Mi-e dor de adevăr!

Mi-e dor de... ceea ce, cred eu, c-a existat
Odată... în vechime, acum sute de ani
Când nu domnea minciuna, iar adevăr curat
Ieşea din gura noastră făr-a ne costa bani.
Mi-e dor să nu ne-ascundem chipul sub fixativ
Rostind fără vreo jenă minciuni pictate-n alb,
Mi-e dor de adevăr, oricât e de tardiv,
Mi-e dor să ningă-n iarnă, vara să mor de cald,
Mi-e dor să privesc lumea fără lentile mate,
Mi-e dor de siguranţa zilei care apare,
Să simt cum înfloresc copacii cu dreptate,
Mi-e dor să privesc cerul scăldând raza de soare,
Îmi e extrem de dor de chipuri nevopsite,
De suflete firave şi umeri calzi, vânjoşi,
Mi-e dor să mai fim oameni cum eram înainte,
Să fim... doar cum pretindem, în suflete frumoşi,
Nu doar pe dinafară, mascaţi, la patru ace,
Cu diplome plătite, postate pe pereţi,
Iar sub costum de firmă, ura-n noi să se joace
Apretând o cămaşă cu nasturii defecţi.