Nimic nu mă doboară!

Ţi-am dat iubirea mea curată,
A fost probabil prea puţin,
Dar dragostea adevărată,
Singură n-am cum s-o întreţin
Ţi-am dat inima mea, pe care
Ai luat-o peste tot cu tine,
Chiar te-am iubit..., cu disperare,
Scăldată-n lacrimi cristaline,
Ţi-am dat doar ceea ce se simte,
Nu ce se vede, ai dreptate...
Eu te purtam adânc în minte
Şi-n suflet. Ai vrut libertate?
Ţi-am dat-o, chiar de sângerez
Iar rana doare, arde, seacă...,
E prea târziu să mă-ntristez,
Dragostea ta a fost o joacă...
O altă şansă nu-mi cerşi,
E prea târziu să ţi-o ofer!
Ţi-am dat tot, însă... nu mai ştii...,
Ai otrăvit-o-ntr-un mister.
Ţi-am dăruit suflet curat,
Scăldat în lacrimă de dor.
Sunt goală, s-au epuizat
Şansele pentr-un trecător.
Ochii tăi verzi, doriţi în noapte,
În suflet n-au ştiut privi.
Iar dacă nu vezi de departe,
Sufletul nu mi-l mai strivi!
Nu încerca seară de seară
Inima să îmi răvăşeşti,
De-acum, nimic nu mă doboară!
Chiar de-ai să-mi juri că mă iubeşti!

Nu am motiv să mă-ntristez

Oglinda mi-a şoptit mieros
Cu glasul ei de catifea
Că aş avea chipul frumos,
Deşi... e-mbibat de cafea,
Un glas din depărtări venit
Mi-a strigat fără de regret
Că aş avea chipul cioplit
În focu-n care te aştept.
Un ipocrit din lumea rece
Mă învăţa cum să zâmbesc,
Din viaţa mea i-am spus să plece
Iar azi, zâmbeşte că... iubesc.
Alt cunoscut mi-a spus mai ieri
C-aş fi o stea miraculoasă
Doar de câteva primăveri,
Însă sub vocea lui mieroasă
O răguşeală se zărea,
Deşi-ncerca să o ascundă
Sub munţi de flori, se ofilea
Totul în numai o secundă.
Prieteni doar de-o zi, mi-au spus,
Că-n locul meu de s-ar afla,
Te-ar rătăci peste apus,
Ferestrele le-ar camufla
Cu-alte perdele parfumate,
Atâta timp cât eşti plecat.
Cum pot eu să le dau dreptate
Când te aştept neîncetat...?
Orice ar spune prefăcuţii
Sufletul nu mi-l voi schimba,
Oricât vei colinda tu munţii
Iubirea-mi nu va sucomba.
Nu e născută din minciună,
Iubirea mea nu-i doar un vis,
Nu-i foc de paie, nici furtună,
N-o pierd prin geamul larg deschis.
Voi sparge-oglinda mincinoasă,
Sufletul candid să-mi păstrez,
Poţi spune oricui: "-eşti frumoasă!"
Nu am motiv să mă-ntristez.

A venit ziua în sfârşit

A venit ziua în sfârşit
Să sparg paharul de cleştar,
Nu-mi pare rău că te-am iubit
Dar mi-ai lăsat un gust amar,
Nu-mi pare rău c-ai existat,
Nu-mi pare rău pentru nimic,
Eu te-am iubit cu-adevărat,
Tu ca pe-o coală dintr-un plic.
De astăzi scrinul cu-amintiri
Va purta şi al tău parfum,
Parfumul unei mari iubiri...
N-are rost să mă mai consum.
N-are rost să-ţi mai dăruiesc
Clipele toate-n gânduri mii,
La nesfârşit să te iubesc,
Să nu mă crezi, sau să nu ştii.
Neîncrederea ta m-a uimit,
Lovitura a fost enormă
În suflet adânc m-ai rănit,
Inima mea nu e diformă.
Dar nici mai mult de-atât n-am cum
Să-ţi demonstrez că te iubesc
Te voi acoperii cu fum...
Mi-ajunge... chiar vreau să trăiesc!
Nu-mi e ruşine şi nici teamă
De cei ce mă vor judeca,
Nu am greşit, ştiu ce înseamnă
Pe un alt drum iar voi pleca.
Iubire am cât pentru-o viaţă
Sufletul meu nu e pustiu,
Voi alunga lacrima-n ceaţă
De tine numai vreau să ştiu.
Virgulă-am pus de-atâtea ori
Am obosit şi nu mai vreau
Să-ţi aştern mii şi mii de flori
În viaţa ta, n-am să mai stau.
Drumul de-azi îmi voi relua
Cu fruntea sus, fără regret
De-acum te voi evacua,
Nu are rost să mai aştept.