Zădărnicie

 

 

 

Zadarnic ai lumină
Dar nu e de la soare,
În zadar ai căldură
Şi sufletul te doare.

Cenuşa n-are vină,
Nici urme de culoare,
O singura arsură
Se zbate la-ntâmplare.

Uitat-ai aşa zisul
Noian de clipe mute
Străbătând paradisul
Sufletul ţi se-ascute.

E timpul să-ţi pui visul
Şi noaptea la răscruce,
O stea se naşte-n tine
Dar nu şti unde duce.

Într-o zi

 

 

Îmi păstrez aripile frânte
Ştiind că doar al tău sărut
Sufletul poate să-mi încânte,
Nu am nevoie de mai mult.

Desigur, depărtarea arde,
Lacrimile m-au gârbovit
Dar, dintre stele miliarde
Doar ochii tăi m-au cucerit.

Îmi păstrez sufletul curat
Ştiind că vor veni şi zorii
Când inima ce mi-ai furat
Va rupe lanţu-nsingurării.

Desigur, ţi se vor opri
Uimiţi, ca de-obicei, să îmi sărute
Fiinţa toată, când va reuşi
S-adune dorul vârfului de munte.

Îmi păstrez la fel de pură
Inima încătuşată,
Însă fără vreo măsură
Am să te-aştept viaţa toată.

Desigur, într-o zi te vei întoarce
Ca orice trubadur îndrăgostit,
Iar Cerul va-nceta să mai descarce
Atâtea ploi şi-atâta asfinţit

Un cozonac de slove

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Un cozonac de slove am pus la frământat

După ce-am tras oblonul şi-n gânduri m-am ascuns,

 Să descifrez culoarea nopţilor ce-am ratat

În gheara neputinţei dar, n-am găsit răspuns.

L-am încălzit pe soba lacrimilor fierbinţi,

I-am pus frânturi de vise pe miezul primăverii,

Când doar cu o privire verde m-ai scos din minţi,

Dospind iubirea cruntă în clipele durerii.

I-am pus petale albe din colile speranţei,

 Cu boabe de luceferi aprinşi l-am căptuşit

Cerşindu-i îndurare la mijlocul vacanţei,

L-am aromat cu suflet, chiar din cel prăbuşit.

L-am pudrat peste noapte cu praf firav de vise

Împletit cu păcatul de-a te iubi etern,

Mizând pe flăcări roşii de glasul tău promise,

Prin aburul fierbinte, firimituri aştern.

E noapte-n coaja lumii şi slova-mi încâlceşte,

Mă rătăcesc prin gânduri lovindu-mă mereu

De dorul tău bezmetic ce lacrima-mi porneşte

 Pe vatra prea încinsă a sufletului meu.