Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta blândețe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta blândețe. Afișați toate postările

vineri, 25 octombrie 2013

Însetare

 
 
Mi-e sete de cupa izbânzii depline,
De stele-mpletite împreună,
Mi-e sete iubire, mi-e sete de tine,
Mi-e dor să mă scoţi din furtună!

Îmi e aşa sete de-o cupă de vis
Încât mii de flăcări se sting
Pe cerul mai verde decât e descris...,
Îmi e aşa dor să te-ating!

O trenă greoaie de frunză fierbinte
M-azvârle în ghearele ceţii,
Îmi e dor de tine, ca de-o rugăminte
Ce poartă aroma blândeţii.


vineri, 5 octombrie 2012

Reîmprospătăm iubirea

 
În noaptea asta prindem luna
În palme, să-i slăvim splendoarea,
Să-i împletim cu vers cununa
Din flori de crin să-i dăm culoarea.

În noaptea asta punem stele 
La încolţit, să dăinuiască
De-a pururi în clipele mele
Privirea-ţi blândă, îngerească.

În noaptea asta strângem bolta
Sub aripile noastre pure,
Doar toamna se-adună recolta
Stol de iubire să îndure.

În noaptea asta capturăm
Pentru vecie, fericirea,
În lacrimi albe o scăldăm
Să reîmprospătăm iubirea.
 
 În noaptea asta, zborul nostru
Va lăsa urme-n univers,
Vom pune dorului căpăstru 
Şi-l vom topi-ntr-un singur vers.