Am obosit în astă lume!!!

Chiar nu mai pot! Am obosit!
Am obosit şi nu de ieri!
Din prima clipă am greşit,
Când m-am născut, n-am vrut plăceri,
N-am vrut nimic din ce-i prea mult,
De când mă ştiu, m-am mulţumit
Să tac mai bine şi s-ascult...
Pe-un cearşeaf dac-am adormit
Nu m-am lungit, să-ocup mult loc,
Am vrut să fiu un OM mereu.
Ştiind că viaţa nu-i un joc
L-am invocat pe Dumnezeu,
Am iertat multe şi de toate,
Chiar şi pe cei ce nu merită,
Am îndurat şi zi şi noapte
Cu sufletul arzând pe-o plită...
Ştiu că veţi spune: "eşti o proastă!"
Sau poate doar "lăudăroasă"
Dar...sunt a mea...NU sunt a voastră!
Prin versul meu mă simt "acasă"
Şi-aştern ce simt... mă judecaţi?
N-aveţi decât... loc nu mai am...
Puteţi orice să comentaţi!
Că nu am minte nici un gram,
C-aş scrie numai când sunt tristă...
E libertate, nu-i aşa?
Că nu-s poetă... sunt "batistă"
Vă doriţi? mă puteţi linşa!
N-aţi face rău, aţi priceput?
Eu sunt o laşă, n-am curaj,
Am o fetiţă de crescut...
Doar ea-mi mai dă vieţii miraj...
Poate nu scriu ce v-aţi dori,
Poate nu scriu mereu corect,
Chiar nu-mi doresc să mă adori...
Eu, m-am născut... asta regret.
Mă oboseşte răutatea,
Avaritatea, nepăsarea,
Tupeul mult şi nedreptatea,
Doar în vers găsesc alinarea...
În vers stropit cu lacrimi multe,
În vers valid sau invalid
Nu vă recit, nu vreau s-asculte
Vreun curajos sau vreun timid.
Şiroaiele din ochii mei
Nu curg pentr-un motiv anume
Deşi-mi vine să ţip spre zei:
Am obosit în astă lume!!!
Să mă-nţelegeţi? nu-mi doresc
Nu vreau nici să mă mângâiaţi,
Încerc să supravieţuiesc...
Iar de nu pot, să mă iertaţi!

O steluţă plăpândă

Ceru-n clocot se încruntă,
Noru-n el arde văpaie,
Stelele-s duse la nuntă,
Luna doarme-ntr-o copaie,
Doar o stea mică, uitată
Pe cer încă mai străluce,
A văzut-o lumea toată,
Tot greul în spate-l duce,
Pegas nu-i dă importantă,
E singură şi plăpândă,
Cerber nu-i mai dă speranţă,
Chiar dacă ceru-îl inundă.
Afrodita şi Hefaistos o ignoră neîncetat,
Blânda stea cu a ei rază
Luptă cum s-a învăţat,
Dimineaţa poleiază.
Somnul peste ea coboară,
Perna sub lacrimi se frânge,
Cerul fierbinte-o doboară,
Doarme, dar poate că plânge.
Nimeni n-o mai ia în seamă,
Raza palidă nu-i vede,
Visele încep să-i geamă,
Zorii cad în roua verde.
Curge rază după rază
Printre norii adormiţi
Până după amiază
Când despărţiţi, doi iubiţi
Fierb ca cerul fără ploaie
Pe ascuns lacrimi lăsând
Să curgă-n zadar şiroaie
Peste sufletul plăpând.