toamna iar ne-a înrobit.

Zbucium crud de frunză arsă
Din sufletul toamnei reci,
În urma ploilor varsă
Rugina peste poteci.

Fierbe vinul în butoaie,
Fum din coşuri se ridică,
Curge timpul în şiroaie,
Peste noi urme aplică.

Unul strănută de zor,
Altul e mai răguşit,
Eu, aici, cu-al verii dor
Urez toamnei: Bun venit!