Sunt un prost

 

 

Nu am diplome, nici şcoală,
Nici pretenţii mari, nu am,
Zilnic mă retrag pe coală
Şi-ncerc să aştern  balsam.

Nici nu mi-am propus vreodată
Să-mi pun platină-n coşciug,
Ştiu că pe lumea cealaltă
Vrând, nevrând tot o s-ajung.

Dumnezeu nu-mi cere taxe
Să trec pragul cerului,
Am ales, printre sintaxe
Să-mi fac loc, visând hai-hui.

Într-o lume-n care şcoala
E urmată în zadar,
Sper să nu prăpădesc coala,
Dăruind din al meu har.

Într-o lume-n care şcoala
Se serveşte la dejun,
Ştiu că nu-mi lecuiesc boala
Cu-o reţetă de parfum.

Printre glume deşuchiate
M-am plimbat şi eu cândva
Când voiam să dau la spate
Lacrima ce mă ardea.

M-au rănit destule-n viaţă,
Încă mă lovesc şi-acum,
În oricare dimineaţă
Îmi propun să ies din fum.

Nu-i nevoie de unelte,
De diplome cumpărate
Ce n-au cum să îmi dezvolte
Mintea, geaba am de toate.

Când constat că pălăria
Îmi acoperă tot capul,
Să nu-mi arate prostia,
Şterg lentila cu ciorapul.

Tac în banca mea modestă,
Cânt la masa mea-n surdină,
Îmbrac haina fără vestă
Dar, nu te privesc cu vină.

Sunt un prost fără de scuze,
M-am născut printre deştepţi,
Oricine poa' să mă acuze,
Sunt atâţia înţelepţi.

N-ai decât a mă-nţelege
Sau chiar a mă ignora,
Prostia nu are lege,
Dar, mulţi o vor onora.

Pedeapsă fără de păcat!

Cu gheare crude de-ntrebare

Simt timpul cum mă înconjoară,

Eu n-am motiv să-mi cer iertare

Dar, neîncrederea doboară.

Mă-ntreb cât pot să fiu de dură?!?

Mă-ntreb cât pot să te iubesc?!?

Când vei ieşi de sub armură

Voi reuşi iar să zâmbesc?

Timpul se scurge-ncet şi bine

Clipa nu pot să o zidesc,

Nici n-am încredere în mine,

Nu ştiu cu ce-am să mai gândesc...

Furtuna-mi stă înfiptă-n minte,

Mă doare... arde... mult prea tare

Deşi, te iubesc ca 'nainte,

Eu n-am motiv să-mi cer iertare.
.

Mi-e teamă, dragul meu, mi-e frică

Să nu strivesc clipa de zid

Iar, zidul rece nu-mi explică

Aroma aceasta de perfid...

Am obosit să port pe glezne

Vinovăţii închipuite,

Din dragoste... am iertat lesne

Totuşi, îmi stăruie în minte...

Ce timpuri de rebut trăim!!!

Eu... ca pe vremuri te iubesc!!!

De-abia aştept să ne-ntâlnim

 Dar, lacrimile podidesc...

Mă cred doar norii mei pufoşi,

 Ei ştiu ce-ascund sub pardesiu,

Cum să-ntreb ochii tăi frumoşi

Ce văd? Deşert, abur, pustiu???

 Am obosit să port pe tâmple

Pedeapsă fără de păcat!

Vreau să ştiu ce-o să se întâmple?!?

Nimic nu mi-ai clarificat!

M-am săturat să calc pe zgură,

Sufletu-n mine-i ars de mult,

Sunt doar o simplă picătură

Ce scrie şi vreau să te-ascult!

Am furat un curcubeu

Am furat un curcubeu 

Acum câteva secunde

De la tine, dragul meu,

Lumea toată s-o inunde.

Te rog nu te supăra,

Eu nu am răpit, ca tine,

Cu ochii verzi, inima,

S-o port peste culmi alpine.

Eu, cu slova mea peltică

Ochii încerc să îţi sărut

Deşi-mi este tare frică

Că norii n-au dispărut...

Ţi-am furat secunda-n care

În iubire m-ai scăldat,

Ca o ploaie dătătoare

De-un curcubeu dezmierdat.

 Ţi-am furat, să pun pe frunte,

Curcubeul tău, iubite,

Atunci când vei fi pe munte,

Să mă porţi în a ta minte.

Cuvinte de iubire

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Şi-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt cuvintele rostite
De-atâtea suflete reci,
Care îţi pătrund în minte
Şi te dor, te dor, pe veci.
Sunt cuvinte ce lovesc
Cu-adevărul lor profund
Dar, care te lecuiesc
Şi-ţi rămân mereu în gând.

Sunt cuvintele nespuse
De privirile stângace,
Iubitoare şi supuse,
Ce vor liniştite și pace.

Sunt cuvinte amăgitoare
Fără tihnă şi sfârşit
Ce lovesc cu disperare
Chiar dacă nu ai greşit.

Sunt cuvinte nerostite,
Ghemuite în privire,
Cu sufletul căptuşite,
Ce-şi au rostul în iubire.

Sunt cuvintele pe care
Uit mereu să le rostesc,
Dacă tăcerea te doare,
Nu uita cât te iubesc!

Datorie

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt în lumea asta mare
Un fir de nisip fierbinte,
Te-aș abandona-n uitare
Dar, ești țintuit în minte.

Sunt un strop de ploaie lină,
Pierdut dintr-un nor plăpând,
Pe-oceanul fără lumină,
Ești far, țintuit în gând.

Sunt datoare să-ți dospesc
Zilnic câte-o picătură,
Din suflet să-ți împletesc
Vise în miniatură.

Sunt datoare să-ți clădesc
Câte-un fir de vis curat,
Din suflet să te iubesc,
Aprig și necenzurat.

Un cadou de la prieteni dragi!

geaninalisandru Says:
iunie 2, 2011 la 3:15 pm la: http://lisandrulisandru.wordpress.com/2011/06/02/tinerete-fara-batranete-sau-fericita-iluzie-a-nemuririi-noastre/comment-page-1/#comment-28763


Pentru Dana Pătraşcu,
de la aflarea veştii sunt sfâşiată de gânduri şi întrebări. Singurul lucru pe care mai am putinţa să-l fac în aceste clipe este să îţi dăruiesc cu tot sufletul câteva rânduri:

Din lut şi scrum am renăscut, însă acum mi-e sete,
Aş vrea să mă revărs într-ale apei plete,
Să urc cu dor un drum cu şapte trepte,
Ce mi-l sădeşte apa-n gând dorind să mă răsfeţe.
Urc prima treaptă, primul pas , cu toată veselia
Ridic un ochi, îl pun pe cer şi scriu COPILĂRIA.
Cu celălalt urc tot mai sus, pe treaptă, cu decenţă
E mult mister, îmi place aici, salut ADOLESCENŢĂ!
A treia treaptă mă aşteaptă, îi simt intensitatea,
Fii drept, îmi spune acum treapta, eu sunt MATURITATEA.
Bătrân de sunt, eu tot mai urc o treaptă, şi încă una,
Cu un picior pe treapta cinci, ating ÎNŢELEPCIUNEA.
Mai am doar două de urcat şi beau din APA VIEŢII,
Regrete n-am şi am să urc, ţinându-mă de zidul tinereţii.
Un zid de flori, mult verde-am pus, iubire şi speranţă,
Din lut şi scrum am renăscut, mă reîntorc la VIAŢĂ.

Ploaia la indigou de-aseară
Mi-a furat mintea într-o clipă
Inima mi-a făcut amară,
Şi am lovit adânc, în pripă
Fără să mai gândesc sau poate
Eram plecată pe alei...
De nuci înalţi, pierdută-n noapte...
Îmi cer iertare dragii mei!
Cu vestea mea v-am întristat
Vă rog să-mi scuzaţi comportarea!
Nu-mi amintesc când am tastat,
Parcă mă furase uitarea...

Scriam aseara...

"De azi n-am să mai scriu de tine!"
Scriam aseară-înverșunată
De dorul tău..."poate-i mai bine
Să tăiem nodul dintr-o dată"...
"De azi te șterg din mintea mea!"
De parcă foloseam o gumă...
Și totu-n jur se lumina...
Deși știam că nu-i de glumă.
Scriam aseară tot ce-am vrut
Nici nu mai știu de un' le-am scos...
Dar le-ai citit...și-ai priceput
Că toate sunt de fapt pe dos.
Scriam știind că vei citi,
Scriam plină de dorul tău,
Și-am scris de fapt întreaga zi
Dar, ai citit, iubitul meu
Și mi-ai răspuns doar: "te iubesc!
Și poți scrie orice vei vrea,
Dragoste vreau să-ți dăruiesc,
Ne iubim și ești încă-a mea"
"-Ești sigur ? după tot ce-am scris?"
L-am întrebat eu împietrită...
"-Nu sunt sigur...sunt convins
Că mă iubești și ești iubită".
Scriam aseară...doar, am scris...



capturi de pe blogul lui

ADEVARUL...DIN ZORI

Duminica ... nu pot dormi
Visul , visat în zori de zi
Ce m-a trezit , m-a mîngîiat ,
Este ...aşa de-adevărat...
E crud şi dureros şi rece ,
Eu vreau să treacă,...el nu trece...
E-un adevăr dulce-amărui
Ce nu-l poţi rosti orişicui
Poate doar mă complac aşa...
Cu adevaru-n mintea mea ?
Oare dacă aş fi minţit
Aş fi dormit ?