Pentru un bănuţ

Am fost odată într-o bancă

Să-mi plătesc viaţa cu monezi,

M-a privit ca pe-o sărăntoacă,

O doamnă fină, cu ochi verzi.

Un pumn de bani, cât o bancnotă
I-am dat, ea m-a privit ciudat
Parcă citea o anecdotă
Cu gust de lacrimă, sărat.

Azi, am găsit un ban pe stradă,

Aruncat poate de-o cucoană
În noaptea ce nu vrea să vadă
Cum se iubeşte fără hrană.

Sau poate i-a scăpat din mână
Unei minore parfumate,
Doar e sfârşit de săptămână
Şi trăim toţi în libertate.

L-am ridicat, fără ruşine
L-am strâns în palma mea fierbinte,
Stelele poate-au râs de mine
Dar eu, am păşit înainte.

Un ban, mic, fără importanţă,

Căzut în noapte pe trotuar,

Viaţa lui n-a luat vacanţă,

L-am încălzit, în buzunar.

L-am strâns în palmă cu putere

De parcă ar fii fost comoară,

Poate chiar e, poate-i avere

Sau plata lacrimii, amară.

Poate-a fost călcat în picioare

De sute, mii de călători,

L-am salvat, rămânând datoare

Să-mi expun gestul, de cu zori.

Nu cred că-n mintea mea, avară,

Stătea întins gândul că eu,

Pot fii, pentru întâi-a oară,

Pentru-n bănuţ, mic Dumnezeu.

L-am strâns în palma mea cea dreaptă

Să-mi dea puterea-i de... metal.

E vineri, viaţa nu m-asteaptă,

E vineri, trece ca un val.

Telepatie

Priveam în gol prin geana udă

Spulberând groaza din tăcere,

Să-mi adun clipa ce asudă

Ne-îndrăznind, mai mult, a cere.

Priveam un zid cu carnea groasă

Să-mi pun o singură idee

Sub geana, care nu mă lasă

Să număr paşi pe-altă alee.

Priveam un suflet despletit,

Prin flăcări, hărăzit să nască,

Din geana ce s-a limpezit,

Izbânda supraomenească.

Priveam oglinda plictisită

De aburul ce-o-nceţoşa

Rece şi dură, împietrită

Dar, nu mă mai înduioşa.

Priveam o stradă înfundată,

I-am găsit singura ieşire

Numai la pieptul tău şi-ndată

Mi-am găsit drum spre fericire.

Refuz

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Nu te-apropia de mine,
Stai, te rog, în umbra mea!
Te-asigur că-i mult mai bine
Să pui zahăr în cafea.

Nu-mi lua lacrimile-n seamă
E-un izvor, nu o cascadă,
În niciun caz nu te cheamă
Chiar de le-am pierdut pe stradă.

Nu te-apropia prea tare,
Nu sunt îndeajuns de clară?
Lasă-mi paşii pe trotuare
Şi lacrima-n călimară.

N-am nevoie de lalele!
N-am nevoie de-amintiri,
Lasă-mi lacrimile mele,
Nu-i nevoie să le-admiri!

Nu-mi spune cât m-ai iubit,
Nu-s singură pe pământ,
Dumnezeu m-a dezrobit,
N-am să te duc în mormânt.

Nu mai eşti pe locul care
Ți-aşternusem puf de rouă,
Ai un loc bun în uitare,
Chiar dacă cerul mai plouă.

Nu pune sare pe rană,
Nici cu miere polifloră
Nu-ndulceşti lacrima-n cană,
Dacă floarea-i carnivoră.

Nu-i aşa de lungă viaţa
Cum am vrea noi, s-o jonglăm
Şi-ntr-o zi, lovindu-i faţa,
Tot ce-a fost să anulăm.

Nu am loc pe-acesta filă
Zilnic să-ţi refuz cuvântul,
Ştii cât sunt de dificilă
Şi nu mă doboară vântul.

Nu-mi mai strica dimineaţa
Repetând ca papagalul,
Eu îmi trăiesc simplu viaţa
De când te-ai retras ca valul.

Chiar dacă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-aleitrasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-imulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Chiar de inima te doare,
Pune pe zăpadă, sare!
Nu încerca să presari miere
Că-ți vei lua la revedere.

Chiar dacă sufletul arde,
Cere-i vieții, miliarde
De secunde înghețate
Și pornește mai departe!

Chiar de capul ți se lasă
Fii stăpân la tine-acasă!
Nu te mai topi de dor,
N-ai cui cere ajutor.

Chiar de vezi la colţ de stradă
Nopțile, cum stau grămadă,
Nu le lua în seamă ura,
Ele n-au simțit arsura.

Chiar dacă primești suspine,
Nu-înceta să faci mult bine,
Zorii vin dup-orice noapte
Și-mi vei da din nou dreptate.

Chiar dac-ai greșit intrarea
Nu-înceta să iubești zarea,
Ai încredere în tine
Și în stelele divine.

Chiar dacă vine furtuna
Nu-înceta să iubești Luna,
Stelele îți vor zâmbi
Printre nori, în orice zi.

Chiar de fumul nu-i ca ceaţa
Nu-înceta să-ți iubești viaţa!
Nu vei achiziționa
Alta, orice ți-aș dona.

Chiar de-s gropi pe drumul tău,
Sus, e Bunul Dumnezeu,
Aici, iarna ne îngheață,
Privește-l pe EL în față!

Chiar de inima te doare,
Soarele-i așa de mare,
Noaptea, Luna strălucește,
Sigur, doar El te iubește.

Bun venit, toamnă!

Firavă, ca o crăiasă
Ne-a părăsit blânda vară,
Numai în suflet şi-n casă
A rămas caniculară.

Urlet jalnic în cascadă,
Tânguiri de vânt grăbit
Se strecoară lent din stradă,
Toamna iar ne-a înrobit.

Zbucium crud de frunză arsă
Din sufletul toamnei reci,
În urma ploilor varsă
Rugina peste poteci.

Fierbe vinul în butoaie,
Fum din coşuri se ridică,
Curge timpul în şiroaie,
Peste noi urme aplică.

Unul strănută de zor,
Altul e mai răguşit,
Eu, aici, cu-al verii dor
Urez toamnei: Bun venit!

Dilema

Deşi, noaptea-i de smoală, crudă
Durerile nu mă înving,
Sufletu-ţi nu vrea să audă,
Cum inima-n lacrimi conving,
Pe boltă încă mai persistă
Un fir de Lună rătăcit,
Pe multe pagini mai există
Cuvântul tău nepreţuit,
În zori, la orice colţ de stradă
Încă m-aştepţi să mă săruţi,
Să-i cânţi iubirii o baladă...
Să-mi mai şopteşti: "să nu mă uiţi!"
Buchet imens de liliac,
Plin de splendoare, abia cules,
Să mi-l dai, afrodisiac
În cupa visului ales...
Dacă în noaptea prea târzie
Tresar plângând, nedumerită,
Cât venin am în poezie?
Oare din ce sunt zămislită?
De ce n-am timp de crini regali
Ce cu aroma lor mă-mbată?
Măreţi, exotici, cerebrali...
De ce-i refuz debusolată?
De ce gândul mi-l răscoleşti
Ca fulgerul născut în nori
Şi pas cu pas îmi urmăreşti
Aleile bătute-n zori,
Spinii imenşi de ce nu-ţi văd?
Doar catifeaua îţi zăresc,
De ce în ploaie te revăd?
Pozele-am ars, dar te iubesc!

Mă urăsc că te iubesc

Învăţ să mor câte puţin
Sorbind din viaţă-al ei venin,
Iau lecţii din notiţe vechi
Dar ţi-aud şoaptele-n urechi,
Învăţ să redevin un sloi,
S-arunc lacrima la gunoi,
Mă urăsc azi mai mult ca ieri,
Ochii-mi sunt doi corăbieri,
Încerc să nu-i mai umezesc
Deşi n-am cum să reuşesc.
Pe străzi, la orice colţ m-aştepţi,
În noapte stelele le-ndrepţi
Să-mi bată batjocoritor în geam...
Te-alung dar în suflet te am.
Nu-mi pasă cât voi suferi
Într-o zi, când voi reuşi...
Să mă urăsc voi înceta,
Sufletu-mi voi despacheta
De flacăra ce mă distruge,
De gândul ce mereu îmi fuge
Doar înspre tine..., mă urăsc!
Că te iubesc şi recunosc.

Ochii tăi

Poate ploaia amintindu-mi de primul nostru sărut,
Poate depărtarea asta... iscă dorul absolut,
Poate inima-i nebună şi te cheamă neîncetat...
Ochii mei te văd pe stradă...deşi nu-i adevărat,
Eşti departe, drumu-i lung, veşnic timpul mi-e duşman
Dar la orice colţ de stradă pe retina mea te am,
Poate stropii reci mă-ntorc peste luni şi peste zile,
Totuşi scriu, de dorul tău... am mâzgălit ceva file.
Strig în noaptea-ntunecată însă, mă aud doar eu,
Îmi e dor de ochii tăi, mi-e dor de sărutul tău!
Îmi e dor de-o-mbrăţişare, îmi e dor să te privesc!
Să-ţi sărut gura fierbinte, să-ţi şoptesc cât te iubesc!