Colţ de Suflet

Vreau să tac, cum tace vântul
În vuiet prelung, văitat,
Să-mi îngrop adânc cuvântul
Ce mă cheamă neîncetat,
Vreau să tac, să-mi aud gândul
Rătăcit peste pădure,
Să recitesc episodul
Îmbibat în vorbe dure.
Vreau să tac, cum tace noaptea
Peste-al ei luceafăr rece,
Să-mi regăsesc libertatea
Sufletul să nu-mi mai sece.
Vreau să tac, cum tace stânca
În floarea de colţ dospită,
Să-mi împietrească porunca
Cu suspine căptuşită.
Vreau să tac, să-ngrop durerea
Ce m-apasă peste pleoape,
Să te-înec în nepăsarea
Plăsmuită îndeaproape.
Vreau să tac, cum tace vântul
Rătăcind peste ogoare.
Mă arde-n suflet cuvântul...
Lacrima pe-obraz... mă doare.