TU...

Nu eşti doar două buchii seci, strigate-n noapte cu ecou,
Nici zmângălite de-un elev, în clasa-întâi, pe-un caiet nou.
Nu eşti două iniţiale scrijelite cu-n pix defect,
Eşti sufletul care-a făcut, să-mi bată iar inima-n piept.
Nu eşti doar o consoană rece lângă-o vocală nesfârșită,
Ci sufletul ce mi-a pătruns în a mea inima rănită,
A reuşit să-mi lumineze calea cea tristă şi-nnorată
Şi cu-n sărut să îmi panseze rana de altul provocată.
Eşti apa ce m-a închegat dintr-o țărână nisipoasă,
Suflând răbdare ne-încetat cu-a ta iubire mătăsoasă...
Nu eşti doar vântul ce adie prin inima mea-nfierbântată,
Mi-ai umplut inima pustie, cu-a ta iubire-adevărată.