În ambele mâini

 

 

 

Privesc către stele prin ceaţa iscată
Luându-mi o mostră de zbucium sub braţ,
Visez că, iubirea, în lume plecată
Îmi smulge-o privire, din cea cu nesaţ.

Gândesc că, de ploaie se-ascund, ciripind,
O mână de păsări, la streaşină-n zori,
Să-mi zdrobească visul în care mă-ntind
S-apuc o fărâmă de iarbă din nori.

Mă pierd ca o şoaptă purtată de vânt,
Ca mierea în ceaiul fierbinte de soc,
Îmi strâng rădăcina la piept, şi-n cuvânt
Găsesc alinare, nu-i vorba de joc.

Tu-mi sapi un tunel prin munţi de nisip
Şi-mi dai mătrăgună la micul dejun,
Implor bolta sfântă, şoptind, să nu ţip
De-atâta durere, şi n-am cui să spun.

Sunt flori ce mă-mbată sperând să inspir
Culoarea perfidă cu iz aparent,
Le simt de departe, nu le deconspir,
Încerc să fac jocul, tăcând insistent.

Privesc către stele, un joc de lumini
Ce zburdă purtând firul ierbii în gând,
Mi-aduce răspunsul, în ambele mâini
Am raze din care hrănesc rând pe rând.