Te voi uita, probabil

 

 

Te voi uita, printr-o poşetă veche
Pe care n-o mai port de ceva timp,
Doar pentru că nu am nicio pereche
De stele verzi, să trec prin anotimp.

Te voi uita, cu toate că n-am unde
Să te ascund, voi implora vreun nor
Să urmărească ploaia ce pătrunde,
Să pot sfârşi ca ea şi eu, de dor.

Te voi uita, deşi n-am alinare
Din târguri n-am s-o pot răscumpăra,
În flăcări ard, sufletul frânt mă doare,
Lacrimile pe veci mă vor săra.

Te voi uita printr-o poşetă, poate,
Ca pe-o icoană mică, nesfinţită
Pe care-o sărutam noapte de noapte
Atâta timp cât m-am simţit iubită.

Te voi uita, probabil sub umbrela
Ce ne-a adus iubire-n prima seară,
Deşi nu reuşeşte acuarela
Să mă transforme dintr-un strop în fiară.

O pagină de cer

Planetele s-au ondulat,
Stelele drumu-au pietruit,
Ploile s-au debusolat,
Tot Universul s-a grăbit
Clipele lui să-mi dăruiască
Sufletu-n ele să-mi ascund,
La pieptul său să mă primească,
În cel mai tainic şi profund
Ungher al inimii rănite,
Să-mi aştern virgula firavă
Pe care o păstrez în minte
Cu iz de lacrimă suavă.
Să-mi pun amprenta pe-o planetă,
Pe-o stea să-mi iscălesc menirea,
Pe-o pagină de cer, discretă
Să-mi difuzez veşnic iubirea.
Petale-n versuri colorate
Ochii de dragoste să umple
Iar paginile mele-n noapte
Să lumineze multe tâmple,
S-aline suflete rănite
Stropind iubire peste veac
Pe inimile biciuite
Să ningă flori de liliac.

Suntem aşa săraci

Suntem aşa săraci de-un timp,
Aşa naivi şi mincinoşi,
Nu mai avem nici anotimp,
Nu mai avem nici ochi frumoşi.

Suntem aşa săraci de-o vreme,
Sufletul l-am pierdut pe drum,
L-am dat pe patru, cinci probleme,
Am scăpărat şi-am cules scrum.

Suntem aşa săraci pe lume,
Nici pleopele nu ridicăm,
Dezbatem amintiri postume,
În noaptea-n care nu visăm.

Suntem aşa săraci de-o viaţă,
Doar unii mai au sănătate,
Cu ea mai câştigăm speranţă
În drumul nostru către noapte.