Cititorii mei

Translate

duminică, 15 aprilie 2012

Le-am răspuns că te iubesc!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


M-au întrebat așa într-o doară,
Mulţi anonimi sau cunoscuți,
De ce te port ca pe-o comoară,
Ce-aș face, de-ar fi să mă uiți?!?

M-au întrebat minți curioase,
Ce nu mă știu, cum mă știi tu,
Dacă în nopțile geroase
Nu-mi arde-n mine sufletu'?!?

M-au întrebat multe guri rele,
De ce în versuri te slăvesc
Și-n toate paginile mele
Repet mereu că te iubesc?!?

M-au întrebat, ce pun în gânduri,
Cu ce licoare le hrănesc,
M-au citit unii printre rânduri,
Eu le-am răspuns că te iubesc!

M-au întrebat, de ce mă laud
Cu-a mea iubire uimitoare
Și-orice cuvânt, de-al tău, aplaud
De parcă-ai fi rază de soare?!?

M-au întrebat, mulţi cititori,
Cum fac, de nu mă plictisesc
Să-mi aștern dorul în culori?!?
Eu le-am răspuns că te iubesc!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!