În căutarea ta

cu glas gingaş de păpădie
şi aer pur de învingător
îmi caut clipa ce mângăie
inima plină de-al tău dor.

cu lacrimile prinse-n plete
surâzând ca o primăvară
aleg să-ţi spun pe îndelete
eşti tot ce sunt, dulce comoară.

Să nu mă cauţi prea târziu!

Să nu mă cauţi când prea lesne
adie vântul deşucheat
frunzele toamnelor aceste,
să nu mă cauţi, c-am plecat.

Să nu mă cauţi când fiorul
a încetat să mai tresară,
la colţul unde zăcea dorul,
să nu mă cauţi, e prea seară.

Să nu te-ntorci pentru-o secundă
din al tău drum, să te măsori
cu stelele ce stau la pândă
când cerul doarme peste nori.

Acum când încă se discerne
firave urme de călcâi,
când naşterea clipei eterne
se zbate-n mine, mai rămâi...

Acum când soarele împarte
lumina binefăcătoare,
iubeşte-mă până departe,
nu m-alunga ca pe-o ninsoare.

E timpul să mă-ntorc o clipă
în veacul scurs al zorilor,
să pansez fluturi cu-o aripă
şi îngeri trişti, zdrobiţi de dor.

Nu te mai caut

 

 

Nu te mai caut cu privirea,
Nici nu-mi mai este dor de tine,
Mi-am agăţat cândva iubirea
În colţul lacrimilor fine.

Nu-ţi mai rostesc cuvinte calde,
Nici pagina nu-ţi răsfoiesc,
Mi-am pus pe inimă smaralde
Din ochii tăi, să înmuguresc.

Nu te mai caut, nici n-am unde,
Mi-am oprit paşii pe alei,
În lacrimile muribunde
Răsună fila dragostei.

Nu-ţi mai şoptesc nicio silabă,
De-acum te mai sărut  în gând,
Te voi păstra ca pe-o podoabă
Înţepenită-n primul rând.

Nu te mai caut la fereastra,
Nici stelele numai implor
Să înlesnească clipa noastră
De dragul unui simplu zbor.

Din stropii verzi, plini de speranţă,
Nici unul n-am să-ţi mai cerşesc,
Am înţeles că-n astă viaţă
Incontestabil te iubesc!