Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta lanț. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lanț. Afișați toate postările

vineri, 10 mai 2013

Într-o zi

 
 
Îmi păstrez aripile frânte
Ştiind că doar al tău sărut
Sufletul poate să-mi încânte,
Nu am nevoie de mai mult.

Desigur, depărtarea arde,
Lacrimile m-au gârbovit
Dar, dintre stele miliarde
Doar ochii tăi m-au cucerit.

Îmi păstrez sufletul curat
Ştiind că vor veni şi zorii
Când inima ce mi-ai furat
Va rupe lanţu-nsingurării.

Desigur, ţi se vor opri
Uimiţi, ca de-obicei, să îmi sărute
Fiinţa toată, când va reuşi
S-adune dorul vârfului de munte.

Îmi păstrez la fel de pură
Inima încătuşată,
Însă fără vreo măsură
Am să te-aştept viaţa toată.

Desigur, într-o zi te vei întoarce
Ca orice trubadur îndrăgostit,
Iar Cerul va-nceta să mai descarce
Atâtea ploi şi-atâta asfinţit



miercuri, 2 mai 2012

Lanţ de vise


În noaptea asta aş zbura
Ca struna albă de vioară,
S-adun în palme dragostea
Ce mi-o strecori în călimară.

Să-ţi împletesc un lanţ de vise
Din picături de timp răpit,
Un izvor viu din slove scrise,
Să te iubesc neprihănit.

În noaptea asta ţi-as răpi
Cuvântul dulce, să-împlinesc,
Din miez de noapte-n zori de zi,
Poem de dragoste ceresc.

Să-mi pui aripi nedantelate
Când strunele-mi vei săruta,
Să te iubesc până la moarte
Şi-încă trei vieţi, iubirea mea.

În noaptea asta vreau să zbor
Pe sunete înmiresmate,
Să-ţi pot şopti cât te ador
Chiar dacă eşti aşa departe.