Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Desfac firul cu privirea
Plămădind în gând izvoare,
Redefinesc fericirea
Dar, cuvântul sec mă doare.
Bat la poarta casei tale
Cu petala de tăcere,
Visele monumentale
Mă prind între bariere.
Ridic pleoapa-n taina nopţii
Desluşind lumini profunde,
Lacrima unei decepţii
Sub fereastră se ascunde.
Nici silaba nu rosteşte
Afirmaţia ciudată,
Nimeni nu mai preţuieşte
Dragostea adevărată.
Totul piere ca o boare,
Totu-i superficial,
Pagina este datoare
Cu mesaj substanţial.
Adun şoaptele smerite,
Din căuşul palmei mele,
Să clădesc în a ta minte
Zborul gândurilor grele.
Curge lacrima fierbinte
Implorând întemniţarea
Sunetelor din cuvinte
Dar, n-accept abandonarea.
Postări
Firi sensibile si poetii astia! Ei sunt ca niste corole de flori permanent deschise prin care se tavalesc harnicele albinute sau ca niste carti deschise pe care aluneca lacom ochii doritori de cunoastere. Nu e bine nici asa. Trebuie sa iti pastrezi si putina intimitate, ceea ce sa iti apartina numai tie. Anul nou cu santate si bucurii!
RăspundețiȘtergere