"Nu te grăbi"

Priveam aseară-într-un târziu,
Priveam... în gol... nici nu mai ştiu
La ce priveam, însă, ştiu bine
De fapt...că mă gândeam la tine.
Şi îmi doream atât de mult
Doar o secundă să te-ascult,
Să te privesc, să te ating,
Dorul ce-l aprig să mi-l sting
Doar cu-o privire aruncată
În ochii tăi, însă curată
Şi limpede cum e oricând.
Priveam în gol, cu tine-n gând
Şi mă gândeam... când vei veni
Ce mi-am propus, voi reuşi?
Voi reuşi să nu vibrez?
De n-am să pot...cum să-ncetez?
Cum voi putea...să nu-ţi spun oare
Că tu eşti raza mea de soare,
Când ochii mei...şi gura mea
Şi palmele-ţi spun...altceva.
Cum voi putea, să mă abţin,
Să-ţi dau iubire mai puţin?
Doar pentru-a nu te sufoca,
Cînd ard mai rău ca flacăra?
Deşi ţi-am spus "nu te grăbi"...
Nicicând, în suflet, nu vei şti
În clipa-aceea ce-am simţit,
Dar...am oftat... şi...le-am rostit.

Când vei veni

Când vei veni, iubirea mea, chiar nu-mi doresc să te răsfăţ,
Am să-ncerc să-mi ascund dorinţa, prea mult cu ea să nu te-nvăţ,
Când vei veni, în ochii tăi, am să privesc doar un minut,
Am să încerc să nu vibrez, dar am să vreau să te sărut.
Când vei veni, totul va prinde din nou culoarea ce-ai furat
În dimineaţa-aceea rece, ploioasă, rea, când ai plecat,
Când vei veni, voi putea spune, că în sfîrşit pot respira,
Nimic nu mai e alb şi negru, mi-ai readus culoarea ta.
Când vei veni, lumea de gheaţă, într-o secundă va dispare
Doar tu eşti cel ce-mi dă speranţă, şi te iubesc la disperare!
Am să încerc, să nu-ţi arăt, ce simt, dar, nu pun rămăşag
Că-n suflet voi putea s-ascund, faptul că-mi eşti atât de drag.

Pe-al tău umăr mă odihnesc...

În miez de noapte, mi-am propus,
Când vei veni, să-ţi spun că nu-s',
Că am plecat cu alte vise
Având ferestrele deschise,
Tu să mă cauţi cu privirea...
Să-ţi dăruiesc numai iubirea
Şi dorul ce m-a-ngenunchiat...
Să îl transform neîncetat
În sărutări fierbinţi, avare...
Să mă ascund chiar după soare,
Sau stelele ce-mi dăruieşti
În clipele când mă iubeşti,
După nori ascunziş să-mi fac,
După-un buchet de liliac
Tu să mă cauţi cu-n sărut,
Cu încă nouă, sau mai mult
Şi-ntr-un sfârşit să mă găseşti,
Realizând cât mă iubeşti,
Pe-al tău umăr să mă-odihnesc,
Şoptindu-ţi tandru: te iubesc!

Stelele-n cor ne vor cânta

Iarna cu gerul ei cumplit,
Scrâșnind sub tălpi, nu va putea,
Nici depărtarea ce-a domnit,
Să îmi îngheţe dragostea.
Lumea, cu glasuiri ciudate,
Avidă de-a mă judeca
În orice zi şi orice noapte,
Orice-ar spune, n-or câștiga.
Eu ştiu şi simt c-aşa va fi,
Stelele-n cor ne vor cânta
În acea zi când vei veni,
Iar Luna blândă va dansa,
C-un cuvânt de-al tău ce mă-nalţă
Cu ochii ce mă încălzesc,
Cu sărutări ce-mi vor da viaţă
Şi sufletul îmi îmfloresc.

Deja vu

Sunt mulţi acei ce cred că-n viaţă
Fără pernă nu poţi visa,
Fără pahar de dimineaţă,
Pe faţă nu te poţi spăla,
Sunt mulţi acei ce cred în aștri
Deşi stelele-au tot căzut,
Eu am iubit doi ochi albaştri
Şi nu oricum, enorm de mult,
Deşi ei au zburat spre soare,
Spre Universul absolut
Şi m-au lăsat fără culoare,
Dar într-o zi, a apărut
Un trandafir şi mi-a zâmbit,
E un boboc, însă mireasma
Acelor clipe-a revenit.
Nu pot să cred că se întâmplă,
Petalele i le cunosc
Catifelate pe-a mea tâmplă,
Le simt, le-ador, le recunosc,
Aşa cum o făceau odată
Sufletul tot mi-l încălzeau
Cu-a lor blândețe minunată
Ce fericirea-mi picurau,
Exact aşa azi retrăiesc,
Deşi nu dorm, nu e un vis.
Nu pot să cred că iar iubesc,
Cerul e din nou mai aprins,
Ca faţa-n roua dimineţii
Mi-o pot clăti şi pot visa,
Pot alunga umbra tristeţii
Cu-n deja vu pe perna mea.

De dorul tău...

De dorul tău s-a ofilit şi trandafirul alb din glastră,
De dorul tău a nins trei nopţi,dar n-a distrus dragostea noastră.
De dorul tău cerul s-a stins lăsând în urmă două stele,
De al tău dor zâmbesc forţat, iar nopţile-mi sunt mult mai grele.
De dorul tău, fulgii de nea, pe-obrazul meu s-au năpustit,
Pe nasul şi pe gura mea, exact aşa cum ţi-ai dorit.
Răsună-n noapte glasul tău, dar este doar o-nregistrare,
Pe care o ascult mereu, căci dorul tău prea mult mă doare,
Iar alinarea n-o găsesc oricât mi-ar rătăci privirea...
Oricâte flori ar înflori, doar tu îmi înflorești iubirea.
De dorul tău se va sfârși în curând crunta așteptare,
Te vei întoarce într-o zi şi de la prima sărutare
Cerul va naşte mii de stele, voi pluti paşnic peste nori
Toţi trandafirii ce-au murit, în lipsa ta, vor da culori,
Vor înflori cu glasul tău, parfumând cerul înstelat,
Doar mă iubești...şi te ador...ce poate fi mai minunat?

TU...

Nu eşti doar două buchii seci, strigate-n noapte cu ecou,
Nici zmângălite de-un elev, în clasa-întâi, pe-un caiet nou.
Nu eşti două iniţiale scrijelite cu-n pix defect,
Eşti sufletul care-a făcut, să-mi bată iar inima-n piept.
Nu eşti doar o consoană rece lângă-o vocală nesfârșită,
Ci sufletul ce mi-a pătruns în a mea inima rănită,
A reuşit să-mi lumineze calea cea tristă şi-nnorată
Şi cu-n sărut să îmi panseze rana de altul provocată.
Eşti apa ce m-a închegat dintr-o țărână nisipoasă,
Suflând răbdare ne-încetat cu-a ta iubire mătăsoasă...
Nu eşti doar vântul ce adie prin inima mea-nfierbântată,
Mi-ai umplut inima pustie, cu-a ta iubire-adevărată.

De dragul tău

În zori de zi, de ziua mea,
M-au sărutat din partea ta
Toţi fulgii de nea sclipitori
Ce se-aştearneau dându-mi fiori...
De dragul tău mă-nvăluiau,
De dorul tău mă îngheţau,
Cu-a ta iubire au umplut
Totul din ce în ce mai mult,
Pe lângă mine au dansat,
Mi-au şoptit când m-au sărutat
Să te iubesc la infinit
Chiar dacă astăzi n-ai venit!
Chiar dacă toţi se vor topi
Eu şi mai mult te voi iubi!

Aş fi vrut o sărutare

A venit şi ziua-n care
Aş fi vrut o sărutare.
Doar atât, şi al tău glas
Să mă poarte ca-ntr-un dans
Într-un lanţ plin de fiori.
Te iubesc din noapte-n zori
Şi din zori în miez de noapte!
Dragul meu, azi eşti departe...
Însă nu va dura mult
Șoaptele am să-ţi ascult
Cum sufletu-mi va pansa
Rostind doar: "Broscuţa mea!"

Am prins încredere-n mine

Ieri a fost o zi prea crudă,
Azi, lumea a prins culoare.
Oare iubirea inundă
Cu-o mireasmă-mbătătoare?
Ieri, aş fi vrut să dispar
Ca un fulg de nea-ntr-o palmă,
Dup'-atâta gust amar,
Să transform, totu-ntr-o dramă.
Azi, viaţa s-a luminat
În jurul meu, tot dansează...
Adevăru'-a triumfat
Şi sufletul îmi valsează,
Am prins încredere-n mine
Deşi, nu aş fi crezut
Niciodată în "mai bine".
Dar, de-acum... a dispărut
Toată negura cea densă.
Curcubeul vieţii mele
M-a cuprins...ca o aversă
De ploaie, ploaie de stele.
Printre ele-am să păşesc,
Cu sufletul liniștit,
Dragoste-am să dăruiesc
De astăzi la infinit...

VĂ IMPLOR SĂ NU-MI URAŢI!

Am o mare rugăminte!
Vă jur c-am să fiu cuminte
Dar, vă implor: NU-MI URAŢI!
VĂ IMPLOR SĂ NU-MI STRICAŢI
Ziua, cu vre-un "la mulţi ani".
Eu n-am nevoie de bani,
De urări cu multe zile,
Cadouri scumpe, zambile,
Sau cine ştie ce ţoale,
Zilele mele-s nasoale
Aşa că v-aş implora
Nu-mi uraţi, treceţi aşa..
Ca şi când eu nu aş fi,
Printre voi, nu aş trăi,
Vă rog nu faceţi o dramă!
Eu sunt doar o hologramă.

Eu recunosc

Mulţi încearcă să se-ascundă, dându-se sloiuri de gheaţă,
Dar, de-i iei cu binişorul, de fapt toţi au măşti pe faţă,
Îşi doresc la gura sobii dragostea să îşi dezmierde
Sau cearceaful să le fie întins pe-un câmp cât mai verde.
Mulţi ar vrea să aibe-n braţe floarea cea mai înflorită,
Dar n-au timp să recunoască, spun c-au inima-mpietrită.
Îmi spun că n-aş fi la modă, c-aş pune suflet prea mult,
Îi privesc pe toţi vitejii, câteodată chiar i-ascult
Cum se dau ei mari cucernici, călcând inimi în picioare,
Se laudă cu tăria, nerecunoscând cât doare,
Depărtarea când se iscă, născând lacrimi şi suspine,
Mă jignesc, îmi râd în spate, însă mulţi simt ca şi mine,
Când iubirea, ca un virus ucigaş îi încolţesc,
Eu recunosc, am curajul, să susţin cât te iubesc.

Lipesc zâmbet fals pe faţă

Noaptea-mi pare mult mai neagră,
Ziua din ce-n ce mai rece,
Dorul tău sufletu-mi seacă
Şi-orice-aş face, nu-mi mai trece,
Umplu timpul cu de toate,
Lipesc zâmbet fals pe faţă,
Te visez în miez de noapte,
Dar pustie-s dimineaţă.
Tuturor le spun că-s bine,
Dar numai eu ştiu ce simt,
Mi-e groaznic de dor de tine!
Şi de disperare, mint.
Eu, cea ce uram minciuna
Şi doar adevăr rosteam,
Mint că-s veselă într-una,
Dar, în gând mereu te am
Şi-n suflet te port mereu.
În oglindă mă privesc,
Nu mai ştiu dacă sunt eu,
Ştiu numai că te iubesc!

Fără tine sunt pustie,

Am încercat, cât am putut
S-ascund lacrima, tot mai mult,
Chiar şi tristeţea să-ţi alung,
Când ai spus"n-am să pot s-ajung",
Ţi-am simţit glasu-ndurerat,
Doar pe moment nu am oftat,
În lacrimi nu am izbucnit
Dar, am simţit...şti ce-am simţit?
Am încercat, doar ţi-am promis,
De zeci de mii de ori ţi-am zis...
Dar depărtarea mă omoară,
În zori de zi şi-n prag de seară,
În miez de zi dorul striveşte
Mă simt strânsă ca într-un cleşte.
Sufletu-n flăcări îmi tot arde...
Mai sunt minute miliarde,
Clipe şi zile atâtea sunt,
De nu mai ştiu pe-acest pământ
În care clipă voi zâmbi,
Mi-e dor de tine! vreau să şti!
Fără tine mă simt pustie,
Mi-e dor! aşa cum ţi-e şi ţie!

Iubirea noastră-i floare rară.

În zori de zi,
Tu nu mai şti
Să îmi spui: "bună dimineaţa!"
Rosteşti firesc
Doar "te iubesc!"
Să îmi luminezi toată viaţa.
În ochii tăi, calzi şi divini
S-au oglindit cupe de crini,


Iubirea ta-i o sărbătoare,
Este glas tandru de copilă
Mirosul dulce de zambilă

Rază albastră lângă soare,
Rază de lună printre stele
Şi leagănul blândei lalele
În zori senini de primăvară,
Iubirea mea primeşte-o-în dar
Cu-aroma de mărgăritar
Cu toata strălucirea ei,
Iubirea noastră-i floare rară.
Un trandafir
în prag de seară.
Pe-aleea cu miros de tei.

Doar un cuvânt ţi-am cerut

Doar un cuvânt ţi-am cerut

Să îl pot eu transforma,

Poate într-un aşternut,

Rostit, cald, de gura ta,

Într-un cer plin de petale,

Într-un lan cuprins de stele,

Rostit de buzele tale,

Să pot alerga prin ele.

Visele să mi te-aducă

Cu-n cuvânt rostit de tine,

Lângă mine-ntr-o secundă,

Un sunet, cuvânt în fine,

Două, dacă nu-s prea multe,

N-ai ştiut ce să rosteşti,

Avea cine să te-asculte

Şi-ai spus doar că mă iubeşti,

Iar acum, iubirea mea

Mă-întreb, tu te-ai întrebat?

Eu mai am ce transforma?

Din cuvântu'-adevărat?

Chipul tău, a mea icoană

Sub stropii duşului fierbinte
Mi-ai repătruns adânc în minte,
Ochii-am închis şi-am aşteptat,
Să intri, însă n-ai intrat,
Stropii curgeau grăbiţi pe trup
Ca sărutările în grup
Ce le-ai împrăştiat, iubite,
Pe trupul meu, atunci fierbinte,
În patul gol am revenit,
Mă aştepta ca împietrit,


Deşert avid de al tău trup,
Sufletul din piept să mi-l rup
Şi inima să îmi zdrobesc
Aş vrea, dar nu le mai găsesc,



Le-ai luat cu ultimul sărut
Lasând în urmă, abătut,
Un trup golit de-orice suflare
Şi-un chip trist ca o lumânare,
Arzând în noaptea îngheţată
Lângă poza ta transformată
Într-o icoană cu minuni,
Fără efort sau rugăciuni
Mi-aduce zâmbetul pe faţă
Şi-mi face noaptea dimineaţă.

Ochii tăi mă urmăresc,

Ochii tăi mă urmăresc doar din poză, zâmbitori
Mă alintă şi m-atrag, provocându-mi dulci fiori,
Le-am promis, a mia oară că lacrima-mi va dispare,
Dar adânc în al meu suflet, doare din ce în ce mai tare,
Mă inundă noaptea rece şi-îmi pătrunde-n aşternut
Dorul tău cel veşnic crâncen, m-arde din ce-n ce mai mult,
Iar când somnul mă doboară, saturată de suspine
Vii, în vis, ca o comoară ce mă înconjoară cu tine
Până-n zori, când totul piere odată cu blândă lună
Şi-mi rămân doar ochii tăi să-mi vegheze o zi bună,
Să-mi zâmbească neîncetat, dar după ecranul rece,
Dorul tău e mult prea mare şi-orice-aş face nu-mi mai trece.
Numai tu eşti alinarea nopţilor pustii şi surde,
Doar tu mi-aduci fericirea eternă, în cinci secunde.

Coală albă de hârtie

Coală albă de hârtie
Fă tu o vrăjitorie
Şi dă timpul înainte!
Îţi promit, voi fi cuminte
Cum nu s-a mai pomenit...
Îţi promit, promit, promit!
Sau... dă timpul înapoi,
Prin ploaie, doar amândoi
Să ne plimbăm mână-n mână,
Ţine-l... doar o săptămână
Pe loc... şi-am să-ţi dau şi ţie
Coală albă de hârtie,
O silabă şi-un cuvânt...
Dar, dă-i timpului avânt!
Să zboare cum a zburat
Azi noapte, când am visat
Că era deja cu mine...
Doar şti cât îmi e de bine...
Eşti martoră că-l iubesc...
Vrei să te mototolesc?
Cu mine te-mpotriveşti?
Crezi c-ai să mă biruieşti?
Coală albă şi curată...
Mai gândeşte-te odată!
Crezi că aşa va rămîne?
El, tot va veni la mine,
Mai devreme, mai târziu...
Cu siguranţă, o ştiu,
Iar tu coală... vei rămîne
Aşa singura pe lume...
Cum am fost eu până-acum,
Aruncată pe un drum,
Fără pic de mîngâiere,
De iubire sau plăcere.
Vântul rece va sufla
Peste tine, coală rea
Şi te va duce departe...
Poate printre coli de carte
Şi vei fi chiar renegată,
Oricât ai fi de curată.