De-ar fi apa limpede şi pură,
Cerul veşnic fără nori de-ar fi,
Pe suflet de n-aş avea arsură...
Aş putea şi eu în zori zâmbi.
În căuşul palmei mele drepte
Aş putea s-adun frânturi de dor,
Dar în urma vorbei înţelepte,
Am găsit răspuns... din al tău zbor.
În căuşul palmei mele stângi
Aş putea s-adun sfântă licoare,
În adâncul ei mă tot alungi
Răspunzând incert la întrebare.
Marea-nvolburată e de veacuri,
Cerul fără nori nicicând n-a fost,
S-a ascuns, ca mine, după farduri
Să nu strălucească fără rost.
E prea otrăvită şi murdară
Doar tăciunii încă mai hrăneşte,
Nu a fost nicicând atât de clară
Sub seninul care se zăreşte.
Postări
Cred că fiecare dintre noi avem arsuri pe suflete. Dar acest lucru nu trebuie să ne împiedice a zâmbi. Cine știe cât bine putem face cu un zâmbet. În plus, nădejdea către Dumnezeu, trebuie fie o necheltuită sursă de zâmbete !:)
RăspundețiȘtergereAi dreptate Tzzumbi! Dumnezeu ne vegheazâ paşii mereu.
RăspundețiȘtergereSărbători Fericite!