Crăciun fericit!

 

 N-am inima cât un măr, 

dar, vă spun un adevăr,

 Ce-l cunoaşteţi chiar şi voi

Clipa fuge printre noi,

Toată viaţa aşteptăm

"Moşul" pe care-l visăm,

 Iar când, sub brad ni-l aduce

Ni se pare că nu-i dulce,

 C-ar avea în plus ceva,

Că-i lipseşte altceva,

 Că nu are alb palat,

Că-i prea lung dar nu şi lat,

 Că-i îngheaţă iarna râul,

Că nu-i mai convine frâul,

 Că în ochii lui găsim

Culoarea care-o dorim,

Dar că, pare uneori

Suflet cuprins de ninsori,

 C-ar avea şi parcă nu,

Mai multe decât ai tu,

 Că în lipsa lui, tânjeşti

Să-ţi zâmbească, să-i zâmbeşti,

 Să-i dai razele de stele,

Scurse printre rămurele,

 Să-ţi dea clipe minunate,

Calde şi adevărate,

 Să-ţi dea tot ce ţi-ai dorit

Şi un Crăciun fericit!

Visul unor nopţi de iarnă

Din fulg de nea s-a întrupat
un înger fără nume,
ea l-a privit, l-a acceptat
şi au pornit în lume.

Zăpada printre ei cădea
ca şi când cerul mare
v-a readuce dragostea,
aşa, la întâmplare.

El o privea necontenit
ca pe o stea polară,
o îmbrăca în răsărit
şi-n soarele de vară.

Păreau doi crini înzăpeziţi
ţinându-se de mână
ce pot păşi nedespărţiţi
prin iarna cea nebună.

Doi trandafiri imaculaţi
prin vitregia vieţii,
care luptau neajutaţi
să pună punct tristeţii.

Printre nămeţi cu greu păşeau
de scârţâia zăpada...
prin visul lor se rătăceau,
lăsând departe strada.

De mână o călăuzea
şi-n gândurile clare
cu praf de stele-o încălzea
prin era glaciare.

Pădurea se-ntindea, dar ei
nu aveau cum să vadă
adunătura de mişei,
ce-i pândeau din zăpadă.

La colţuri lupii-i aşteptau,
cu rânjetul specific,
dar ei în noapte înaintau
ca marea spre Pacific.

Zorii păreau că se ivesc
când le-a ieşit în cale,
un cuib de vis, împărătesc,
căptuşit cu petale.

Au păşit peste prag uşor,
ca-n orice vis... din vise,
au făcut focu-n dormitor
cu stelele promise.

Au ars un timp îndelungat
ca flacăra albastră,
nopţile lungi au îngheţat
toţi spinii la fereastră.

Visul frumos s-a stins în zori.
Gheţarii râd într-una
c-au strivit cele două flori,
ca soarele şi luna.

Dar nu au cum a înţelege
că-n nopţile acele,
din dragostea fără de lege
s-au născut alte stele.

Ele vor străluci cândva
când nopţile vor pune,
la loc de cinste dragostea
îngerilor din lume

Vorbe de ceară

 

 

O frunză încerca să-mi spună,
În stilul ei primăvăratic,
Că tot ce zboară împreună
Se împlineşte enigmatic.

Ştiam că vorbele din ceară
Se vor topi în cel mai scurt
Şi călduros sfârşit de seară,
De când suflasem în iaurt.

A ruginit din prima clipă
Căzând sub pomul roditor
Din care nu se înfiripă
Decât un ger îngrozitor.

Acum se zbate sub zăpadă
În haina unui ghiocel,
Dar nimeni n-are timp să vadă
Ce primăveri ascunde-n el.

 

 

Înzăpezită-n dor de verde

 

 

Am tăiat albă felie, fină cât un fir de păr
Dintr-o noapte argintie, s-o îmbrac în adevăr,
Să-i aştern cearceaf de vise împletite-ntr-un sărut,
Remodelându-i dorinţa din care ai apărut.

I-am sustras din buzunare şi din suflet amintirea
Să nu-i îngheţe vreodată în lacrimă iubirea,
Să nu se-aprindă ca scânteia albastră sub picioare
Înzăpezită-n dor de verde, de crunta depărtare.

I-am ferecat tristeţea sub stânci de diamante,
Să-i îmblânzesc privirea şi clipele casante,
Să-i pot atinge tâmpla cu buzele fierbinţi,
Am tăiat noaptea-n pagini, în vise să m-alinţi.